Pledoarie pentru o democrație bipartită

Cea mai bună formă democratică   nu  este  multipartitismul  ci așa cum  demonstrează democrațiile consolidate   bipartitismul.   

În țările  marilor  democrații, cu democrații   consolidate și puternice există două partide   mari,  în general  unul de centru stânga , celălalt de centru dreapta.   

 Bipartitismul este   forma politică  cea mai eficientă  de funcţionare democratică  a unei societăţi; acesta răspunde cel mai bine naturii duale a omului, natură duală generată de programele mintale ale celor două emisfere ale creierului. 

 Sistemul bipartit corespunde în mod ideal naturii sufletului uman dominatei sale masculine şi feminine. Sufletul uman reclamă puterea bivalentă - stânga şi dreapta  -   corespunzătoare mentalului omenesc a dominatei  masculinului şi femininului. Sufletul uman nu este doar cel masculin  pe care l-a avut în vedere Platon la întocmirea imaginară a cetăţii sale  ideale, ci este bivalent; masculin şi feminin , în egală măsură la bărbaţi şi la femei.                                        

Bipolaritatea  există   în întreaga natură  biologică, există în natura umană , există  ca principiu filosofic  descoperit de   Heraclit, acela al contradicției  interne,  contradicție  generatoare  de  dreptate, adevăr  și armonie socială. Acesta este  Logos  sau Rațiunea  existenței   umane  și principiul  fundamental al  Democrației.                                                                                          

Ca să fie oportună puterea trebuie să fie bivalentă.   Puterea bivalentă   e   asemenea unei familii -  e  bună dacă se ocupă de educarea progeniturilor  şi administrarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru bunăstarea  şi buna educaţie a  acestora. Analog, cetatea trebuie să se ocupe de educarea cetăţenilor şi de  buna administrare  a bugetului de venituri şi cheltuieli pentru bunăstarea  cetățenilor. Cetăţenii trebuie priviţi de conducătorii cetăţii, la fel cum familia îşi priveşte progeniturile.  Existenţa a două centre de putere politică este măsura democratică cea mai rezonabilă, o măsură care  menţine  cel  mai bine tendinţele extremiste în limitele căii de mijloc a raţiunii.                   

Spre deosebire de sistemul bipartit, sistemul  pluralist, cu mai mult de două centre de putere  este un sistem  mai degrabă anarhic  decât  democratic.     Trei sau mai multe centre de putere de putere politică sunt generatoare de  conflicte anarhice. Poate degenera în  varii împrejurări în   extremism   iar   extremismul politic  reclamă   totdeauna  dictatura. Pluralismul politic înseamnă o pluralitate de centre de putere şi de interese conflictuale, care cel mai  adesea subminează  interesul naţional.         

Pluralismul are mai degrabă  analogii cu celălalt pol social-politic  extremist – anarhia. El constituie şi pentru  alegător un mare neajuns -   îngreunează opţiunea în alegeri. Statele  în care funcţionează mai mult de două partide sunt cele mai uşor  predispuse la haos social, la  extremism  și   anarhie .                                                                                                     

Mai mult, neatingând procentul de 51% sunt  mereu nevoite la guverne de coaliţii   cu   partide  având  interese divergente şi prin urmare mai puţin responsabile, care vor întâietate, se suspectează reciproc,  își consumă neeconomic   energiile   creative  și se lasă  prinse în varii conflicte de putere  în loc să   se înhame la treabă,  din opacitatea paranoică  de a nu se înhăma la căruţa celuilalt, de a nu face jocul politic al celuilalt de a nu fi  pus în  situația păcălitului.  Guvernele de coaliţie   și mai cu seamă   de largă coaliţie, induc o psihologie de ambiguitate în răspunderea ministerială şi administrativă a ţării şi, implicit,  lasă o marjă mare de compromisuri şi potenţiale  acte de corupţie.                                                                                                                                                        Deşi sistemul bipartit  nu elimină posibilitatea  existenţei  partidelor constituite  pe criterii etnice –  ca UDMR   care pune condiţii  tot mai aberante   cu fiecare nouă guvernare la care sunt  invitaţi să participe de către partidul care a câştigat alegerile, dar nu are  majoritatea – cum e cererea de autonomie teritorială, un stat în stat, un asemenea sistem ar  satisface procentul de peste cinzeci la sută şi ar elimina  de la guvernare partidul etnic.                                                                                            

 În anumite împrejurări internaţionale ambigui, solicitarea autonomiei poate fi împlinită iar clivajul ţării un fapt legitimat.  În sistemul partinic partidul etnic nu ar a ajunge la guvernare şi prin asta nu  şi-ar  împlini scopul  orgolios  de a conduce şi administra România.                                           

 Mai mult ei n-ar putea să impună condiţii, cum le impune în prezent partidelor româneşti pentru susţinere parlamentară  şi prin asta o diminuare  a  prestigiului în electoratul etnic, condiţii în care şi ataşamentul  electoratului faţă de partidul etnic s-ar diminua.                                                    

 Menţinerea deliberată,  din interese oculte şi implicit antinaţionale, a pluralismului, în detrimentul bipartismului înlesneşte  etnicismul  partinic şi sugerează viziunii constituţională de ,,stat  naţional unitar’’ un statut mai degrabă de deziderat pur teoretic. În contrapondere cu  neseriozitatea parlamentarilor  români se observă seriozitatea etnicilor, care îşi urmăresc cu tenacitate scopurile.           

 Nu întâmplător André Santini, un anume politician francez şi-a intitulat manualul critic şi autocritic pentru uzul oamenilor politici, Aceşti imbecili care ne guvernează.                                             

 Cramponarea  unor lideri ai partidelor  de pluralism, iluzionaţi de putere, în detrimentul  bipartismului, denotă mai degrabă  interese pecuniare pe care sub oblăduirea puterii şi le pot satisface, decât preocupare pentru interesul  public şi naţional.                                                                     

 Existenţa a două partide puternice ar elimina din start compromisurile şi politicile conciliate în faţa pretenţiilor, adeseori absurde ale etnicismului politic.   Dacă   stânga a  reușit de bine de rău să  mențină un PSD, puternic, dreapta e într-atât de fărâmițată și divergentă încât , vorba  politiciene  franceze  Marine  Le Pen,  unificarea  în aceste condiții  este o fantezie.  La dreapta  trebuie un lider   puternic, constructiv, însă în condițiile în care  Iohannis   menține PNL ca partidul lui de buzunar,  avansând în fruntea acestuia niște  blonde proaste, după chipul și asemănarea lui, pe care  le poate lesne   manipula, este imposibil a aduna dreapta sub  auspiciile  PNL.  Cel care  trebuie eliminat  din cursa pentru  unificarea dreptei este în primul rând  spânul Băsescu care este prin construcția  genetică un dezbinător,  apoi ieșirea  PNL  de sub tutela  lui Iohannis, care  are  menține în acest partid   disensiuni imposibil de  armonizat.  Mă întreb dacă  cei doi  spâni , Băsescu și Iohannis  nu au tocmai această   misiune distructivă asupra  dreptei spre a nu se reuși  formarea  la dreapta   a unui partid, la fel de puternic ca PSD.                                                                                            Orgoliile şi mai absurde ale liderilor  unor  partide, care vor cu orice preţ o existenţă de sine stătătoare, efemeră în sine,  numai cu speranţa deşartă de a ajunge la putere, subminează acest interes naţional, deloc de neglijat. Iluzia puterii îi orbeşte până la iresponsabilitate imbecilă.                                  

 În statele cu vechi democraţii funcţionează sistemul bipartit -   SUA, Anglia,  şi după al doilea război mondial Germania şi Japonia. Experienţa acestor state demonstrează că sistemul politic bipartit este modelul cel mai  optim pentru democraţie. De ce consider sistemul bipartit  ca fiind cel mai optim pentru democraţie? Fiindcă atât  tendinţele anarhice , cât  şi tentaţiile totalitare  sunt mult mai uşor controlabile, mai uşor de stăpânit şi de limitat. Dar şi sistemul bipartit are un mare cusur –  posibilitatea rotaţiei mecanice la putere, cum de altfel s-a întâmplat  cu primele două partide româneşti – conservator şi liberal.                                                                                                           

Orice democraţie funcţionează pe baza încrederii cetăţeanului în actul guvernării. Încrederea cetăţeanului se bazează pe seriozitatea actului guvernării. Seriozitatea este un concept moral care presupune conştiinciozitate, profunzime, intensitate, autenticitate şi respingerea cu orice preţ a falsului, al lui pseudo. Acest  concept  moral  vizează  calităţile morale ideale, cu toate acestea     încrederea cetăţeanului în instituţiile democratice depinde de gradul de seriozitatea a parlamentarului. Între încredere şi seriozitate există o relaţie direct proporţională.                                          Cu cât  seriozitatea lui zoon politikon  este mai mare, cu atât încrederea cetăţeanului alegător creşte.  Cu cât   actul politic al animalului politic este mai lipsit de seriozitate cu atât scade încrederea  cetăţeanului în cei aleşi să exercite actul guvernării. Seriozitatea nu presupune neapărat inteligenţă deosebită, ci un caracter ferm , muncă  asiduă  și conștiință civică .                                       Seriozitatea lui zoon politikon este conferită de cinstea  şi corectitudinea acestuia. Asta presupune şi o inteligenţă ştiinţifică şi nu viclenia  cu care s-a văzut este înzestrat instinctual orice individ cu predispoziţii tiranice. Din nefericire s-a văzut că  în politică şiretenia , viclenia sunt atuuri ale   abilității  cu şanse de ascensiune, mult mai mari, cel puţin la noi, decât ale omul  politic realist, ancorat mai bine în realitatea socială.  Totuși PSD-ul   condus de  Liviu Dragnea a demonstrat  că,  cel   puțin în  alegerile de la 11 decembrie 2016,   inteligența  creativă,  prin  promovarea  programului economico – social   riguros  întocmit,   învinge  viclenia persuasivă  și distructivă.                     

Vasile  Anton Ieșeanu , 5 ianuarie  2017, Iași           

Băsescu și Iohannis - spânii distructivi ai propriilor partide și sabotori ai Democrației

       

„Democrația  este cea mai rea formă de guvernare, cu excepția celor încercate deja.”  Churchill   

Pentru atingerea  interesele lor de un egoism  feroce, cum  numai  indivizii spâni  își  pot  trăi existența și satisface orgoliile și vanitățile  lor deșarte  cei doi spâni, Băsescu și Iohannis au distrus în modul cel mai eficace  și lamentabil ,  propriile lor partide  de dreapta.                                                

Băsescu a distrus PDL-ul, de la care și-a luat adio, iar acum Iohannis face pentru PNL același joc distructiv. Practic dreapta în aceste momente nu mai există. De fapt nici nu a existat, fiindcă nici fostul PDL, nici PNL-ul  după  debarcarea lui  Crin Antonescu nu și-a stabilit clar și coerent o  ideologie a dreptei.                                                                                                                        

Ce mai există,acum   în a așa zisă dreaptă   PMP, USR nu au nimic comun cu dreapta, nici program , nici obiective politice clare și coerente, ci doar interese de  gașca . Pe acest vid politic al dreptei se afirmă formațiunile politice   ale  extremei drepte.                                                                        

 Dacă la stânga forțele extremiste sunt anihilate de colosul PSD, formațiune   de centru stânga, acum  în colaborare cu ALDE(  formațiune de centru dreapta,  liberală) a  acceptat în programul de guvernare  și măsuri  liberale  care s-a afirmat la ultimele alegeri cu o  altfel de politică, o politică  nouă -  aceea a  programelor, în  locul  acuzelor denigratoare la adresa  adversarilor   politici  fără a se lăsa provocat sau atras în conflicte sterile,  cum a făcut PNL în mod   obsesiv  și  falimentar posibil. Fărâmițarea  dreptei  face  posibilă apariția extremismului politic, tocmai pe acest fond al degringoladei PNL  și cele două  partidulețe   intrate în parlament  USR și PMP  deja se manifestă  ca promotori  ai extremismului politic.  Este  o  încercare   evidentă, mai cu seamă  a  spânului  Băsescu de  a   menține   o pseudo-democrație, cum de altfel  am simțit-o  poporul român  în   cei zece ani de dominație   băsisită, insistând la  Iohannis  pentru refuzul de  a desemna   un premier  numit  de  partidul câștigător, ales democratic.                                                                                       

 Dorința oarbă a spânului Băsescu  de a ajunge la butoanele puterii   și a transforma    Democrația   românească   încă fragilă  într-o  mascaradă politică fără sens, în scop  clar de a se  îmbogăți prin  furturi  și corupție   și mai mult, știind  că cel care deține   banul , deține puterea  și poate   face orice abuz.   De altfel   și  în prezent strecurat   târâș grăpiș în Parlament , deși ar trebui să fie   în închisoare, acest spân cu  sprijinul  absolut   irațional al binomul încearcă să submineze   democrația. Iohannis  vrând  să   arate  românilor că e singur la butoanele    binomului   și nu ascultă de sfaturile  „bune”   ale  spânului  Băsescu, nu  i-a dat  credit, i-a dejucat planurile ascunse  și   a  numit   un premier  de la adversarii lui politici care au   câștigat alegerile. Dejucându-i planurile   în interes  propriu, spre a nu   fi suspendat și probabil, cu certitudine demis, Iohannis  și-a   consolidat  propriul scaun care se clătina, dar implicit  a  dat  și  curs  acțiunii  democratice normale. Spânul   Băsescu ar fi   recurs la un război total  în speranța că  va  mitui mai marii  planetei,  pe   Donald Trump spre exemplu cum l-a mituit pe Obama și acolitul acestuia, trimisul special al înaltei porți americane,  cowboy Philip Gordon, cu  zece miliarde  de euro  împrumutați   de la FMI  și   cu care chipurile  a cumpărat bonuri  de tezaur  de   la trezoreria americană.                                                                                                                                                    

 Oamenii judecă  și votează  cu cei mai  apropiați  de  adevăr  și de real , nu  cu cei care  promit  mai mult ,cum  spre exemplu   au promis demagogic  dublarea salariilor  cei de la PNL, după  promisiunea PSD de   15%  mai realistă și mai adecvată economiei  naționale.                                     

 Asta ne arată  că atunci când   unul din partide   judecă   poporul ca o mulțime de proști   și  le poate   vinde gogoși, poporul nu pune botul , nu se  lasă  înșelat de  promisiuni demagogice  care   nu   pot fi îndeplinite  sau   îndeplinite   sine  die  sau cum spune  românul,  la Sfântul Așteaptă.  Ceea ce  PSD-ul a învățat  în cursul   unui  exercițiu  îndelungat  de peste  un sfert de veac  de politică, dreapta   nu a   învățat   și nici nu vrea  să învețe, crezând  că accesul la  guvernare   se poate face  nu prin mijloace democratice, ci prin  antrenarea  de către președintele  în funcțiune a instituțiilor de forță, respectiv a binomului  SRI-DNA. „Noua clasă politică   și societatea   ca întreg  trebuie să învețe, scrie  sociologul   maghiar Elemer Hankiss, cum să construiască și să conducă  un sistem democratic . Aceasta   va fi o experiență nouă și un  proces de învățare lung. Poporul trebuie să înțeleagă  că lupta pentru o societate liberă  și prosperă  este o misiune mult mai dificilă și mai complexă decât  și-au  imaginat în anii de   și deceniile de  disperare și înrobire. Epoca de aur a inocenței și simplicității a luat sfârșit.”(  Richard  Rose , William  Mishler, Christian  Haerpfer  -  Democrația și alternativele ei, Ed. Institutul European, 2003,Iași  add. Hankiss,1990:7)                                                                    

 Democrația  trebuie  învăță  nu doar  de   politicieni sau  cei care vor  să ajungă politicieni. Democrația   trebuie învățată de popor  spre a putea face  în primul rând  distincție  între  propaganda  subversivă  a   jumătăților de adevăr și  posturile  de televiziune cu adevărat democratice,  a decela  între   promisiunile   realiste  și cele demagogice, între  dreptate  și  adevărul obiectiv și  paralogisme   idealiste, lipsite de  suport   obiectiv și  veghea permanentă   a factorilor de decizie care  recurg  frecvent  de  la   calea de mijloc a democrației,   de  la supremația  Constituției  și a legilor în vigoare  și la înșelarea  diversionistă  a  alegătorilor.  În Democrație   orice   decizie    înalților demnitari de stat, bună sau rea,  trebuie justificată  în fața   poporului                                                                     

 Democrația   este virtutea cea mai de preț   a unui  popor puternic  și  demn, cunoscător  al valorilor  democratice  și  permanent   participativ  la  veghea  continuă  a  factorilor politici decizionali.                                                                                                                                                              După cum s-a  putut observa   la ultimele alegeri   cetățeanul  român   mediu este  adept al democrației   și   foarte puțini  au votat  cu  extremiștii   naționaliști  ( de regulă  fanaticii sau   fanatizații  de propagandă), ceea ce arată că românii  iubesc Democrația  - calea de mijloc  și refuză  categoric   alternativele  nedemocratice , în speță  formele extremiste de stânga sau de dreapta.  Totuși Democrația are un mare cusur  - este legată nemijlocit de dezvoltarea economică. Crizele economice   fac  lesne   posibilă  deraierea de la Democrație  spre una din formele extremiste.   Românii trebuie să înțeleagă că cea mai bună formă  politică   este calea de mijloc  - Democrația  și pentru menținerea ei  este necesară   o continuă   participare,  supraveghere și   sancționare   a oricăror deraieri de la  supremația legii.    Principalii  dușmani ai democrației sunt, în cazul  României,  instituțiile statului  care  trebuie să   pună în aplicare  supremația legii  și care  au fost   transformate    de către  spânul  Băsescu  și apoi   întărite de  spânul Iohannis, în   principalele   forțe oarbe( binomul Coldea SRI  -  Kovesi  DNA)   de   sabotare a   Democrației                                                                                               

 Cel mai   important  factor  de stabilitate a  democrației  este  economia liberă ca factor de   progres continuu.    De aceea  forțele  economice naționale trebuie să  primeze în fața   concernurilor   multinaționale  și să fie întărite   printr-o politică coerentă  judicioasă  și rațională     din  partea statului,  de protecției a economiei  naționale.  

Vasile Anton Ieșeanu,  3 ianuarie  2017, Iași    

JALNICUL IOHANNIS

ALES DE ROMÂNI ÎN URMĂ CU DOI ANI CU UN VOT MASIV ȘI O ÎNCREDERE DE PESTE 70%, ACUM A AJUNS UN FALIMENTAR AL INSTITUȚIEI PARLAMENTARE.

CEREM LUI IOHANNIS, AFLAT ÎN FUNCȚIA DE PREȘEDINTE, SĂ NU SE JOACE CU VOINȚA ROMÂNILOR!

IUBESC DEMOCRAȚIA ȘI LIBERALISMUL

CRITERIILE DE INTEGRITATE INVENTATE DE SPÂNUL IOHANNIS SUNT VAX ALBINA.

ADEVĂRATELE CRITERII DE INTEGRITATE SUNT PREVEDERILE CONSTITUȚIEI.

DACĂ NU SUNT RESPECTATE PREVEDERILE CONSTITUȚIEI CRITERIILE DE INTEGRITATE INVENTATE DE IOHANNIS SUNT NULE ȘI NEAVENITE.

NERESPECTAREA DE CĂTRE IOHANNIS A REGULILOR PREVĂZUTE DE CONSTITUȚIE ȘI A PROTOCOLULUI, MODUL ABSOLUT INGRAT DE INVITARE LA COTROCENI A PARTIDELOR PRIN INTERMEDIUL MASS MEDIA ÎNAINTE DE ANUNȚAREA OFICIALĂ A REZULTATELOR DE CĂTRE BEC, DENOTĂ DIN PARTEA INSTITUȚIEI PREZIDENȚIALE O LAMENTABILĂ LIPSĂ DE RESPECT PENTRU ALEGĂTORII ROMÂNI, O SFIDARE PRACTIC A CONSTITUȚIEI, ÎN MANIERA JALNICĂ A SPÂNULUI BĂSESCU.

Cu cât sferele puterii sunt mai înalte cu atât regulile și protocoalele trebuie respectate cu sfințenie, altfel totul cade în derizoriu. Puterea în democrație este respectată dacă nu se transformă într-o mascaradă ca cea pe care o joacă jalnic Iohannis , imitându-l pe Băsescu.

Noi știm că Iohannis nu a fost și nu este reprezentatul românilor, că nu interesele românilor îl mână în luptă, ci interese străine de neam și țară; guvernul tehno-rataților e cea mai clară dovadă de antiromânism.

România a pierdut un an din dezvoltare și progres din cauza acestui guvern impus de Iohannis, drept „guvernul meu” care a făcut tot ce e posibil de la butoanele puterii să stagneze dezvoltarea României. Fonduri europene absorbite zero. Activitatea lui Iohannis în funcția de președinte: zero barat. Intrarea în spațiul Schengen pentru care românii din diaspora l-au votat masiv va fi obținut la sfântul Așteaptă. Tragedia de la Colectiv prin care și-a impus guvernul meu nu a fost elucidată tocmai pentru că a fost programată să se producă și de care Iohannis avea cunoștință încă dinainte de noaptea fatală. Analizată cu atenție declarația lui Iohannis "A fost nevoie să moară oameni ca aceasta demisie sa se producă.” demonstrează presupoziția mea. Din aceste motive și multe altele pe care și alți comentatori le cunosc bine, președintele Iohannis trebuie suspendat, apoi la Referendum demis de popor și anchetat pentru casele cumpărate cu acte false, măsluite, vânzarea de copii și alte matrapazlâcuri comise sub oblăduirea puterii.

Vasile Anton Ieșeanu, 15 decembrie 2016, Iași

DAN CONSTANTIN :http://jurnalul.ro/

Cum ne decuplează Iohannis de Europa?

Prezența discretă a președintelui Iohannis la reuniunile Consiliului European a devenit o regulă. Nu prea știm ce are de gând să propună la Bruxelles, atunci când pleacă acolo, nici ce angajamente a luat în numele României. Incapacitatea funciară de a comunica și a avea poziții clare în marile probleme ale UE este mascată cu lansarea de la tribuna prezidențială a unor teme minore în dezbaterea publică. [...]Ce ne-a ,,servit” președintele în locul acestor subiecte( europene: acordului UE-Turcia în problema migrației, reformarea sistemului european de azil, strategia de securitate și apărare a UE, planul european de acțiune pentru apărare, implementarea acordurilor NATO de la Varșovia. Adăugăm extinderea fondului pentru investiții strategice, șomajul în rândul tinerilor, iar în problemele de politică externă, acordul de asociere UE-Ucraina, evaluarea poziției Rusiei în Siria și, în final, procesul Brexit.) ? O ciorbă lungă despre viziunea sa asupra moralității viitorului premier, care dacă nu a furat case, nici portofelul nu-i miroase! Cu cine s-a consultat Klaus Iohannis pentru a poziționa România în problemele stringente din agenda europeană care, toate, dar absolut toate, au grade de conexiune cu interesele țării? Cu perdanții alegerilor de duminică nu o putea face!

Mircea Hamza

21 ore ·

Johannis o dă la-ntors. ”Poporul are dreptate”, ”Voi desemna premierul de la partidul care are majoritatea” sunt în contradicție cu ce afirmase ieri. A uitat de criteriile de integritate! Eu cred că, după ce le-a spus ambasadorilor că nu va ține cont de voința populară, nu prea s-a bucurat de aprecierea lor. Înghesuit și de perspectiva suspendării și demiterii, a cotit-o. Tigrul de ieri s-a dovedit a fi făcut din hârtie creponată

FALIMENTUL ELITELOR GLOBALISTE MIORITICE

Titlul l-am plagiat. Recunosc în fața șefei DNA că l-am plagiat. Dar dacă spun de unde și dau numele autorului nu mai este plagiat. Ei bine l-am plagiat din revista francezăhttp://www.causeur.fr/ autor Elizabeth Levy.

Titlu inspirat de revista franceză m-a dus cu gândul la elitiștii noștri îndeosebi la filozoful elitist Liiceanu, cel care l-a băgat pe Cioloș în „mocirla” Antenei 3, care afirma înainte de alegeri: „Dacă alegerile parlamentare vor fi câştigate de PSD şi ALDE, atunci asupra României se va aşterne noaptea, ţara se va duce de râpă, fără nicio exagerare". Ei bine, peste țară nu s-a așternut noapte, țara nuse va duce de râpă, ci ei elitiștii globaliști, toată șleahta soroșistă, majoritatea de la Humanitas și de la Revista 22 (toți pulemicii care scriu paralogisme - jumătăți de adevăr în această revistă sug bani grei de la Ministerul Culturii, adică din buzunarele noastre), între care Gabriel Liiceanu ( cu chip de înger decăzut) , Andreea Pora (gălușca - gogâlț), Andrei Pleșu, Cristian Preda, Rodica Palade, Lucian Boia istoricul antiromân, filosoful Mihai Șora, Andrei Cornea. Noapte bună elitiști globaliști! Mă bucur nespus că PSD și Alde au câștigat alegerile și voi elitiștii o să întrați în noapte și o vă duceți de râpă. Noapte bună elitiști soroșiti!

Vasile Anton Ieșeanu, 12 decembrie 2016, Iași

Uitarea câinelui înlănțuit.

            Cu aproape un veac  în urmă, povestește  Milan  Kundera  în Arta romanului,  matematicianul  german  Edmund  Husserl,  fondatorul  fenomenologiei ( evoluția  mentalului  individului   de la  gândirea senzorială, cazul  adolescenților   și  tinerilor  până la  treizeci de ani,  la   procesele  de gândire rațională și liberă   capabile să producă cunoaștere, cazul maturilor),  în mai  multe conferințe  ținute la Viena și Praga  în perioada   interbelică  emitea   o viziunea  pesimistă  asupra Europei, în care îi avertiza pe  europeni  despre    criza umanistă europeană.  Criza  de care vorbea  i se părea lui  Husserl, scrie  Kundera,  atât de adâncă încât se întreba dacă  Europa  mai era capabilă să-i supraviețuiască. ( Emir Kundera - Arta romanului, Ed. Humanitas,2008, București)                          

           La nici cinci ani de   lansarea  conceptului  crizei umaniste  europene,   prezentate la aceste   conferințe,    Germania a  declanșat  cea de-a doua mare conflagrație  mondială confirmând practic viziunea lui Husserl. Europa s-a aflat în  pragul colapsului.

            Politicienii   germani  din acele vremuri   nu erau preocupați de   lumea concretă  a vieții umane die Lebenswelt, cum o numea Husserl  ci de  doar de  dominația lumii,  de   voința de putere cu orice preț.  Heidegger, discipolul acestui  filosof-matematician,  a  numit-o  cu  o formulă  frumoasă și aproape  magică , spune  Kundera - „uitare ființei”

            Citind  în Arta romanului  eseul lui  Kundera,  Moștenirea discreditată a lui Cervantes  despre viziunea  lui Husserl  și Heidegger, gândirea mea  asociativă  mi-a  adus în prim plan  politica românească  actuală.  

            Dacă Kundera   a văzut   niște forțe, pe care  eu  le-aș numi  impersonale ( tehnice, politice, istorice)  care conduc la uitarea ființei,   eu am văzut individul, spânul  ajuns la  butoanele  puterii care  poate genera cel mai  iraționale  acțiuni antiumane, cum a  fost  Hitler  și Stalin.                                           
           Mulți dintre  politicienii  noștri, odată  ajunși  la butoanele  puterii,  uită de alegător de  lumea vieții  lui, lumea concretă  în care se   zbate, lovindu-se ca de un zid de  o administrație birocratică, absurdă,  de tip    kafkian,  aproape  cu nimic  deosebită  de cea comunistă.  

Pentru acesta   alegătorii  nu mai există, imediat   ce a fost ales. S-au eclipsat, au căzut în uitare, toată acțiunea lor se îndreaptă  spre  interesele personale, de   gașcă,  mulțumirea clientelei politice și a corporațiilor străine, gata oricând  să-i  stipendieze   gras  din  bugetul românilor,  să închidă ochii la   hoții, la  tăierea ilegală a pădurilor, să-i mulțumească  spre  a  rămâne la  putere,   omul  lor, pe care l-au   proiectat   în   sfera puterii  mioritice cu  sprijinul votanților   manipulați  abil de sistem. Omul, spune Kundera, se găsește  într-o adevărată vâltoare a reducției  , în care lumea  vieții  de care vorbea Husserl se  întunecă în  mod fatal  și în care ființa  cade  în uitare.(ibid.)                     

            Criza umanistă  a politicii românești  a ajuns la apogeu în timpul guvernării  Băsescu - Boc, când  spânul,  cu  un sadism   feroce, inuman, a  tăiat  pensiile și salariile  sub   pretextul crizei  economice. 

             Deodată aleșii   s-au   transformat  subit în călăii, iar poporul   în victime. Am  rămas  multă vreme  siderat, cum,  în  pofida    multor probe  de hoții  comise  de  guvernarea portocalie,   aproape  pe față,  demascate de Antena 3, aceștia  sfidând    pur și  simplu   opinia publică  fără să le pese de consecințele  materiale și morale,  fără să-și facă  mustrări    de  conștiință, dacă acești   portocalii mai aveau  conștiință?!, o mare parte din populație  era   încă de partea acestora.           
       N-am să pot înțelege   niciodată stupidul  proverb românesc: fă-te frate  cu dracu' până treci  puntea. Să  devii oportunist de frica  călăului.   Dacă e să mor mor, dar nu  făcând  din mine  un oportunist.

            Cum spune Coșbuc:   C-o  moarte toți suntem datori /  Totuna e daca-i murit/ Flăcău  ori moș îngârbovit / Dar nu-i totuna   leu să  mori/ Ori câine înlănțuit.  (Decebal către popor).                     Inducerea fricii, prin exercitarea puterii prin acțiuni arbitrare, în funcție de interesele proprii, provoacă confuzie în mentalul poporului; imaginarul acestuia  face  ca  individul  odios   ajuns la   putere, să fie idealizat ca o zeitate supraumană  care pune stăpânire pe  individ cum pune ideea de Dumnezeu.                                                                                    Jocul manifest al puterii arbitrare, nu democratice, după cum îi trăsnește individului   aflat  pe scaunul cel mai înalt al puterii,  pentru omul de rând  e o capcană care îl absoarbe total ca o iubire pătimașă din care nu mai poate ieși. 

       El nu se  poate gândi la individul care  sfidează  o  comunitate întreagă prin acțiunile  lui  iraționale  decât cu venerație. Voința  de putere cu orice preț, chiar cu prețul trădării, face din   odiosul  individ, unul care pare de neînlocuit.   Din aceste motive cred că  miza mare a românilor nu   este parlamentul ci  „domnitorul”  care stă  în capul cinstei.

       Nu-mi  pot  explica asta   decât   prin frica indusă de  acești  călăi  în frunte cu  spânul  Băsescu,  frică   indusă cu persuasiune  prin varii manifestări ale puterii  autocrate,  nu democrate.  

Frica  față  de putere, spun  psihanaliștii,  induce  așa numitul sindrom  Stockholm,  moment  în care victimele   încep să se atașează de călăi,  cooperează  cu ei, le execută  emoționați  ordinele  ca și cum ar face o faptă  eroică.             

Confuzia este evidentă și este  efectul  panicii anxioase  induse  în inconștient. Din  acest motiv,  individul, fie el  intelectual sau  om de rând  nu mai poate decela binele de rău și crede   ce spune călăul  că   răul sunt  ceilalți ( în cazul  lui Băsescu și Iohannis  - parlamentarii).  
Amintesc   aici și  de Ceaușescu  care   era  perceput drept  tătucul  care dădea de mâncare poporului.  Pe mulți i-am auzit, după ce  a fost executat, afirmând,  nu fără  o undă de regret... dacă  ne dădea de mâncare... Ca în   rugăciunea  ortodoxă  îl  confundau cu  tatăl nostru:  Tatăl nostru  [...]Pâinea  noastră cea de toate zilele./ Dă-ne nouă astăzi... 

            Cum e   posibil metamorfozarea în  mintea unora,  ca  un individ uman  ajuns în  sfera   puterii  să fie identificat cu divinitatea? Cum e posibil  să se producă în mintea  unora această mistificare?  Individul nu mai este   perceput  ca o ființă umană,  un om ca toți oamenii  sau poate mai josnic  decât  omul-om ci ca  pe unul de natură divină.  Nu doar  în cazul lui  Ceaușescu.   Aceeași  iluzionare  am  observat-o la  mulți, unii dintre ei intelectuali  cu știință de carte, în cazul celui mai  ordinar  dintre spânii   României  - Băsescu. Cum  e posibilă această idealizare mintală  îmi este greu să  înțeleg.                                                                                         

      O , Doamne, oportunismul pare  a fi înscris  în  gena  noastră mioritică.  E  la fel ca  în   Povestea lui  Harap-Alb  al lui Creangă. Slujirea Spânului  de către Harap Alb, fără să se revolte, exprimă  în  cele două personaje  create de  Creangă, nemernicia  spânilor mioritici  și    oportunismul  Harapilor-Albi,    umilitoarea răbdare a poporului față de puterea  care poate fi înfiorător de nedreaptă. Românii rabdă, la fel  ca Harap-Alb, cele mai inumane umilințe  până le ajunge cuțitul la os  și chiar mai mult.   

       Oricât de   sadici  și nedrepți  sunt  conducătorii,  poporul  român  nu se revoltă. Cunoscând  această   paradigmă psihică a  non-revoltei, politicienii  escaladează abuzurile  și fără de legile  fără nici cea mai mică teamă  să fie pedepsiți.  

   Cei   mulți dintre ei, îndeosebi  spânii  ajunși la guvernare, uită ființa alegătorului, uită de tineri,  uită de copii,  uită  de  bătrâni de cei nevoiași,  românii  mereu   rămân câini  înlănțuiți,  nu lei,  deși simbolul  monedei naționale este leul.  

            Politica aleșilor noștri,   mulți  dintre ei trădători  și   jefuitori,  ne strivește ca   ființe umane, ne   metamorfozează  în câini înlănțuiți, care latră  sau dau din coadă,  spre a   da satisfacție  acestor spâni, pe care  puterea i-a  metamorfozat  în „sfinți”. 

            Nicio revoltă colectivă (  cum se întâmplă de pildă la greci), doar unde și unde   câte un rebel,  numit  de ceilalți  nebun, neluat în seamă sau  batjocorit de   marea masă  de „ înțelepți”. 

            Viața  devine pentru   români o capcană   în care suntem prinși  și înlănțuiți ca  niște  câine  lângă cușca  lor, așteptând  de  la stăpâni,  pâinea  cea de toate zilele  și  un semn de bunăvoință.                                                                                                                                      Pe vremea  geto-dacilor,  aveam psihologia  lupilor, însă am degenerat  din lupi în câini, uneori și mai rău, în javre ordinare.  Un câine  simte, la fel ca și noi românii,  nevoia  unui  stăpân. Asta e ne plasează  în poziția  permanentă  de  dominat, de slugă. Ne asociem  în găști  precum câinii în haite, lătrăm  unii la alții fără să mușcăm,  mulți nu latră dar  mușcă  pe la spate, avem același comportament  laș ca și  maidanezii;  schelălăim  puțin   când  suntem loviți, jigniți, umiliți, apoi ne liniștim și  imediat  ne gudurăm   din nou  în fața  stăpânului, facem  temenele, îl periem, îl lăudăm,  dăm din coadă,  în vreme ce îl înjurăm în gând,  punem botul repede la orice momire,  ne  lăsăm  asmuțiți  unii  împotriva altora, ne ducem  existența  în haite (găști) politice, culturale, profesionale,  etc. Din aceste motive, străinii ne văd ca un popor paradoxal, în sensul că oamenii buni în loc să se revolte împotriva celor răi se supun lor   și colaborează asemenea lui Harap-Alb  cu  Spânul. 

     Volumul: Eminescu - în zadar?  (fragment  din  eseul  O societate (auto) mutilată după patul lui Procust).  

COLABORAȚIONIȘTII

Colaboraționismul este un cuvânt inventat de francezi, încă pe vremea războaielor napoleoniene, când contrabandiștii francezi aduceau mărfuri din Anglia și ajutau rezistența regalistă împotriva lui Napoleon, însă sensul actual este acela de trădare, de cooperare perfidă cu inamicul.

Sensul de trădare datează din 1940, termenul referindu-se la guvernul de la Vichy și la francezii care îi sprijineau pe naziștii care ocupaseră Franța în timpul celui de-al doilea război mondial. Termenul colaboraționist a evoluat în noua realitate istorică în sensul de a te înscrie voluntar în serviciul unei puteri ticăloase.

Nu contează că acea putere e a unui stat sau este a unui individ foarte bogat, cum este de pildă Soroș, ci doar faptul că pentru spațiul în care aceste ONG-uri acționează deservesc o putere ticăloasă pentru comunitatea asupra cărora acționează. Spre exemplu ONG-urile, sponsorizate de Soroș din România sunt în acest sens, exemplu cel mai elocvent de colaboraționism. Momirea cu bani i-a făcut pe mulți să se înscrie voluntari în aceste ONG-uri.

Urmând principiul Political Correctness, mulți au crezut că ONG-urile au doar rolul să apere drepturile omului de abuzurile politice, că sunt asociații voluntare, non-profit în scopul propășirii societății.

A fost o mască bine exploatată de puterea ticăloasă și mulți naivi chiar au crezut în acest ideal nobil.

În România sunt peste 90 de mii de ONG-uri de trei tipuri, asociații, fundații, federații, cele mai multe cu scopuri adevărat umaniste, însă după cum am văzut cele sponsorizate de Soroș au avut un scop ascuns, acum foarte clar și manifest sabotarea economică și culturală și ocuparea politică a României.

Nimeni nu credea că aceste ONG-uri vor fi transformate, la un moment propice în forțe politice, într-o adevărată coloană a cincea ca în vremea nazismului. Dar, iată cum de la tragedia de la colectiv, subit ONG-urile sponsorizate de Soroș , cele care l-au făcut președinte pe Iohannis s-au transformat subit într-o nouă forță politică USR, Uniunea Salvați România pentru naivi, în realitatea ei secretă Uniunea Sabotează România.

De voie de nevoie PNL s-a raliat ca partid din care a fost emanat Iohannis, acestor colaboraționiști.

Nu întâmplător, Iohannis, după câștigarea alegerilor a plecat incognito în America.

Iohannis mers la reședința lui Soroș să sărute papucul stăpânului, miliardarul care l-a făcut președinte, al doilea Spân peste poporul de Harapi-Albi.

Vasile Anton Ieșeanu, 1 DECEMBRIE 2016,Iași

  

  

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! LA MULȚI ANI , ROMÂNI!

Vasile Anton Ieșeanu,  1 DECEMBRIE  2016, Iași