După ce ne-am îmbuibat în primele două zile pascale cu produse tradiţionale, ouă de ţară , friptură de miel, vin natural - o căpşună ţâţă de mâţă , în a treia zi de Paşti , o filozofie înţeleaptă de viaţă - nimic fără măsură, aflată de la vechii greci, ne-a mânat de-acasă, într-o excursie în apropierea Iaşiului, anume la mănăstirea Dobrovăţ spre a evada, nu doar din sufocantul cotidian portocaliu românesc , iritant şi otrăvitor pentru psihic, minte şi inimă, în general pentru întregul organism( tensiunea ridicându-mi-se numai la simpla vedere a unui băsisit) , dar şi pentru a ieşi din acest timp post modern ipohondru( statul la televizor sau calculator) .
Îi spun soţiei; ,, Draga mea, nu luăm cu noi decât un bidon de apă plată . Atât şi nimic mai mult.’’ Soţia, aflată într-o continuă cursă de slăbire e întru totul de acord. Plecăm pe la zece, urcăm cu viteză moderată dealul Buciumului, mergem la ralanti pe şoseaua Dobrovăţ ului , deschidem geamurile maşinii spre a savura aerul sănătos al naturii şi a ne îmbăta cu verdele mirific al pădurii. În mod nefiresc, în a treia zi de Paşti, vedem , ici-acolo, la marginea pădurii, indivizi umflaţi ca nişte balene de bere şi grătare. Ne mirăm de această nebunie furibundă a îmbuibării, întoarcem privirile , oarecum dezgustaţi de focile tolănite la soare, sorbind nesătui cutii cu bere, întinând cu fumul de grătare şi mirosul de mititei verdele pur al pădurii.
Pe la unsprezece, după un drum parcurs la ralanti prin pădure Dobrovăţului, poposim în curtea mănăstirii, coborându-ne prin tunelul timpului cu mai bine de patru sute de ani în urmă. Găsim aici bustul domnului Ştefan cel mare şi Sfânt; rememorăm marile lui bătălii cu turcii, Podul Înalt , 10 ianuarie 1475, Valea Albă, 26 iulie 1476, Cătlăbuga, 16 noiembrie 1485, Şcheia, 6 martie 1486, cu polonii, Codrii Cosminului, 26 octombrie 1497 toate victorioase. Vorbim despre rana lui de la picior a domnitorului , ne amintim de vorbele bătrânului oştean , cum că rana de frate nu se vindecă niciodată, readucem în memorie Apus de soare al lui Barbu Delavrancea , apoi trecem în secolul XVI, în epoca lui Vasile Lupu şi a lui Mihai Viteazul şi tot astfel, ne afundăm în acel trecut , încât aproape ne credem , ca Sărmanul Dionis, trăitori ai acelor vremuri. Facem mai multe fotografii, surprinzând artefactele acelui veac al XVI-lea, zidurile vechi ale mănăstirii medievale, prevăzute cu creneluri de tragere cu săgeţi sau muschete , turnul înalt de la intrare, aflat într-un interminabil RK , încă de la începutul erei portocalii (deşi mănăstirea figurează ca monument istoric) , călugării mici de statură, uitaţi de timp şi de lume, reînviaţi parcă în fantoma lui Dan din nuvela Sărmanul Dionis al lui Eminescu, ne reamintim de ,,fratele Merdadus’’, din Elixirele diavolului a l lui Hoffman, din care se spune că s-a inspirat Poetu l în scrierea nuvelei sale romantice, Sărmanul Dionis.
Într-un cuvânt ne transpunem în acele istorice vremuri, eliberându-ne pe moment spiritul de stresul contemporan şi a ne bine dispune . Chiar şi soţia , care nu iubeşte trecutul , ci doar prezentul, se simte captivată de istorie şi natură. Ciudat! Ne amintim de călugărul Merdadus în chiar incinta mănăstirii , ca şi cum la noi, cele sfinte sunt mereu întinate de diavol. La întoarcere , ne oprim la Casa Pădurarului, unde parcăm maşina şi ne aventurăm pe jos pe drumul forestier Vama – Humărie, în ideea de a descoperi cabana lui Ceauşescu şi mirifica poiană unde conducătorul mult iubit, lua masa vânătorească. Ne amuzăm, încercând să filmăm un bărzăune ce culegea nectar din florile numite mierea ursului sau o furnică ce se spetea ducând spre muşuroi un grăunte , fotografiem florile Paştiului şi mai ales savurăm liniştea şi puritatea aerului ozonat al pădurii. La înapoiere privirea ne este atrasă de o mică amenajare în marginea pădurii, în apropierea casei pădurarului. Iniţial, am crezut că e o hrănitoare pentru căprioare, dar apropiindu-ne am văzut o îngrăditură circulară din crengi de brad. Curioşi, intrăm şi descoperim în mijloc pregătit un foc de tabără şi de jur împrejur butuci de lemn mai mici şi mai joşi, servind drept scaune şi alţii mai mari şi mai înalţi pentru servitul mesei . ,,Ca pe vremea dacilor!’’ îmi exprim eu surpriza de a ne fi întors prin tunelul timpului , cu două milenii în urmă. Dar pe diagonalele perpendiculare , descoperim, fixate pe copaci, lămpi electrice cu proiector şi întrerupător pentru exterior - bizare îmbinare de arhaic şi modern. ,,Da, zic eu, interesant , misterios şi arhaic, pentru o petrecere tinerească de noapte , în mijlocul pădurii.’’ Încărcaţi cu energia benefică a naturii, bine dispuşi de endorfine, ne întoarcem satisfăcuţi acasă. Dar aici, găsim în faţa uşii surpriza cea mai neplăcută – otrava portocalie, care ne-a stricat ziua şi ne-a tensionat seara. Pe preşul de la intrare o mizerie politică, Ziarul nostru, prin care un anume pedelist îşi face campanie electorală. Daniel Oajdea( ce nume imposibil?) ne-a trimis în dar, în a treia zi de Paşti, un jurnal de campanie electorală. Adică individul, încălcând proprietatea, a intrat în bloc şi a lăsat la fiecare uşă otrava lui portocalie. Dar ce este proprietatea comună a blocului? E un loc public pentru propaganda electorală pedelistă ? Cum şi-a permis acest parlamentar să încalce proprietatea blocului? Sau crede că proprietatea comună poate fi încălcată , că e a tuturor locatarilor şi a nimănui, ca în comunism . Dar, portocalii ne-au obişnuit cu tot felul de abuzuri. Ce respect să mai aibă pentru locatarii unui bloc?! Aş fi trecut cu vederea, voiam să nu-mi stric ziua , să nu-l iau în seamă, eram gata să arunc mizeria de pe preş, la găleata de gunoi, dar îl aud pe acest infatuat portocaliu, la un post de televiziune, cerând să fie pedepsit pe acela care, ajuns la disperare, i-a spus durerile sale, verde-n faţă, primului ministru Boc, cerându-i, pe bună dreptate, să-şi dea demisia. Îl întreb pe acest Oajdea, pe el cine îl pedepseşte pentru încălcarea proprietăţii? Dacă eu aş intra în curte la el şi i-aş pune, în faţa uşii, un ziar de campanie electorală , vă puteţi închipui ce mi-ar face? Fără îndoială, m-ar aresta pentru încălcarea proprietăţii. Că de, el nu stă la bloc ca mine şi ca alţii care suportăm consecinţele guvernării Cioc-boc, ci la vilă, construită pe banii noştri , furaţi mai pe faţă mai pe dos de la buget. Cine îl arestează pe Oajdea pentru încălcarea proprietăţii şi pentru starea de iritare provocată în a treia zi de Paşti ? Sau crede că scara blocului e spaţiul public al pedeleului. ,,Auzi , d-le parlamentar, Oajdea? E proprietatea locatarilor! Pe ei i-ai întrebat dacă sunt de acord să-ţi laşi gunoiul în faţa uşii lor? Avem amenajat în lift rame speciale pentru propagandă. Vino şi încheie contract de publicitate! Scara blocului nu e nici spaţiul pedeleului, nici a USL-ului. Vrei spaţiul electoral - plăteşte!’’ Dar acest vajnic parlamentar nu aude şi nu vede , cum nu aud şi nu văd toţi pedeliştii şi acoliţii lor, ce poartă ochelari portocalii şi aparate auditive băsiste. Aceşti indivizi nu mai văd realitatea sau şi mai grav, nu vor s-o vadă. Cred că cei care nu sunt cu ei sunt cu opoziţia, cu PSD-ul sau cu USL. Unii vor crede că şi eu fac parte din vreo mizerie politică. În starea de mefienţă la care ne-a adus această guvernare imbecilizantă, românii nu mai cred în nimeni şi nimic. După deziluzia portocalie, majoritatea cred că toţi sunt o apă şi-un pământ. Îi asigur că sunt absolut apolitic , dar nu mai pot suporta această otrăvire continuă, la care ne supun aceşti imbecili care ne guvernează. Citesc discursul aberant al porto-caliului şi îmi dau seama că individul joacă politic la două capete, pozând în erou - oponent al lui băse. Cum ar spune ungurul de pe la noi, ,,stă cu luntrea în doi curi.’’
Imediat îmi vine în minte personajul psihopat, Merdadus, din Elixirele diavolului. Doamne , iată cum toate se leagă, întinarea celor sfinte, a sărbătorii pascale cu acest jurnal portocaliu , zis ,,Ziarul nostru.’’ Discursul lui Oajdea îmi aduce în memorie o întâmplare cu Păstorel Teodoreanu. Se spune că Păstorel, care prin 1948, încă îşi mai făcea veacul la Capşa , siderat şi iritat de discursul unui comunist care bătea câmpii, după ce acesta şi-a încheiat cuvântarea, s-a dus la el, la sărutat pe frunte, zicându-i în şoaptă: ,,Du-te la mă-ta şi spune-i că, Păstorel Teodoreanu te-a pupat în cur…’’ La fel, cred că l-ar săruta Păstorel pe frunte pe acest Oajdea şi tot la fel i-ar spune în şoaptă, ascultându-i discursul tâmp. Dar cum Păstorel e dus dintre noi, de multă vreme (odihnească-se în pace!) , îmi revine mie sarcina să-l sărut pe frunte pe acest porto-caliu de Iaşi. Şi o voi face cu respectul cuvenit unui parlamentar porto-caliu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu