Am o stare de grea melancolie…,
Durerea mă
sfâșie cu gheare-adânci în piept
Tânjesc! Dorul mă
împinge la beție,
Beau, să uit de toate, ca un bătrân inept…
Demonii cei răi pe suflet
mi s-au pus;
Mă chinuiesc ca pe Isus Dumnezeu…
Cu mâna îi alung; niciunul nu-i supus,
Ca eriniile
pe-Oreste, mă bântuie mereu.
Disperat , caut
în cămară drogul cel divin,
Unde-i
balsamul pentru durerea
mea?!
Sticla de whisky, de
țuică sau de vin,
Melancolia e
boala cea mai grea!
Tânjesc, dar după ce?..., nu știu!
Simt demonii
prezenți, acum mă strâng de gât,
Inima mă
doare, în suflet e pustiu…
Pahar după
pahar golesc, să-mi treacă de urât…
Înc-un pahar și viața o văd din nou în roz…
Pe demonii cei răi cu vin i-am amețit;
Râd și
plâng ca un bătrân matroz
În cârciuma din port, unde-a iubit.
Ah, iubito,
de ce m-ai părăsit?
Fără tine viața mea este chin,
M-apasă timpul până
la infinit
Beție de-amar și de venin…
Sunt aici, chiar lângă tine sunt!
Niciodată nu
te-am părăsit…
Atunci, de ce sună gol sufletu-mi în cânt…
Și inima-i pustie
și gându-i otrăvit ?!
Ești aici?! Dar
ce departe ai plecat!
De ce te-ai depărtat când lângă mine ești?
Universul, dintre noi, ce mult s-a dilatat!
Iubirea-i amintire din povești…
Mâna o întind iar după pahar...
Himerele mă bântuie, ochii îmi sunt goi,
Cu demonii mă
lupt, dar în zadar…
Melancolia e singurătatea-n doi!
Vasile
Anton Ieșeanu, 27 decembrie 2015, Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu