Faceți căutări pe acest blog

duminică, 27 decembrie 2015

Melancolie masculină


Am o stare  de  grea melancolie…,
Durerea  mă sfâșie cu gheare-adânci în piept
Tânjesc! Dorul mă  împinge la beție,
 Beau, să uit de  toate, ca un bătrân  inept…

Demonii cei răi  pe suflet  mi s-au pus;
 Mă  chinuiesc ca pe Isus Dumnezeu… 
Cu mâna îi alung; niciunul nu-i supus,    
 Ca eriniile pe-Oreste,  mă bântuie mereu.       

Disperat , caut  în cămară   drogul cel divin,
Unde-i   balsamul  pentru   durerea  mea?!  
Sticla de whisky, de  țuică sau de vin,
Melancolia e  boala  cea mai grea!

Tânjesc, dar după ce?..., nu știu!
Simt demonii  prezenți,  acum mă strâng  de gât,
Inima  mă doare,  în suflet e pustiu…
 Pahar după pahar golesc, să-mi treacă de urât…

Înc-un pahar și viața o văd din nou  în roz…
Pe demonii cei răi cu vin i-am amețit;
Râd   și plâng   ca un  bătrân matroz
În cârciuma din port, unde-a  iubit.

Ah,  iubito, de ce m-ai părăsit?
Fără tine viața mea este   chin,
M-apasă  timpul până  la infinit            
Beție de-amar și de venin…              

Sunt aici, chiar lângă tine sunt!
Niciodată  nu te-am părăsit…
Atunci, de ce sună gol sufletu-mi în cânt…
Și inima-i pustie  și gându-i otrăvit ?!                         
        
Ești aici?! Dar  ce departe ai plecat!
De ce te-ai depărtat când lângă mine ești?      
Universul, dintre noi, ce mult s-a dilatat!
Iubirea-i amintire din  povești…

Mâna o întind  iar după pahar...
Himerele mă bântuie, ochii îmi sunt goi,
Cu demonii  mă lupt, dar în zadar…
Melancolia e singurătatea-n doi!                      
              

      Vasile Anton Ieșeanu, 27 decembrie 2015, Iași                 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu