Două mari doctrine, spune Isaiah Berlin, domină gândirea contemporană: determinismul și relativismul. Relativismul s-a născut ca un antidot, împotriva determinismului arogant și dogmatic. Adevărul este relativ și prin urmare nu este obiectiv. Nici relativismul nu a rezolvat problema libertății umane. Sofistica adevărului aparent a dus libertatea umană într-o fundătură. Marii gânditori au trecut de la o extremă la alta: de la adevărul-dogmă, la adevărul-iluzie. Cele două doctrine se situează la extremele existenței umane; prin urmare, libertatea din unghiul determinismului e închisoare, din acela al relativismului, e haos.
Determinismul poate explica lumea animală, dar nu și pe cea umană. Toate evenimentele genetice ale animalelor sunt istorii ce se repetă la nesfârşit într-o eternă reîntoarcere. În cazul omului, evenimentele par a fi încadrate în ambele sau în nici una din cele două doctrine. Omul, ca ființă rațională, se autoguvernează în baza unui set de reguli și legi personale, pe care însăși rațiunea cu care a fost dotat le impune. Din această perspectivă, evenimentele umane urmează o a treia cale, o cale de mijloc, scoasă în evidență de empirismul modern, a libertății și autonomiei umane conferită de cunoaștere și experiență. Prin urmare, câmpul libertății umane în alegerea utilitară, optimă, este legată nemijlocit de cunoaștere și experiență; nu este determinată de forțe impersonale, providențiale, mistice sau oculte: astrologice, numerologice, etc. cu pleiada de ghicitori în stele care îmbâcsesc mințile ignoranților cu metafore și alegorii înșelătoare.
Ideea generării vieții de un program genetic ne conduce inerent la determinism și fatalitate; o lume programată informaţional este deterministă și prin urmare, fatalistă. În atare situaţie, fatalitatea ei înseamnă finalitatea imediată. O lume fatalistă este absurdă prin finalitatea ei imediată. O astfel de lume este imposibilă. Într-o astfel de lume fiinţa nu poate supravieţui, neavând nici o posibilitate de adaptare.
Ca să poată supravieţui, o fiinţă biologică are nevoie de o anumită variabilă genetic-informaţională, pentru adaptare la un mediu mai mult sau mai puţin ostil vieţii. Dacă lumea nu poate fi fatalistă atunci trebuie să fie o lume a întâmplării, o lume a hazardului. O lume a întâmplării generează o lume a haosului. Într-o astfel de lume, Universul nu mai are sens raţional, iar pentru fiinţele raţionale el generează angoasa; viaţa în condiţiile haosului nu poate fi decât absurdă. Într-o astfel de lume nu ar mai exista specii, ci o hibridare indistinctă. Într-o astfel de lume nici o fiinţă nu poate supravieţui din cauza instabilităţi genetice. O lume a haosului este o lume la fel de imposibilă ca şi cea determinist-fatalistă. O astfel de lume imaginată de cercurile darwiniste şi neodarwiniste ar face ca oricând, un om să devină maimuţă şi maimuţa om.
Doresc să arăt că lumea funcţionează pe baza unei informaţii programate, că toate sistemele din Univers sunt sisteme autonome, dar într-o anume măsură înlănţuite într-o vastă reţea; constat doar că Universul şi lumea noastră pământeană formează o vastă reţea computerizată în care fiecare sistem, în parte, funcţionează autonom, ca un ordinator, pe baza unui program informaţional propriu, dar în acelaşi timp şi universal, fiecare legat într-o reţea. Fără Univers nu poate exista omul, fără om Universul nu poate fi cunoscut. (fragment din eseul LIBERTATE ÎN IADUL DE LUX )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu