Faceți căutări pe acest blog

luni, 16 iunie 2025

Poemul nemuririi

Autor : VASILE ANTON IEȘEANU:  

Pe vremea când eram tânăr și nemuritor
nu mă gândeam să scriu
trăiam fericit în altă matrice a timpului
în matricea senzorialului, a fetelor n floare
în romane și poeme romantice
colindam între două paradisuri pământene cărțile și femeile
citeam femeia ca pe o carte și cartea ca pe o femeie
cel mai mult mi-a plăcut începutul
sfârșitul era o comedie tristă
la sfârșit, când închideam ultima filă și rămâneam multă vreme melancolic
ce-l ține pe om în viață...
iubirile, cărțile, paradisurile pierdute
fără ele n-aș fi putut trăi
așa am urcat mereu pe muntele vieții…
pân-am ajuns la vârsta critică când am început în fiecare zi
să cobor
cum să opresc prăvălirea...
cum să devin nemuritor?!
să scriu, dar ce să scriu m-am întrebat?
să scriu poezie nu se cădea
la vârsta a treia
prietenii, cunoscuții ar fi crezut
c-am dat în mintea copiilor
nu mai aveam chemarea, imboldul, patima romantică,
nici măcar pentru poezia modernistă sau postmodernistă,
marii poeți au murit tineri,
când am început să scriu
trecusem binișor de vârsta
când începi să înveți filozofia vieții
încet-încet femeile mă părăseau
ele vor să fie iubite,
or vârsta îmi epuizase libidoul
și paradisul iubirii se metamorfoza în infern,
ce fată se mai uită la un moșneag
am rămas captiv ca Borges în paradisul cărților
singura bucurie să citesc și să scriu
uite și pensionarul acesta
circulă pe stradă fără permis
moartea îl caută pe-acasă
și el se uită după mere
strânse la sân de fete și femei

lasă-i pe tineri să se afirme
că lor le atârnă viitorul în față
tu ești un învechit, un diletant…
ți-ai trăit traiul,
gata bătrâne ți-ai mâncat mălaiul,
ți-ai trăit traiul
filmul vieții e the end
dar mai am ceva de spus în literatura română
un ultim cuvânt, o ultimă carte…

Moarte, ești dușmanul meu de moarte,
mai lasă-mă timp să scriu o ultimă carte
de ce îmi dai târcoale pe la picioare,
cu atacuri brutale de gută, artroză
și te joci cu viața mea,
ipocrită ca o mimoză…

Am să-l chem pe Ivan Turbincă
să te închidă în turbinca lui
să mori de foame moarte!
de tine niciodată să n-am parte.
ca Ghilgameș am pornit în epopeea nemuririi
care pe care moarte

Lasă-mă să scriu o ultimă carte!
Când citesc și scriu m-agăț simt
să trăiesc ca un disperat de viață
fidel prieten al cărții: dovada – deseori uit de mine și de lume
uit de corupție de agresivitatea masochistă, de ipocrizie și neomenie,
uit de tot răul din lume

Îndemnat de Montaigne am făcut o încercare
am scris eseul … cum să scriu un eseu,
cu gândul la elevii de liceu și studenți la științe sociale,
voi avea mare cerere
mă iluzionam după numărul de accesări pe blog,
ediție limitată,
nu dați năvală,
nu au dat , nimeni n-a întrebat … cine să citească?
cine mai citește azi
când imaginea face cât o mie de cuvinte!

La început a fost cuvântul, spune Biblia
la început a fost imaginea, vezi picturile rupestre
……………………………………………………..
primii mei cititori au fost doctorii,
când am mers la un medic
i-am oferit o carte
cum în ultima vreme am mers din ce în ce mai des
medicii au devenit cititorii mei fideli
un medic mi-a zis că-i o carte interesantă
în mentalul unui medic poate fi …
un caz interesant de boală

un chirurg mi-a zis că-i o carte practică
n-am înțeles dacă e benepraxis sau malpraxis
am descoperit-o și am început să scriu filosofii
nu poți scrie filozofie, diletantule, mi-a strigat Hegel
filosofia este ultima treaptă a spiritului!

Eu i-am închinat o viață…
trebuie să ai chemare
scrie essai, m-a încurajat Montaigne,încearcă!
Să încerc, mi-am zis - încercarea moarte n-are...
Încercarea!
Atunci m-am luat la întrecere cu moartea...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu