Fraţi români de pretutindeni!

FRAŢI ROMÂNI DE PRETUTINDENI!

Oriunde veţi fi poposit, oriunde vă va fi dus destinul, nu uitaţi să-l luaţi cu voi pe Eminescu! Sau, dacă aţi uitat, nu ezitaţi să vă procuraţi poeziile lui Eminescu! Patria nu o puteţi lua pe urmele pantofilor, dar o cărticică cu poeziile Lui vă va fi, în clipele grele de dor, o mare mângâiere pentru suflet. La fel a simţit un tânăr student care se destăinuia lingvistului George Pruteanu, rămas celebru cu emisiunea TV ,,Doar o vorbă săţ-i mai spun.’’ În emisiunea intitulată ,,Jurnal cu Eminescu (II), George Pruteanu povesteşte: ,,Dl Adrian Raicu este student şi vânzător la o tarabă de cărţi din Piaţa Universităţii. D-sa a călătorit în India. ,,Pentru că atunci când am părăsit România nu ştiam dacă voi mai revedea ţara(ştii că pleci, dar nu ştii dacă te mai întorci - n.a.v.) , am preferat ca în locul unui pumn de ţărână să port cu mine o carte, de dimensiuni reduse, care îmi încăpea în buzunarul de la cămaşă: ediţia fotocopiată a volumului priceps Poezii de Eminescu . Din când în când dl Raicu îşi citea sieşi această cărţulie şi ,,cuvintele nu erau simple cuvine, ci cuvinte care fiinţau, care înlăturau îndoiala şi năşteau mirarea...Ele aduceau în mine ţara mea, mă contopeau cu ea. Eminescu e omul care a reuşit să divinizeze limba noastră şi să-i fericească pe cei ce-o înţeleg.’’( George Pruteanu - Jurnal cu Eminescu(306 – 16.01.1998) Cum e oare, să-l citeşti pe Eminescu în Italia, Germania, Franţa , Spania , Anglia, SUA, etc.? Citite acolo, pe meleaguri străine, cuvintele fostului student, Adrian Raicu, nu mai sunt deloc grandilocvente, aşa cum ne apar ele de aici, ci exprimă o stare de spirit pe care numai românii departe de ţară o pot trăi. Eminescu, pribegind la vârste fragede printre străini, avea să scrie, la doar 16 ani, într-o izbucnire de dor fierbinte poezia ,,Din străinătate.’’

Când tot se-nveseleşte, când toţi aici se-ncântă,

Când toţi îşi au plăcerea şi zile fără nori,

Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă

L-a patria dulci plaiuri, la câmpii râzători.

Şi inima aceea ce geme de durere,

Şi sufletul acela ce cântă amorţit

E inima mea tristă, ce n-are mângâiere,

E sufletu-mi ce arde de dor nemărginit.

Aş vrea să văd acum natala mea vâlcioară

Scăldată în cristalul pârâului de-argint,

Să văd ce eu atâta iubeam odinioară;

A codrului tenebră, poetic labirint;

Să mai salut odată colibele din vale ,

Dorminde cu un aer de pace, liniştiri

Ce respirau în taină plăceri mai naturale

Visări misterioase , poetice şoptiri.

Aş vrea să am o casă tăcută , mitutică,

În valea mea natală, e undula de flori,

Să tot privesc la munte în sus cum se ridică.

Pierzându-şi a sa frunte în negura cu nori.

Să mai privesc odată câmpia-nfloritoare

Ce zilele-mi copile şi albe le-a ţesut,

Ce auzi odată copila-mi murmurare,

Ce jocurile-mi june, zburdarea me-a văzut.

Melodica şoptire a râului ce geme,

Concertul ce-l întoarnă-al păsărilor cor,

Cântarea în cadenţă a frunzelor ce freme

Născură-acolo-n mine şoptiri de-un gingaş dor.

Da!Da! Aş fi ferice de-aş fi încă odată

În patria-mi iubită, în locul meu natal,

Să pot a binezice cu minte-nflăcărată

Visările juniei, visări de-un ideal.

Chiar moartea , ce răspânde teroarea-n omenire,

Prin vinele vibrânde gheţoasele-i fiori,

Acolo m-ar adoarme în dulce liniştire,

În visuri fericite m-ar duce către nori

( 1866 17/29 iulie)

Români din diaspora! Nu puteţi căra cu voi, prin cele ţări străine, un pumn de ţărână, care să vă amintească de patrie, dar sufletul şi raiul românesc îl puteţi lua. El e cuprins în necuprinsul poemelor eminesciene. O cărţulie, în format de buzunar, cu poeziile lui Eminescu vă poate ajuta în clipele grele. Cuvintele eminesciene sunt un panaceu universal pentru toţi cei din diaspora, care simt, visează şi trăiesc spiritual, româneşte. ,,Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti…cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme..Ne trezim şi murim cu ele’’, spune M. Eminescu. Poate că povestea cea mai frumoasă este poezia eminesciană. Ea ne leagănă şi ne adoarme. Cu ea ne trezim, cu ea murim… Fără poveştile lui Eminescu lumea românească ar fi, dar n-ar şti că este.