Stimați parlamentari ignari – puneți mâna pe carte!

                                                                                                      

   

                             

Vasile Anton  Ieșeanu 

Libertate în iadul de lux

Emilian  Marcu  - Iadul de lux, Suburbii municipale,  Tobele  mute

                      

Cum  ați ajuns parlamentari, noi știm -  sponsorizând partidul  din bani furați de la stat, adică  de la noi, din buzunarul fiecăruia.

Dar  dacă ați ajuns   parlamentari cum ați ajuns, măcar aveți    bunul simț  și puneți mâna pe carte. Pentru a ne face legi drepte,  citiți, nu doar     cinstiți  cremă de  whisky Sheridan, Baileys, Thomas. Știu, de vinul românesc  vi s-a acrit.

Cultura  bahică nu vă face mai culți, ci mai ignari. Deseori  vă abrutizează și spuneți  numai prostii  pe la televiziuni.  De aceea,  vă recomand să puneți mâna pe carte.

Socrate  a făcut un test  printre cetățenii atenieni. În Atena  democratică toți  cetățenii  erau  totodată  și  politicieni. Prin urmare, Socrate a i-a testat pe politicieni  în dialogul Lahes  și a aflat că  habar nu aveau tocmai ei, legiuitorii cetății care „se ocupă de treburile  politice”, și erau  indiferenți  și neglijenți  față de educarea tinerilor  și de  propria lor educație.                                     La fel ca cei din  prima democrație a lumii, social democrații  noștri  nu cunosc ce  este social-democrația,   anume că  impune ca un  prim principiu  - egalitatea   între oameni.  

Spre exemplu,  un anume  parlamentar PSD de  Mehedinți , Marius Manolache,  incult  politic  și ignar cultural,  crede  că a fi   parlamentar îl plasează deasupra „cetățenilor  normali”, care l-au ales și, prin urmare,  pensia porcină pe care au legiferat-o  aleșii e un drept,   nu un abuz.  

Pune  mâna pe carte  râtanule, nu sta  cu mâna  întinsă  la pomană de la țară.  Studiază-i  pe marii teoreticienii ai social-democrației, spre exemplu pe Olof Palme! 

E prea greu de citit pentru tine?  Știu!   Chiar dacă-l citești, la  fel rămâi,  un pig snout de Vânju Mare. Mai degrabă se prinde apa de  gâscă decât cartea de tine.                                    

         Nici cu  liberalii   nu-mi este  rușine. Cu excepția  lui Tăriceanu, ceilalți  sunt liberali ca Băsescu,  adică  mereu beți și  înclinați spre  tiranie.                      

Alina Gorghiu, spre exemplu,   nu cred că  bea ca  băieții liberali, nici cu băieții parlamentari (în  parlament  bărbați sunt  puțini,   majoritatea  sunt   băieți de băieți și infantili), dar pare  permanent  beată.

Pupila  lui Iohannis, cum deschide gura,  spune numai prostii. Asta   pentru că nu o preocupă cultura politică, ci  cultura lifestyle,  adică cum să-și cumpere genți la fel ca  Elena Udrea.

Că  doar e blondă  ca și  pupila  lui  Băse. Și cine se aseamănă adună  genți de  firme străine și milioane de euro  de la stat, adică de  la noi.

Nu-i  bai, poporul  Harap-Alb, răbdător,   plătește. ( n. n.  poporul  Harap-Alb, asemenea eroului  lui Creangă, slugă  preaplecată a spânului, nu se revoltă  niciodată împotriva abuzurilor; rabdă, tace și mai bea o bere, dacă nu i-a lut-o și pe asta politicanul spân de la gură).

Doamnă Alina Gorghiu,  sunt un liberal cu convingeri ferme  despre   liberalism și cred  cu tot cugetul, cu toată inima că liberalismul este  forma politică cea mai propice unei democrații  autentice și a unei  libertăți umane depline.

Pentru a ajunge  la această convingere i-am citit pe marii teoreticieni ai democrației  liberale -   Benjamin Contant, John Stuart Mill, Isaiah Berlin. Dumneavoastră  ce   teoreticieni liberali  ați citit? Am auzit că vă identificați cu  Elena Ceaușescu, Anna Pauker. Pe astea le citiți?! Doamne ferește! Vă credeam o liberală, dar nu sunteți decât  o labială care se vrea  o tirană.                                                                                                            Domnilor  parlamentari! Ca să  faceți legi drepte,  puneți  mâna  pe carte  inculților!

Am scris  de curând   o carte-eseu, intitulată  Libertate  în iadul de lux, care  va apare în septembrie 2015  la editura lui Constantin Marafet, RAFET,  din Râmnicu Sărat.

Procurați-o   din  vreme, până la începerea sesiunii parlamentare  și citiți-o! Vă dau  lucrare scrisă   de evaluare! Dar știți să scrieți?!  O să vă faceți  de râsul  țării. Ce să vorbim la viitor, anume că o să vă faceți de râsul  lumii, că voi  faceți de râs la  toate timpurile.

Dar  nu simțiți că sunteți  ridicoli. Aveți tovalul gros, de grunter  mioritic. Apropos, care e ultima carte pe care ați citit-o, domnilor parlamentari? 

Vasile Anton Ieșeanu, 22 iunie 2015, Iași

                                                                    

Emilian Marcu - Tobele mute (Eseu despre romanul libertății) Nu citiți! Cititul dăunează grav ignoranței.

 (fragment) 

  Nu citiți! Cititul dăunează  grav ignoranței.  

Moto: „Deportații  sunt o mărturie   dintr-o altă lume  nu a noastră”  - André  Glucksmann               

Dreptatea - o artă a  hoției

 Omul nu se  poate   lecui de războaie.  Omul de rând  s-ar lecui, dar nu se lecuiesc politicienii. Victime ale războiului sunt oamenii de rând, nu politicienii, căci, spune  Jean-Jacques  Rousseau  -„războiul  nu este atât o relație  de la om la om, cât  o relație de la stat la  stat, relație în care  particularii nu sunt   inamici decât în mod accidental.”                             

În aroganța puterii  nu  există cale de  mijloc, ci doar   forța și amenințarea cu forța. Războiul, spune Freud, atâta  vreme cât există state, națiuni  și naționalități, nu poate fi eliminat.  Războiul,  afirmă în mod paradoxal Proudhon, face parte din morala  umanității. Care morală?!  Morala celui mai puternic?! Cel mai puternic  are totdeauna dreptate!  Morala celui mai tare  a fost negată de  Socrate în  Republica lui Platon. De fapt  în Republica,   nu vorbeşte despre un tip de stat ideal, ci despre  un tip de om  ideal  - omul suveranității morale -  spune Noica, opinie la care  mă asociez.                                                                                       

Platon, spune filosoful român,  vorbește despre   Republica interioară a omului  care este în consonanţă sau disonanţă cu Republica exterioară - cu dreptul celui mai  tare (și cum dreptul celui mai tare  este al stăpânirii,   adică al   politicului); omul   trăiește  viața în societatea modernă  mult  mai constrâns  decât liber, căci   afirmă   Platon în  Republica – „fiecare stăpânire  legiuiește  potrivit  cu folosul propriu : democrația  face legi democratice, tirania – tiranice”  și  „declară că acest folos propriu  este, pentru supuși, dreptatea.”           Experiența  noastră democratică  ne face  să credem că  nu e mare  diferență  între dictatura comunistă și  o  democrație coruptă, cum este a noastră.  Dreptatea, în   pofida argumentației  socratice,  rămâne  în continuare,  indiferent de  forma   politică, indiferent de idealurile clamate de UE, „folosul stăpânirii constituite” așa cum  afirmă sofistul  Thrasymachos  în Republica lui Platon.                                                                                         
  Chiar dacă  democrația   proclamă  libertatea  și demnitatea  individului, și am putea  chiar  fi seduși de  aceste idealuri,  susținute  de Socrate de România  – Petre Țuțea,   prin aserțiunea că „democrația este   singurul sistem politic  compatibil cu  libertatea și  demnitatea umană”, dacă nu am vedea cum omul de rând rămâne  neliber și aservit de guvernările abuzive, supus  capriciilor  politicienilor în democrație în care ei  proclamă emfatic susținerea  acestor  valori  etice.                                                                                       Am crezut că democrația este cea mai bună formă politică dintre toate   formele  politice, succedate  în  istoria omenirii. Și  ar fi  dacă s-ar  respecta  principiul fundamental teoretizat de Montesquieu în Spiritul legilor   – anume separarea puterilor  și echilibrul  puterilor   în actul de  legislativ și executiv.                                                                                           

Filosoful francez afirmă  că o condiție sine qua non  pentru prevenirea   abuzului de putere e nevoie de vigilența permanentă a cetățeanului  alegător. Dar cum, în genere,   la noi cetățeanul   doarme  sau  nu are cultură politică, iar societatea civilă, vorba lui nenea Iancu, e sublimă dar lipsește cu desăvârșire, abuzul politicului este neîngrădit.                                          

Corupția la nivel înalt anulează chiar aceste  compatibilități  fundamentale  promovate de democrație.  Astfel, în  Democrație, dreptatea nu mai este o  formă  imparțială  de aplicare  a legilor, ci   mai  degrabă, așa  cum afirmă Platon  în Republica, citându-i pe cei  doi mari poeți greci, Homer  și Simonides, este  „o artă  a hoției.”                                            

   La  fel  este  dreptatea pentru marile  puteri  în relația  cu  statele   mici  -    o artă  a hoției. Sau cum spune, Rousseau „dreptul  celui mai tare; drept acceptat cu ironie în aparență și stabilit ca principiu.”                                                                                                            

 În spatele ușilor închise ale marilor cancelarii, dreptul celui mai tare  este  principiul  de drept internațional. Să  nu ne amăgim  cu sloganuri afirmate de conducătorii marilor democrații! Cum să se poată opune statele mici șantajului politic ale marilor puteri?  Afirmația lui  Rousseau rămâne etern valabilă - „cel mai puternic are totdeauna dreptate.”       Clauzele secrete  ale  acordurilor de la Ialta, dovedesc cum guvernele  englez și american  au făcut  posibil, nu doar comunismul în celelalte state, ci și  deportările   masive de oameni  și  cele  mai  groaznice sisteme concentraționare - lagărele staliniste.   

Libertate și constrângere     

Popoarele  care  posedă  sau produc bogăție,  prin propria  lor  muncă creativă,  sunt, fără    îndoială, mai libere decât cele sărace. Se poate  chiar  stabili  o scară a libertății  a unui popor   în  funcție de PIB-ul fiecărui stat, de modul cum  este utilizat banul public, de   nivelul   de   eradicare  a corupției  politice,  de legislația corectă și coerentă, de    imparțialitatea actului de justiției  și de modul  de aplicare  a legilor în statul respectiv.                 

 La nivelul   individului  libertatea depinde de   capacitatea  fiecăruia  de a se autoguverna,  de a produce  valori materiale și/sau spirituale  care  să-i asigure  independența existenței.                                                                                                                

 Pentru  omul de rând, fără un  minim de subzistență,   dreptatea,  libertatea și demnitatea  umană  rămân  valori străine și  caduce, chiar  în  democrație. A fi liber  în societatea  modernă  înseamnă a nu depinde economic de nimeni, a fi independent  financiar și material  chiar  și  față  de statul în spațiul căruia  viețuiești.                                

 Societatea     comunistă l-a transformat pe  om  în sclav. Munca forțată, impusă de  uriașul aparat  represiv,  i-a anulat până și libertatea de a opta. Intrarea  tinerilor din provincie  în orașele mari  a fost blocată.  Înfometarea, frigul,  statul   la  cozi  ne-a făcut tot   mai mult dependenți de cel care ne dădea  - de partidul-stat și de conducător.                                          

 Cu cât  un  individ  este  mai independent economic cu atât   este mai liber. Oamenii  bogați,  sunt  inerent   mai liberi, pentru că  își pot satisface dorințe,  la  care cei mai  mulți  visează   și sunt  nevoiți să și le refuleze.                                                                                           Femeile epocii  postmoderniste  sunt cel mai adecvat argument, în  privința  relației dintre avea  și a fi liber.   Cele   mai multe, devenite  independente economic, s-au   eliberat de sub tirania masculină. Libertatea femeii, conferită de independența  financiar-materială, pune   aroganța masculină  în mare dificultate  în relația  cu  femininul.                                

 Ce să facă  omul sărac cu libertatea când  nu   posedă un minimum de mijloace de subzistență, când, pentru a supraviețui,  este   nevoit  să-și vândă forța de muncă patronului?  Și chiar sufletul - diavolului.  Fără a fi stăpân  pe  o cât  de  mică proprietate materială  nu este stăpân  pe sine,  nu este   liber,  ci un aservit,  la cheremul  patronului  sau la mila   politicianului jegos. Sau și mai  rău  - la cheremul fiarei extremiste!                                                   

 În această  postură,  spune  Marx, omul devine  un alienat social,  dependent   de  alții,  neliber  – un sclav modern care se înstrăinează de sine căci nu poate să-și  realizeze  esența sa umană –  anume aceea  de a   desfășura  o activitate creatoare, liberă, pentru sine și familia  sa.                                                                                      

 În aceeași   ordine de idei cu viziunea lui Platon asupra dreptății sociale, întrebarea fundamentală este, care dintre  formele politice cunoscute este a statului de drept şi care este a statului  nedrept? Statul democratic sau cel totalitar?

Tobele mute  - o poveste umană despre  lagărele sovietice  inumane   

 Emilian Marcu,    în romanul Tobele mute,   nu   indică  care  orânduire  este mai   dreaptă sau mai  nedreaptă pentru  ființa umană, dar lasă să se subînțeleagă.                                  

 Mai mult, autorul  ne  indică  pentru ființa umană o a treia  cale a libertății și demnității umane  -  aceea    a libertății  omului  în mijlocul   naturii, acea fericită  „stare  de natură” a omului inocent al  lui  Rousseau. Am putea crede că   tehnologia  și mașinismul  societății  moderne îl face pe om  mai liber, dar e numai o aparență. Istoria a demonstrat că  tehnologia  și mașinismul  îl    face    mai violent și mai distructiv.                                                                        

 În fața  violenței  unui regim  dictatorial, cum   a fost cel  sovietic,    singura salvare  pentru ca omul să-și păstreze libertatea și demnitate, este întoarcerea la natură.                 În  Tobele  mute, asta vrea să  ne spună  Emilian Marcu, anume  că pentru om  a trăi „starea de natură”,  este  singura cale care asigură adevărata  fericire  umană. Și oare nu,  în  paradisul pierdut, a fost omul cu adevărat fericit?!                                                                 

 Atunci de ce omul modern  se întoarce   mereu și mereu la natură?! Să-și încarce  bateriile, spun cei mai mulți. Natura  induce,  omului modern,  o stare de vitalitate, echivalentă fericirii edenice.                                                                                                       

 Rousseau,   la fel ca Socrate, combate   dreptul celui mai puternic, a acelui  stat  care transformă  puterea în  abuz și obediență. Forța,   afirmă  Rousseau,  e o  putere  fizică. Din acest   motiv  acest  calvinist nu  vede vreo moralitate  în exercitarea  forței.  Și tot din acest motiv  credem că sunt   popoare  atât  de imorale în aroganța lor, încât, chiar și-n această epocă a  globalizării democratice   înlocuiesc  forța dreptului cu dreptul forței. 

(Va urma...) 

Vasile Anton Ieșeanu, 24 septembrie 2014, Iași  

Marea Horă a Poeziei Române

Ce fac scriitorii și poeții când  se întâlnesc în ziua de 24 ianuarie 2014, la aniversarea a 155 de ani de la Unirea Principatelor?

Se prind  în  Marea Horă a Poeziei Române.

         În ziua de 24 ianuarie  2014, poetul  gălățean  Viorel Dinescu a venit din  orașul  de pe Dunăre cu un grup de elevi din clasa a IX -a de la liceul „Emil Racoviță” din Galați (Ce bizară  întâlnire  peste timp!  Și eu am făcut clasa a IX-a la liceul „Emil Racoviță”, dar la Iași) să  participe  la  aniversarea  a 155 de ani  de la Unirea  principatelor, la statuia lui Cuza din Piața Unirii  din Iași. Un asemenea efort merită admirația noastră.  Mai sunt încă români  care simt   românește. Asta e bine.                       

           Pe la ora  12.00  i-am găsit   pe toți  în laboratorul de creație  al lui Emilian Marcu de la Casa Studenților. Alături de ei,   neobositul prieten al lui Emilian,  Horia Zilieru.

                                                             

    „Am venit aici  să  ne încălzim aici, am înghețat de frig în Piața Unirii, n-am mai stat la  fasole cu ciolan”, glumește poetul Emilian Marcu, la telefon. „Hai vino să te  încălzești și tu!”        

  

 Intru  în laboratorul  lui Emilian,  salut pe  adolescenți  și dau mâna cu  cei de vârsta mea.                                                              

 „Poetul   Viorel Dinescu,îl prezintă  Emilian, cel  mai apropiat colaborator  al lui Eugen Barbu și cel mai bun prieten  din  România  al  poetului Grigore Vieru.”   

                                          

 Am o ușoară  emoție  dând mâna  cu cel care i-a cunoscut pe acești doi mari creatori de  literatură  română.                                   

  Alături de  profesorul Viorel Dinescu, copii frumoși,  probabil  din cei care iubesc să  mai citească și poezie și proză, doi   băieți și trei fete  frumoase.                                                               

  Și așa  fără  nicio  inițiativă prealabilă, dintr-un  impuls de moment,  am început să  încingem  Hora Poeziei.                   

  „Iată, se adresează  Emilian  Marcu, poetului Viorel  Dinescu, uite  articolul  scris  de Vasile Anton Ieșeanu despre  poezia patriotică  să-l citești și tu.”                                                      

  

  În acel moment zăresc  pe birou cartea   cu poeme  patriotice Fețele insomniei   ale lui Emilian  Marcu , o deschid  la poemul „Îl trăim pe Cuza”, am vrut să citesc eu  poemul, dar  cum    remarcasem  la  poetul Viorel  Dinescu o înclinație nativă    spre declamație,  i-am dat  lui să recite poemul.

Patria de cântec îl tot poartă-n sine

Îl tot duce țara ca pe un dar de soi,

Îl visăm pe Cuza  și aceasta-i bine

Îl trăim pe Cuza, el trăiește-n noi     

Acesta a fost începutul. Mai apoi spiritele s-au  încins.   Viorel Dinescu  ne-a   recitat câteva poeme din   Grigore Vieru  din care mi-a  rămas  în minte  Scrisoare  din Basarabia.  Poemul  m-a marcat  emoțional.

 SCRISOARE DIN BASARABIA de Grigore Vieru


Cu vorba-mi strâmbă si pripită
 Eu  știu  că te-am rănit spunând
Ca mi-ai luat si grai si pită
Si-ai năvălit pe-al meu pământ.
In vremea putreda si goala
Pe mine, frate, cum să-ți spun,
Pe mine m-au mințit la școala
Că-mi ești dușman, nu frate bun.
Din Basarabia va scriu,
Dulci frați  de dincolo de Prut.
Va scriu cum   pot și prea târziu,
Mi-e dor de voi si va sărut.
Credeam că un noroc e plaga,
Un bine graiul cel sluțit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga 
Ce tare, Doamne-am fost mințit!
Cu pocăința nesfârșită
Ma rog iubitului Isus
Sa-mi ierte vorba rătăcită
Ce despre tine, frate-am spus.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci frați de dincolo de Prut. 



Va scriu cum pot și prea târziu,
Mi-e dor de voi si va sărut.
Aflând că frate-mi ești, odată
Scăpai o lacrimă-n priviri
Ce-a fost pe loc  si arestată
Si dusa-n ocna la Sibiri.
Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul  mut al lacrimei
Ocnașii scot si astăzi sare
Și nu mai dau de fundul ei.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci frați de dincolo de Prut.
Va scriu cum pot si prea târziu,
Mi-e dor de voi si va sărut.                                                       

I-am  solicitat  lui Emilian Marcu  să  recite poemul lui de suflet  - „Un țăran când pleacă la culcare…”. Cod.   http://dai.ly/xhxhql  Și totul a fost  ca o trăire  în simțire și o simțire   în trăirea  acel moment sublim, o Unire  într-o  Horă  peste timp,  peste generații  cu copii frumoși care aspiră  la spiritualitatea românească  și bătrâni  creatori  de spiritualitate românească.  

 „Un adevărat  poet, un poet  înnăscut este Adi Cusin, spune Emilian  Marcu. Nu are nimic livresc. Poezia lui curge  ca o apă  cristalină  de izvor.” „N-am auzit de Adi Cusin.” „Trăiește în Germania...”      

        

Doina pe Calea Robilor  de Horia Zilieru

Doamnă sânii calzi de nuntă
sunt taverna  şi mormântul
şi aprind în trapezuntă
roza sfântă
crinul sfântul.

Roza ------- floarea mea de geniu
într-un verginal mileniu
umilinţa îşi descântă
lacrimile graiului
nasc din crinul raiului.

În beţia vecinic trează
iarna formelor visează
turle albe de amor
cu smeritul vârf prin nori
când în iarna nupţială
fiica din magdala spală
tălpile amantului
la poarta neantului.

Eu cu părul alizeu
mân către ospiciu fluturi
la polenul de-nceputuri
unde fi-voi răstignit
că mi-e craniul locuit
de un crin mai ortoman
os hiperboreean.

Roza -- Doamnă de onoare
bând a morţilor suflare
mi-a secat mireasma ginții
şi scânteile divine
sună spațiul suferinţii
prin cenuşile din mine.

Prinţul nopţii crin Amin
sângele mi-a rourat
cu albastrul preacurat
şi-n nirvana am intrat
singur straniu şi strein.

După sânul cel mai mare
astrul plângerii răsare
după sânul cu morminte
astrul pângărit a sfinte.

Plâng coroanele de spini
o golgothă de asini
sarea plânsului încheagă
naltei Cruci durerea-ntreagă
prin carnalele ruine
hoarde rodnice de-albine
sug taverna şi mormântul
pe când ceara înveşmântă
roza --- sfântă
crinul --- sfântul.         

Și la urmă, superbul poem al lui Viorel Dinescu,  Ipostază istorică

  IPOSTAZĂ ISTORICĂ

Am revenit dintr-o stampă obscură
Îngândurat sub o albă hlamidă                                                           Peste ce adevăr am adormit, peste ce impostură
Si când i-am ucis pe cei plătiți să mă ucidă?. . .
De la fereastra istoriei privesc cu mirare
Acolo parcă era Bâlciul, Piața cu Manechine, Primăria
Unde-mi amintesc că am stat odată călare. . .
Dar tu unde ești neprețuită Antoaneta-Maria
Vezi cum se-ncurcă gândul când evadezi din vreme
Până și imaginea Pieței vechi se destramă
Si sub arhaicele gloatei blesteme
O lună grea cade de sus ca o lamă
„L’Etat c’est moi” îmi fulgeră din amintire
Pe sub peruca  albă cum o creta
Și plec tot întrebându-mă-n neștire
Pe unde naiba umbli Maria-Antoaneta?. . .

În acel moment   a   apărut  și poetul  Daniel Corbu  cu  o invitație pentru luni ,27 ianuarie 2014,    la un recital  al actorului Dorel Vișan și  o alocuțiune  „Eminescu între geniu, om și sfânt.”   L-am   rugat să recite   un poem. Ne-a citit  poemul  „Lecția de abis”  

        

Lecţia de abis 


Prea târziu ai venit fericire 
prea târziu ai cântat întomnata mea carne! 
Aici unde se-amestecă minciuna cu plânsul amar 
şi în orice om un Petru se leapădă 
am putea asculta împreună mezza-voce a lamentaţiei 
am putea decripta istorii sigilate 
sau vedea cum se vinde schimonosita legendă a legendei 
şi se recondiţionează bandajele istoriei. 

Sunt cel ce aprinde ruguri de vorbe. 
Poţi privi mâna care scrie şi mâna care cerşeşte 
lumina 
şi aripile de ceară topindu-se-ncet 
şi mâna aruncătoare de pietre de ţinut moartea la doi 
paşi mai încolo. 

Cui să-i pese că am în aşternut o icoană? 
După draperii acelaşi teatru cu păcate egale 
aceeaşi lună subţiată de plopi. 
Iar de va apărea celălalt 
se va-mpiedica de ferestre.

Asta a fost  Marea Horă  a Unirii  prin Poezie de la Iași  în ziua de 24 ianuarie 2014, atât de  reală și  fascinată, încât starea  de  grație  spirituală, în care am fost prins,   m-a făcut să uit telefonul care sunase, pe care l-am închis  și l-am lăsat pe  biroul lui Emilian Marcu.

Vasile Anton Ieșeanu,  26 ianuarie  2014, Iași