,,E doar un joc, îl aud continuând . Nu-ţi place jocul de-a moartea? Da, ştiu, nu-ţi place! Voi bătrânii sunteţi conservatori înrăiţi. Iubiţi mai mult viaţa, decât noi tinerii. Cu cât vă apropiaţi mai mult de moarte, cu atât că cramponaţi mai mult de viaţă . Acceptaţi orice compromis, numai să mai trăiţi o zi, un ceas, o ultimă secundă, o ultimă clipă. Credeţi că moartea e cel mai mare rău?! Nu , nu moartea e cel mai mare rău. Socrate a spus că cel mai mare rău este pierderea raţiunii, că poţi să pierzi tată, mamă , frate, soră, fiu , fiică, patria , orice , dar dacă ai pierdut uzul raţiunii ai pierdut totul. Îţi poţi închipui un bătrân care suferă de Alzheimer şi dă în mintea copiilor sau unul care suferă un a. v.c. şi e redus la mintea unui copil de trei ani, se scapă pe el… şi câte alte şotii poate face. Oare nu crezi că e mai bună moartea? E moartea cel mai mare rău? Dacă nu aţi fi voi atât de compromişi, nici noi nu v-am urma exemplul. Dar aşa, nu putem ieşi din mocirlă, din cercul vicios. Istoria se repetă. Nu-ţi place jocul de-a moartea?! Dar, jocul cel mai stupid, de-a războiul? Ce zici de cei cincizeci de milioane de oameni ucişi, în al doilea mondial, cei mai mulţi nevinovaţi?! Dar în primul mondial, câţi şi-au dat duhul? Ce zici de cel mai stupid joc, războiul, iniţiat de voi bătrânii, înţelepţii lumii!... Am să încerc jocul cu cuţitul. Să-mi tai jugulara! Durează câteva secunde… E o idee mai bună cuţitul. O armă care a inspirat din cele mai vechi timpuri. Dacă nu mă înşel chiar pe Cain l-a inspirat, când şi-a ucis fratele. Da, e un obiect bun pentru un ultim poem. Este un obiect, care mai inspiră încă, deşi a pierdut mult din aura romantică. Odată, a fost o armă pentru high class. Aristocratică, aş spune! Cum să-i zic poemului? Cuţitul de argint? Pumnalul a făcut minuni în cultura japoneză. Pentru samurai, nu era doar inspiraţie ci o adevărată meditaţie divină. Seppuku era un ritual, o onorabilă moarte, impusă de codul bushido. Puşi în situaţia de a alege între viaţă şi moarte, codul le recomanda să aleagă onorabila moarte. Ritualul morţii îl pune pe samurai în armonie cu karma, lăsa o urmă pentru mai multe generaţii…Japonezii au această vocaţie de a face, din orice, o artă. Chiar şi a muri, la ei, este o artă.
Nu, nu găsesc încă şocul care să mă inspire. Am să pun cuţitul, aici, lângă pistol. Poate, între timp, îmi vine inspiraţia. Am să încerc otrava. E mai sugestivă. A inspirat-o pe Caterina de Medicis. Şi pe câte alte femei!... Nu! Otrava e o armă mult prea feminină. Dar, având în vedere că Socrate a fost nevoit să bea paharul cu cucută…. Ce rău îmi pare că nu am găsit cucută! Aş fi vrut să mor fericit ca Socrate. Da, căci Socrate, cel mai înţelept dintre pământeni spunea… Doar un pic de răbdare, să-mi aduc paharul de otravă, uite , în paharul de cristal de lux al mamei. Ce obsesie a făcut mama pentru lux! Da, unul din colecţia ei’’, rânji Sorin. Ce ochi o să facă mama! Dar, mai bine să mă gândesc la un titlu de poem, să-i zic, da… am găsit, cred că e cel mai bun găsit până acum - Paharul lui Socrate. Ce spunea Socrate? A, da! Când şi-a încheiat discursul la proces, a spus: Dar a sosit timpul ca să plecăm; eu ca să mor voi - să trăiţi. Care dintre noi se îndreaptă spre un bine mai mare, nimeni nu ştie, nimeni altcineva decât Zeul. Citatul acesta mi-a intrat adânc în memorie; se află implantat , acolo, undeva în creier, în memoria de lungă durată. Nu-l pot uita. Sau Isus, pe Ghetsimani. Emoţionant moment. Ca acesta al meu. Ştia că va muri. Da, ca mine acum! A zis: Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de mine paharul acesta. Dar nu a fost cu putinţă! Cum nu e nici pentru mine. Tatăl meu nu mai poate depărta paharul acesta. Ar fi putut, dar acum e prea târziu. Am să-i pun titlul: Paharul lui Isus. Sau de ce nu, Paharul lui Sorin X?!... Am nevoie de mai multă excitaţie pentru inspiraţie. O ţigară etno! Am învăţat să fac ţigările artistic. Ca bunicul. El avea tutun, foiţă, piatră şi amânar. Bătrânul nu voia în ruptul capului ţigări fabricate. Zicea că put rău. Avea dexteritate bătrânul: făcea ţigările mai ceva ca cele din fabrică. Scotea nişte rotocoale albastre ce se ridicau şi pluteau un timp, ca nişte farfurii zburătoare. Îmi venea, să zbor ca rotocoalele acelea de fum. Nu! Mai bine renunţ la etno, mă moleşeşte… N-am să mai scriu ultimul poem. Nu am inspiraţie şi bună pace. Fereastra? E o minune, fereastra! S-o deschid larg şi să zbor…, Câtă libertate îţi zborul. Voiajezi, în acele clipe, prin tot Universul. Ce senzaţie de eliberare, la impact. Pe câţi a inspirat fereastra! Am citit undeva că şi pe un secretar de stat american. Zicea că e urmărit de nu mai ştiu ce serviciu secret. Prietenii de la CIA au crezut că e paranoic. L-au închis la balamuc, undeva la etaj. După ce a zburat pe fereastră s-a dovedit că, ce spunea el, era real , că l-a urmărit un serviciu secret. Dar, mortul de la groapă nu se mai întoarce. Să nu uit de bani! Politicienii totdeauna îmi amintesc de bani. Au o atracţie mortală la euro. O sută de mii de euro, pe care i-am găsit, dosiţi de tata în seif…’’
Se ridică anevoie aproape clătinând-se şi se întoarse cu 10 pachete mari de câte o sută de euro. Aşeză în faţa laptop-lui , bancnotele una peste alta, construind două turnuri.
,,Uită-te! Sunt ca cele două turnuri gemene. Mai întâi, am vrut să le trimit colegilor. La fiecare câteva mii de euro. Nu le-ar fi stricat, acum în vreme de criză. Mai apoi, m-am gândit să le dau la săraci, la o instituţie de copii abandonaţi. M-am răzgândit. Banii aceştia nu-s curaţi. Au ceva malefic în ei; posedă o energie negativă. În loc să le facă bine, le-aş fi făcut rău. Oricui le-aş fi donat , le dăruiam, odată cu banii aceştia, răul. Imaginează-ţi ce-am să fac cu banii! Am hotărât să-i ard. Odată cu ei voi distruge şi energiile negative. Priveşte! Uită-te cum arde răul!’’
………………………………………………………………………………………
,,Nu te holba aşa lacom la ei. Ţi-au ieşit ochii din orbite, nu-i aşa?! Ai putea să mă ucizi pentru aceşti bani! Ai vrea s-o faci? Ce zici?! Batem palma! O sută de mii de euro pentru suflet meu. Te prinzi în joc? Îţi trimit adresa prim mail şi vii la mine. Priveşte! Bancnotele sunt reale, nu-s false, Nu e cacialma! Ai un minut - gândire. Dacă te hotărăşti, trimite-mi un mail! Opresc imediat experimentul. Pun banii într-un cont şi, la noapte, când vii să faci, ce ai de făcut, îţi spun numărul de cont. Ce zici?! Te prinzi în joc?! Eşti prea bătrân pentru un gest de killer? Sau prea fricos? O sută de mii de euro! Gândeşte-te! Mulţi şi-ar ucide şi mama şi pentru o mie. O sută de mii de euro ! Aştept!’’
………………………………………………………………………………………
,,Am glumit! Nu vreau să mă aibă nimeni pe conştiinţă . Nici chiar un killer profesionist. M-am gândit şi la asta. Nu! Mai bine o fac singur. Şi banii?! … La dau foc. Priveşte, cum îmi aprind o etno cu o bancnotă! Aşa făceau bancherii, pe vremuri. Îngâmfaţi până la prostie, îşi aprindeau trabucurile cu hârtii de o sută de dolari. Eu le dau foc. Fac un bine societăţii. Distrug răul.’’
Îl vedeam cum apucă bancnota, cum îi dă foc cu bricheta. Apoi a început să aprindă una de la alta. Continua să le ardă până a terminat toate pachetele. În cameră, plutea fumul mişcat de curent spre fereastra deschisă…
,,Odată, continuă el, stăteam întins în pat , şi priveam în tavan, cum privesc acum la bancnotele ce ard. Priveam în gol. De o bună bucată de vreme numai acolo priveam. Veneam de la şcoală, aruncam geanta, mă aruncam în pat îmbrăcat şi rămâneam cu ochii pironiţi în tavan. Într-o zi m-a surprins mama. Îmi aducea mereu, la prânz, mâncare caldă. Nici măcar n-am catadicsit s-o onorez cu privirea. ,,Ce faci Sorine, mamă ? De ce stai aşa?’’ m-a întrebat îngrijorată de privirea mea pierdută în tavan. ,,Ce fac?!... Ei ce fac, sar eu, încercând să-mi schimb figura crispată, mimând un zâmbet, mai mult o grimasă… ,,Meditez mamă, meditez la o problemă de filozofie. Azi profu’ de filozofie ne-a povestit despre Socrate, cum l-au condamnat la moarte şi cum l-au pus să bea paharul cu cucută. Ce vor fi având, oare, oamenii cu moraliştii? Că pe toţi i-au asasinat. Pe Socrate l-au pus să bea cucută , pe Isus l-au crucificat, pe Gandhi l-au împuşcat , unii spun că şi Eminescu a fost asasinat. Lumea asta e o cloacă de bestii, mamă, animale bolnave - mâncare, băutură, sex. Exact ca în vechea Romă, panem et circens.’’ ,,Sorine, nu-mi spune mie de astea!…’’ ,,De asta a decăzut Roma. Noua morală a iubirii, propovăduită de Isus, avea să-i fie fatală trufaşei Rome.’’ ,,Lasă-mă, pe mine, cu astea! Hai, mai bine la masă, mamă!’’ ,,Nu mi-e foame! Am să mănânc mai târziu… , acum e important să meditez. Mâncarea mă face obez, ca pe tata.’’ ,,Dar, uite, copile ce slab eşti! Numai piele şi os…’’ ,,Lasă-mă , te rog, lasă-mă! Nu mai sunt copil şi nu mă mai bate la cap cu mâncarea că ştii când am chef să mănânc, mănânc. Acum, lasă-mă să meditez la problema mea de filozofie! Te rog , mamă, lasă-mă!... Mâine mă ascultă proful de filozofie…’’ ,,Bine , te las, dacă asta vrei!’’ M-am aşezat din nou în pat, mi-am pironit din nou privirile în tavan şi n-am vrut să mai ştiu de ea. ,,Sorine , mă copile, tu mă îngrijorezi!’’ Mama rămăsese în pragul uşii. Mă privea îngândurată. ,,Mamă, te rog pleacă, te rog!…, Pentru meditaţie, am nevoie de singurătate, nu mă pot concentra! Du-te mamă! Lasă-mă!’’ ,,Să ştii că-l trimit pe taică-tău!’’ mă ameninţă ea. ,,Am să-i spun să nu te mai lase, singur, la vilă! Nu-mi place, defel! Credeam că te găsesc şi eu cu o fată… Şi tu?! Stai singur şi cloceşti gânduri negre… Aş fi vrut să-i spun: ,,Ca tine mamă cu bărbaţi…’’ Am tăcut. Din laşitate, din jenă. ,,Cum să-i spun mamei? Cum s-o acuz, fără s-o…, Doamne fereşte! Ca Oreste, băiatul acela pe care l-au înnebunit Eriniile. Mi-e lehamite… Şi la urma urmei, ce rost ar fi avut? Că doar nu l-a ucis pe tata, cum a făcut Clitemnestra. Dar , în fiecare femeie adulterină, există o potenţială Clitemnestra. Sau o Dalila, spune Eminescu. Puteam eu să îndrept lumea?! Nu i-am mai răspuns Întrasem în muţenia mea obişnuită, din ultima vreme. Nu vedeam nimic, nimic…, acolo, doar neantul… Uneori mă apuca amocul. Mă apuca, aşa o furie,că-mi venea să sparg totul. Simţeam, cum o gheară îmi strânge laringele, simţeam că nu mai pot respira, că mă sufoc… Nu mai suportam să stau în vilă. Parcă era bântuită de entităţi malefice. Şi-atunci, o luam pe coclauri. Odată, am ajuns, pe la nişte stâni, în Rarău. Altădată, am ajuns la un schit uitat de lume, undeva pe Kogaionon - muntele sacru al dacilor.
Viaţa asta e absurdă. E o prostie să mai rămân …, să trăiesc, ca să ce?! Să mă însor, să mă înşele iubita mea , ca mama pe tata… Sau să fac schimb de dame ca swingers. Viaţa este o iluzie. Cu vălul ei, Maya ne îmbrobodeşte. Nu mai vedem adevărul. Nu-l mai distingem de minciună. Cine i-a pus pe ai mei să mă aducă pe lume? Ziceau că din iubire. Aiurea! Ce-i iubirea? E doar sex, capcana speciei, aşa spunea Schopenhauer. ,,Vai, te iubesc!’’ ,,Şi eu te iubesc!’’ Şi în acele momente chiar crezi, devii nebun de fericire… Şi începi dragostea, noua modă: oral, anal, fisting şi toate alea pe care le vrea femeia modernă. Dragoste murdară! Şi tu crezi că asta e iubire. Şi ea se dovedeşte a fi the ginger sau o Dalila, iar tu, îndrăgostit până peste urechi, crezi, te minunezi şi te împăunezi că eşti unicul. Abia acum în era dezordinii amoroase, omul a descoperit adevărata sexualitate. Ştii ce va să însemne sexul pur? Sexul fără nici o implicare erotică? Ce-i iubirea? Un instinct atât de van, răspundea Poetul, ce le vine şi la păsări câte două ori pe an. Asta-i iubirea! Un act pur biologic. Doar, n-o să mă facă ai mei, să cred că m-am născut din ceva sacru… Un bou şi-o belea au aruncat informaţia lor. Dintr-un spermatozoid şi un ovul am ieşit eu, nou nouţ, un androgin cu jumătate din cromozomii tatei şi jumătate din cromozomii mamei. Bine că erau treji când m-au conceput. Câţi alţii, alcoolici sau drogaţi, nu concep oligofreni! Tata la Parlament …, Deh! Se crede mare politician. Ţine de politica asta împuţită, mai ceva ca de mama. Zice că munceşte, să-mi fie mie bine. Mama… deh, ca femeia neiubită. Sau, care nu-şi mai iubeşte bărbatul. Mama, vorba proverbului, ce ştie satul, nu ştie bărbatul. Ah, mama mea! Când am văzut-o goală în braţele acelui bărbat! Două zile am umblat ca un nebun. Am băut, am fumat etno, eram gata s-o mierlesc. Un amic, Bebe Nebunu, mi-a adus Pokemoni.
,,Lasă dracu’ etno, ia de ici euforice să te simţi bine. Să vezi viaţa în roz, frate-meu. Ai să simţi cum îţi trece beleaua…’’ Pe dracu! Beleaua nu mi-a trecut. După starea euforică, durerea a revenit şi mai acută. Simţeam nevoia de mai multe pastile. Dar, Bebe nu mai avea. Nu i-am spus nimic de mama. Doamne fereşte! I-am zis despre o decepţie în dragoste. ,,Mişto, zicea el, eşti emo… Io nu pot să fiu! Io i-o trag azi uneia, mâine alteia, cum îmi pică. Facem sex în grup, poştă – double teamed teens. Ai văzut filmul Caligula?’’
,,Da, îmi aminteam, cum îl prinsesem pe taică-meu uitându-se la filmul ăla naşpa … se masturba! Am rămas blocat. El nici nu m-a văzut, aşa era de concentrat. Intrasem în sufragerie să caut o carte de filozofie, Camus, mi se pare, cu omul lui absurd…sau Mitul lui Sisif. Am crezut că doarme, dar el şi-o freca de zor. Am închis uşa repede, îngreţoşat. Multă vreme, am rămas, cu capul în mâini. Nu mi-a mai ars de omul absurd al lui Camus. Mi se părea că tatăl meu e omul absurd. N-am mai reuşit să învăţ în ziua aceea. Nu-mi mai ardea de nimic. Am plecat de-acasă, dar cum n-am niciun prieten, nici prietenă. Filosofii, mai ales cei tineri, nu au prieteni, nu au discipoli, iar un maestru de care să mă ataşez, cum făceau tinerii greci, n-am găsit.
,,Eşti prea tânăr pentru filozofie mi-a zis proful de filozofie. Grecii îi acceptau numai pe cei trecuţi de treizeci de ani… Şi Socrate, abia după treizeci de ani, Isus la fel, iar tu la optsprezece ani vrei să fii filozof? Trăieşte-ţi mai întâi viaţa, copile! Carpe diem!’’ Dar, profu’ nu mi-a spus ce înseamnă să-mi trăiesc viaţa. N-am pe nimeni apropiat. N-am prieteni, n-am un erastes, căruia să mă confesez. Profu’ mi-a respins oferta mea. În Bebe Nebunu nu am încredere. Nu colaborez decât pentru droguri. Tata nu-mi este cel mai bun model. Cu mama nu comunic. Nici cu colegii de vârsta mea nu pot comunica. Cu fetele şi mai puţin. Care fată se apropie de un filosof? Cicero a fost nevoit să aleagă între filozofie şi cea de-a doua nevastă, frumoasa Pubilia. Şi a ales, filosofia. Spunea Cicero că e greu să te ocupi de filozofie şi de femeie în acelaşi timp. S-a despărţit de frumoasa Pubilia, ca să se dedice filosofiei.. Se vede că femeia este o adevărată filozofie, dacă Cicero a fost nevoit să aleagă, între filozofie şi nevastă. Dar Cicero avea 63 de ani Eu m-am apucat acum de filozofie. Cum să-mi dedic viaţa unei femei? Şi Eminescu a iubit filosofia,încă de tânăr. Era gata să renunţe la filozofie pentru Veronica. Era deja format ca filosof, creaţia sa ajunsese la apogeu, avea 32 de ani şi tânjea după o familie. Dar Maiorescu l-a împiedicat. Mare eroare! De altfel, toată relaţia lui Zeus cu Eminescu a fost un lung şir de erori. A fost o relaţie nefericită, nesinceră din partea criticului. De aceea, dorind să-i facă bine, i-a făcut mai mult rău. N-am întâlnit încă o fată, căreia să-i placă filosofia. Cu atât mai puţin, filosofii. S-au mai văzut şi excepţii . De pildă, Simon Magul. Gnosticul a scos-o pe Elena dintr-un lupanar din Tyr. Era proprietatea lui, o răscumpărase de la bordel, a salvat-o; într-un fel, îi era îndatorată şi devotată. A prezentat-o lumii, drept Ennoia - prima gândire al lui Dumnezeu. Cu ea, gnoza simoniană a instituit cultul gândirii divine, ca principiu feminin. Se spune despre ea că ar fi fost reîncarnarea Elenei din Troia. Numele mamei mele este Elena. Oare mama mea nu este reîncarnarea Elenei din Troia?!... Prima gândire, ca principiu feminin, rămâne un paradox pentru soarta unei comunităţi. Ca de pildă, pentru naţiunea română. Cred că ştii mai bine decât mine, anume că, Ceauşescu a făcut din soţia sa, Elena, prima gândire a statului român. Ba, chiar şi a lumii, conferindu-i titlu de savant de renume mondial. Iată cum, o prostituată, ca Elena, poate ajunge prima gândire a lumii, ba chiar prima gândire divină. Dar, prima gândire divină poate fi, o malefică. Probabil, mie îmi lipseşte aura erotică, de aia nu atrag femininul. Sau dracu ştie ce îmi lipseşte! Ceva îmi lipseşte de mă ocolesc fetele. Testosteronul! Sau poate, lor le plac zănatici ca Bebe Nebunu. Sunt la modă rockerii. Emană mai mult testosteron. Şi pe fete, asta le atrage. Eu am ales filosofia, m-am izolat de lume. Fetele mă cred un ciudat. Un ciudat e insul cu nasul în carte, care meditează, care cugetă şi visează. Da, pentru spiritul comun, dar mai ales pentru mediocritatea feminină sunt un ciudat. Sunt un ciudat şi pentru ai mei. În ziua aceea am luat-o iarăşi razna. Am umblat aiurea pe străzi, am intrat prin cluburi, am băut, dar n-am reuşit să mă îmbăt. Ai mei m-au căutat disperaţi, după ce s-au certat la cuţite toată noaptea, învinuindu-se, ca de obicei, unul pe celălalt. Au sunat la poliţie, dar până la urmă am revenit singur acasă… Pe vremea aceea, Caligula era în alb negru. Circula pe sub mână. Dracu ştie, cum trecuse de vama comunistă, de securişti… Era un film subversiv . Îl prezenta pe dictator în toată nebunia lui. Caligula se credea zeu. La fel se credea şi Ceauşescu. De aceea şi grandioasele manifestări de adulaţie pe stadioane. Cei mai mulţi nu vedeau asemănarea cu dictatorul comunist. Vizionau filmul mai mult pentru scenele pornografice… Fireşte, unii mai pătrunzători vedeau dincolo de orgiile sexuale. Tata e un oportunist. El a fost mereu pe val. Mereu cu cei de la putere. Înainte cu comuniştii, revoluţia a făcut-o în faţa televizorului, dar a făcut rost de certificat de revoluţionar. Acum trece dintr-un partid în altul, după sinecură, îi linge pe toţi în partea dorsală pentru o sinecură… Cred că, încă de pe atunci, începuse să se împuţească regimul. Era prea mare presiunea. Şi nici securiştii nu mai erau ca aceia de la începutul regimului comunist; începuseră să se mânjească. Deh, banul ochiul dracului. Şi ei erau sătui de-atâta rahat, de ideologia care tot promitea un viitor de aur şi care nu avea să mai vină … Cea mai umană societate, pe care o propovăduia ideologia comunistă, se dovedea a fi cea mai inumană. Când m-au întrebat de ce-am plecat, aşa de-a surda, de ce nu le-am spus, că ei mi-s părinţii mei, că ei îmi sunt cei mai apropiaţi … bla! bla! bla!..., nu cei de pe stradă… am tăcut. Ce era să le spun? Adevărul?! ’’ ,,Ah, spunea, cu vervă, Bebe , ăl bătrân are un hârb de video, l-am pus pe Caligula, după ce luasem nişte albitură şi Ecstasy. Ne-ar fi prins bine un 420, da n-am găsit. Marfa naturală e mai cool. ,,Ca alimos!’’ îi spun eu. ,,Ce e aia?’’ m-a întrebat Bebe. E o plantă, pe care o foloseau vechii grecii, le tăia foamea şi îi transporta la ceruri, unde se întâlneau cu zeii. Epimenide a folosit-o şi a trăit peste o sută cinzeci de ani.’’ ,,Wow! Marfă, frate… Să faci hâţa-hâţa un veac şi jumătate, e ceva. Poţi s-o procuri?’’ Am ridicat din umeri. Cu toată durerea mea, n-am putut să mă abţin şi am râs de ignoranţa bezmeticului. El a dus un deget la cap, ca şi cum ar fi vrut să-şi lipească informaţia în minte, cum lipim notiţe să ne amintim de ceva şi a continuat. ,,Ne-a prins babacu, taman când îi dădeam exviagra scoţiană unei blonde … , cum îi spune… cu limba…’’ ,,Cunilingus…’’ ,,A da! Ce denumire haioasă! Cunilingus , am să ţin minte… Unu îi dădea la balcon, albuşul. Eu tocma’ luasem foc şi voiam să trec la doua oară la gâfâială. Motanii ăilalţi şi-o frecau la rece. Erau la gioco del mano, cum spun broscarii, aşteptând să le vină rândul! Pe limba noastră, tocma’ îi lingeam bombonica , când m-am trezit cu trei palme, jap!jap! jap!… Mi-au ars bateriile …’’
N-am mai schiţat nici un zâmbet. Revenisem la durerea mea. Plângea sufletul în mine. Altădată aş fi râs în hohote, imaginându-mi scena povestită de Bebe Nebunu’ ,
,,… o aguridă cu forme de alivancă, cu double s, dolofane mamă, mamă, şi o târtiţă, da ce spun eu târtiţă, o adevărată piersică zemoasă… şi ce creastă de cocoş avea…, îmi curg balele şi-amu, marfă, frate-meu, şi două mâţe zglobii şi jucăuşe, era aşa apetisantă amazoana. Clişeu farmazoana, ce mai! Io eram la prima love story. Abia mă golisem că-mi venise din nou apetitu’. Tocma’ mă pregăteam să-i sparg rozeta, să-i sondez abisu’, da ăl bătrân mi-a stricat planul. Fufa a fugit, la baie, ţipând. Numa’ să ţipe e bune fufele astea! Ai văzut în filmele ’orror, ele bagă toată groaza, nu ştiu decât să ţipe şi să geamă. Atât! În rest, nimic, nexam gândire, nexam creaţii, o vorbă de duh, o poezea,acolo, filozofie, ceva, aşa ca tine …. Frate, da’ tu cu filozofia tre’ să ai mulţi greieri în cap…, ele nimic, zero tăiat în patru , sunt naşpa rău bambilicile. Numai la budigăi , muzică şi dans li-i capu’ …’’
,,… ce ai bă cu mine, m-am întors spre ăl bătrân, înfruntându-l , acu’ nu-mi dai voie nici să fut? Îi spun mamei ce orgii faci tu cu vecina, în lipsa ei. L-am lăsat mască. Ăl bătrân a pus botu’ la şantaj. S-a întors şi-a trântit uşa. Fufa a fugit de-acasă. N-am mai văzut-o. O fi plecat în ţări străine, în Italia mi se pare… Ne-a donat la toţi o acnee sifilitică. Mie pe limbă mi-a apărut mai întâi. Am băgat antibiotic, frate-meu… O juma de an, n-am mai pus în gură pic de albitură. Uitasem gustul la Rusalkă…. Toţi s-au tratat cu antibiotice, numa’ frumosul Paul, emo şi timid, abia de i-a atins armonica. Nici măcar nu i-a băgat regele în castel şi i s-a vărsat uleiul, ante portas. Nimic mai mult, nici măcar nu i-a despărţit cat-flaps-uile, că a luat spirochetu’. Ruşinos, ca o belciugată, era frumosul Paul! N-a vrut în ruptul capului să meargă la doctor. Babacilor nu le-a spus nimic, a făcut complicaţii, hepatita C şi a mierlit-o… Păcat, era aşa boghet, un adevărat adoult baby. Ca Alcibiade ăla de spuneai că umblau toţi grecii să-i culeagă ghinda, mai frumos ca agurida erea …, i-aş fi cules şi eu ghinda…, că-s AC-DC. Eu îţi vorbesc de frecangeală şi tu eşti în amăreală, te-ai bescuit rău , frate-meu… ’’ Avea aşa, o detaşare de toate, Bebe Nebunu, nu avea nimic emo băiatul acesta. Doar instincte primare. ,,Eu, bă frate, n-am întâlnit încă o alivancă, pentru care să-mi curgă balele ca la câine, tre’ să fii emo rău să simţi că mori dupe o bibilică sau vreo baldâră, toate e la fel, să mor io! Io mor de n-am aer, când… cad leşinat, ca un cotoi. După ce mă golesc îmi aprind o ţigară, dau un vânt, beau o bere să-mi revin, apoi mă golesc din nou. O zaharină era înnebunită să vadă ploaia de aur. Venea cu mine la closet să mă vadă când urinam. Nu puteam să trag pârţul de rigoare, că hop şi ea lângă mine. Lasă-mă Bebe să văd, zicea ea. Ce ai fato, ai sisi la balcon? Da’, ea nimic! Voia să vadă cum e adică la băieţi. Şi mă venera , zicea, cum îi venerau novicii pe cavalerii aceia cu cruce roşie …, cum le spune? ’’ ,,Cavalerii templieri! ’’ ,,Da, văd că le ai cu istoria, cu filosofia…, ai biblie, nu glumă, omule! Oafa, cred că avea complexe de inferioritate, erea curioasă sau cine ştie poate erea urofilă, poate îi plăcea să bea urina… Mă venera, cum îl venerau vrăjitoarele de sabat pe ăl cu coarne. Poate e vrăjitoare… Po’ să ştii ce puteri diavoleşti au zaharinele astea?!... Avea nişte hulube…, farmazoană rău, erea cât pe-aci să-mi pună pirostriile Puah! E scârboase rău, oafele! Io nici nu le mai săru’. Adică cum s-o săru’ pe una care a băgat botu’ la ecler. Io trec direct la acţiune, oral, anal. Vaginal, mai rar. Asta e viaţa fără cusur: o păsărică, un păsăroi şi o gaură-n cur…’’ ,,Da’, cum poţi să trăieşti aşa emo? Te pomeneşti că scrii şi poezei de dragoste, ca Eminescu! ... Dulcea mea doamnă şi Veronica, vai, Emul meu iubit. În astă vreme, Verona şi-o trăgea cu cel mai bun amic al lui, cu nenea Iancu şi cu alţii. Şi el, sireacu’ era-n limbă dupe ea. De aia a luat-o razna, poetu’. Bă, frate, vezi ai grijă …, eşti tripat rău!… Priveşte în soare, la lumină! Nu te mai cufunda, în umbra ta, că e de rău, frate. Ia zi, eşti în turnesol cu ea?...’’
Am ridicat din umeri. Ce să-i spun? Să încropesc o poveste, nu mă pricepeam să mint. Parcă eram făcut din alt aluat, nu ca tata. Da poate chiar nu eram băiatul lui. Mai ştii!
,,Ai grijă …, viaţa e plăcută dacă apuci gaura aia dintre buci, perora Bebe. Tre’ să ai şi tu o bucurie! Ce Dumnezeu! Stai cu sămânţa în cojones? O să-ţi pice cucul cloşcă. Sau te dedai la orgii cu domnişoara Manuela? Nu-i bine, nu e bine deloc! Tre’ să te eliberezi, să poţi gândi din nou la ideile tale, cum spunea scritoru’ ăla, de-a scris, Cel mai iubit dintre pământeni. Puloş parcă sau cum îi zice?!..
,,Marin Preda!’’ ,,Da, da, Marin Preda! Am bunghit ceva la şcoală despre el. Era superdotat, ăla, prietenul lui, Puloş. Îi crescuse mandravela până la genunchi, se împiedica în ea… Tre să aflu cum se lungeşte burlanu’! Că amu e la modă. Aşa vor cheratiţele, bucurie mare de gigolo… Cu burlanu iese banu’ … ’’
,,Nu-l mai ascultam. Bătea câmpii obsedatul ăsta. Gândurile mi se întorceau la ai mei. De-ar şti tata! Dar, mai bine să nu ştie ce face mama prin paturile altora. Şi eu? Eu ce-am să fac cu viaţa mea? Ce-am să fac? Să mă însor, să fac un plod, apoi să-mi pun filme porno şi să mă masturbez?! Ca tata! Viaţa asta nu are nici un sens, mi-am zis. Mai apoi, mi-am revenit. M-am gândit că astea nu-s păcate capitale, că deh, asta e viaţa. Taică-meu, ditamai senatorul, în faţa căruia tremură o turmă de femei, se masturbează acasă… Şi maică-mea! Dar, cum poţi opri asta? Evola spune că sexul este cea mai mare forţă a naturii. Când te-apucă amocul, de-i spunem dragoste, o iei razna. E ca telegarul cel negru, al lui Platon. Nimeni nu-l mai poate stăpâni. Şi tata, cu filmele lui porno… A devenit dependent de ele. Cred că trăieşte sexul numai în imaginar. De aia, nu se mai culcă cu mama…, realul îl face impotent. Am vizionat şi eu Caligula… Mi s-a scârbit de specia umană. Faci o obsesie pentru o fată, dracu ştie cum se întâmplă, că toţi bărbaţii când se îndrăgostesc, fac o obsesie pentru o femeie. Cei care se îndrăgostesc sunt mai rari. Pe majoritatea îi împinge nebunia erotică. Li se urcă hormonii din testicule la cap. Nu mai gândesc cu cel de sus, ci cu cel dintre picioare. Îşi pierd capul, pentr-un petic de negreaţă…
Dar, cei care se îndrăgostesc cu adevărat?! Se transformă ei înşişi în domnişoare. Devin timizi şi fără iniţiativă. Pasivi, ca nişte fetiţe. Trebuie să tragă fata de ei . Adesea, sunt ocoliţi de fete. Simt la ei mai mult estrogen decât testosteron. Îi consideră nişte fătălăi. La fete e invers: îndrăgostite se metamorfozează în masculi. Sunt gata să sară pe băieţi. Se spune, că atunci glandele lor produc mai mulţi hormoni masculini şi de aceea, în acele momente, sunt aşa de uşor de sedus. Sunt cele mai sigure victime ale escrocilor sentimentali. Pe asta mizează când le seduc. Dracu ştie, că eu nu m-am îndrăgostit până acum. Sunt, cum s-ar spune, cu aţa neruptă…
Într-o zi, eram singur acasă. Soră-mea la o prietenă. Mama la treburile ei, tata la Parlament. Căutam o carte în biblioteca tatei. Tata nu citea, ci doar se împăuna cu cărţile. Îşi făcuse biblioteca pentru impresie şi decor. În spatele cărţilor am dat peste cheile de la seif . Ce idee pe tata să ascundă cheile după cărţi! M-am gândit, imediat , la pistolul lui. Simţeam furnicături în palmă. Tata îmi arătase pistolul, se lăudase cu el. Îşi dădea importanţă. O armă te face important şi puternic. Îl luase, după revoluţie, de la poliţie. Zicea el: ca politician, nu se ştie niciodată ce se poate întâmpla. Îmi arătase cum se încarcă, cum se descarcă, mă pusese chiar să ochesc cu el. Apoi, o speriase pe mama, zicând că o împuşcă. Scosese, între timp, încărcătoarele. Mama ţipa! Tata alerga după ea. Era un joc, mai mult erotic. Dar, la atât s-a redus jocul lor. Seara, tot separat s-au culcat. Am luat cheile, în mână, cu o plăcere maladivă, cu gândul imediat la pistol tatei. Am decis să-l iau cu mine la vilă, unde locuiesc singur. Dacă vine noaptea vreun hoţ? Aveam câini şi alarme instalate, dar o armă bună trece primejdia rea. Era o justificare, în cazul în care, tata ar fi descoperit dispariţia pistolului. M-am dus glonţ la seif , dar mai trebuia şi codul. Cum să aflu codul?
Caut în laptop-ul lui personal. Cum era de aşteptat, îl parolase. Tastez în ordine toate numele din casă, al mamei, Elena, al soră-mii, Augusta. Se născuse la 23 august şi era de bonton să-i pună acest nume. Până la urmă am aflat parola. Era numele meu Sorin, dar anagramat, Noris. Am căutat prin documente, erau tabele, ordine, legi, HG-uri . Nimic, nici un indiciu , nici un document cu coduri secrete. Am încercat mai multe variante, dar , în cele din urmă mi-a picat fisa. Era 1975, anul când terminase facultatea. Sau, anul când fusese primit în PCR. Era acelaşi cod de la alarma de la vilă.
Am fugit repede la seif, am format cifrul, am răsucit cheia şi am zis: sesam deschide-te! Minune. Am tras de mâner şi uşa seifului s-a deschis. Sus, un dosar, iar jos, într-o cutie metalică se afla pistolul şi încărcătoarele. Sub cutie, într-o pungă ponosită, am găsit o sută de mii de euro. Wow! Am luat dosarul, l-am deschis. Primul lucru, care a alunecat din dosarul plic a fost carnetul de partid al tatei, membru PCR din 1975. Fusese primit imediat după absolvirea facultăţii. În dosar erau încopciate Note informative. Am citit, încet, una câte una. Pe măsură ce citeam, mă treceau transpiraţiile. De asta şi-a luat tata pistol... De frica de a fi deconspirat. De teamă, că unul din cei trimişi după gratii, se va răzbuna… Numele de informator al tatei, n-o să-ţi vină să crezi, era Noris. Pe câţi îi dăduse taică-meu în gât?! Cine era acest om?! Nu-mi mai era tată. Nu puteam accepta să-mi fie tată, un Iuda, care-l vânduse, pe Isus, pentru treizeci de arginţi. Era prea de tot! Tatăl meu – atât de abject?!... Abject e individul neputincios, un handicapat social, care vrea să parvină, să fie mai mult decât este cu adevărat şi decât îi poate acorda natura lui. Când îi văd pe politicieni la televizor, vorbind, de parcă ar fi cine ştie ce somităţi, îi asemăn cu tata, toţi pozează în oameni de bine, ca să mascheze abjectul din viaţa lor. Nu întâmplător, Platon a spus că homosexuali sunt singurii care intră în politică. Au, cred, acelaşi caracter pidosnic, ca al homosexualilor. În orice caz, comportamentul tatălui este împotriva naturii şi ce-i împotriva naturii se întoarce împotrivă-i. În viaţă, totul plăteşte. Eu am fost cel ales să plătesc pentru tata. Trecusem peste celelalte, care păreau omeneşti, dar aceasta!…’’
Sorin a tăcut o vreme.
……………………………………………………………………………
Apoi , l-am văzut mişcându-se precipitat. A aşezat pistolul în dreapta, lângă pistol, cuţitul, a pus, în faţa lui, paharul de whisky şi cel cu otravă. A privit spre candelabru unde atârna un cablul, făcut laţ, apoi, spre fereastră. S-a aşezat tacticos în faţa camerei web şi a continuat.
,,De la etajul vilei, unde-i dormitorul meu, până jos, sunt 20 de metri. Am să zbor 20 de metri. Ca băiatul acela îndrăgostit de profesoară, care a fost aruncat sau s-a aruncat zănaticul. O ieşire emo din viaţă… Sau ca Sobaru, care nu s-a vrut erou, dar vrut să trezească lumea românească, care doarme, doarme, doarme… Eu am vrut să vă trezesc, le zicea Socrate concetăţenilor săi, dar voi o să continuaţi să dormiţi…
Stau şi meditez în faţa acestor ultime bunuri materiale, pe care le vezi. Sunt în dilemă, într-o mare dilemă. Ce să aleg?! Un pahar de whisky, un Jack Daniels sau cel cu otravă. Am să închid ochii şi pe care îl voi nimeri. Am timp suficient. Am tot timpul din lume, am chiar timpul din Univers. Intru de-acum în circuitul lui. Ai mei mă cred la şcoală, dar eu m-am învoit de la dirigintă, pe motive de sănătate. Sau să aleg spânzurătoarea. Că tot ne-a gratulat, omul recent, cu eticheta de patibulari? Să optez pentru pistol? Baah! Este o moarte prea rapidă. Şi prea uşoară. Să beau paharul cu otravă ca Socrate? Sau să-mi fac seppuku? Ori cablul, ca o ultimă iubire … Da, asta e pentru mine! Stai! Nu încă! Nu am scris poemul. Sunt surescitat! Acum, e momentul creaţiei. Angoasele morţii mă strâng de gât. Doamna cu coasa e foarte aproape. A pătruns în mine. Spiritul ei mă îndeamnă, cu o forţă pustiitoare, să scriu ultimul poem. Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată! Eminescu a învăţat ars moriendi! Asta a făcut din el un mare înţelept. Ars moriendi este marea înţelepciunea vieţii.
Da, am găăăăsit! urlă Sorin atât de tare, încât difuzoarele erau gata să-mi spargă timpanele. Am găsit! Gata! Acum pot să plec liniştit la Zamolxe, să-l întâlnesc pe zeul străbun. E cel mai bun titlu: De ce nu…, de ce nu acum?!!! Scrise repede, pe laptop, titlu mare cu Times New Roman , 24, italic .
Rămăsesem paralizat. Va scrie poemul sau se va sinucide?!...
În acel moment, soneria de la intrare m-a izbit şi pe mine ca o piatră-n cap. Prin fereastră deschisă, sunetul strident al maşinilor poliţiei şi pompierilor pătrundeau în difuzor. L-am văzut pe Sorin X … cum apucă precipitat pistolul, îndreptându-l spre gură. Din cauza surescitării, abia apucase să-l ridice de pe masă, când se auzi bubuitura. Glontele se izbi, mai întâi de perete, apoi ricoşă în oglindă. Suprafaţa oglinzii se sparse în aşchii multiple, ca fulgerele într-o zi furtunoasă de vară. Rămase, o clipă, uluit. Apoi strigă, disperat: ,,Ce-ai făcut? Ai stricat jocul Ai să regreţi amarnic, bătrâne!’’ Sări în picioare, parcă percutat de resort. Mişcarea lui panicată împinse masa. Paharul cu alcool şi otravă se vărsară laptop. Alergă la fereastră, dar probabil pompierii instalaseră deja scara. L-am văzut întorcându-se în fugă şi sărind pe scaun. A întins mâinile spre cablul legat de candelabru. În acel moment imaginea a dispărut…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu