Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 23 decembrie 2015

MARTIRII SISTEMELOR SOCIALE DETERMINISTE

               


                 Contingența este ascunsă în necesitatea suprasistemului; nu are şi nu poate fi absolutul, cum credea Sartre. Spre exemplu, pentru părinții lui Ioan Alnimănui luați cu forța de la masa cununiei, evenimentul poate fi considerat o „nefastă întâmplare”(contingență). Dacă identificăm individul sau familia dintr-o comunitate drept subsistem, pentru suprasistem (regimul comunist sovietic) însemna determinare (necesitate) în îndeplinirea planului de prizonieri de război impus de deciziile aberante ale Fiarei de la Kremlin.                                                                                    În sistemele sociale deterministe de acest tip, libertatea subsistemului este redusă la minim – acela de a exista. Nici libertatea de a exista nu îi este pe deplin garantată individului. Dimpotrivă!  În sistemele   sociale închise  existența  individului  este garanatată de modul cum acesta  este   în consonanață sau  se adaptează la sistem.  Și nici atunci , fiindcă e  suficient să  fii  reclamat de un turnător ca   dușman de clasă, ca dreptul de a exista să-ți fie anulat. Sunt oameni,  nu puțini, care  iubesc mai presus  de sine libertatea pozitivă, anume  aceea de a fi  proprii lor stăpâni și nu  pot  accepta, precum  oile  la strungă,   înscrierea   în linia  deterministă a  sistemului  social închis  impus de partidul-stat   sau a directivelor   trasate  de  dictatorul  fascist sau comunist. Acești   oameni vor  deveni fără îndoială  martiri.  Astfel,  sistemele sociale deterministe   au  făcut  sute d e  mii de  martiri.   
Isaiah Berlin recunoaște că „în cazul libertății sociale și politice se ridică o problemă care nu este cu totul diferită de aceea a determinismului social și istoric.” 
                            Conceperea unei existențe poate fi întâmplătoare, în interacțiunea dintre mascul femelă. Asta i-ar da câștig de cauză lui Sartre, în sensul afirmației sale că totul începe prin contingență.
Faptul că există specii diferite ne conduce la ideea unui anume determinism generat de genomul speciei respective, ba și în cadrul speciei, există un anume determinism impus de selecția naturală.                      Chiar și în cazul omului există un procent de determinare al împerecherii impus de principiul asemănării în oglindă. Nici necesitatea care rezultă din programarea materiei nu este absolută, ci mai degrabă, dacă ne este permis un imposibil oximoron, aș spune că existenţa este un absolut relativ. O lume a hazardului este una absurdă.
            Dacă nici lumea programată informaţional nu este viabilă, dacă nici cea a întâmplării nu este posibilă, cum să ieşim din impas? Cum ieşim din această aporie? (fragment din eseul LIBERTATE ÎN IADUL DE LUX )

Vasile  Anton Ieșeanu,  23 decembrie  2015, Iași   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu