Pe aceste viziuni deterministe ale filozofilor germani, în speță Hegel și Marx, s-au construit marile ideologii ale lumii - fascismul și comunismul. Omul de rând, ființa umană, nu mai reprezenta nimic sau aproape nimic, cel mult o simplă piuliță în marele angrenaj social, de care conducătorii se puteau lesne lipsi. Așa au fost inițiate, prin „genialitatea” celor doi gânditori germani, premisele creației prin distrugere.
Omenirea secolului al XX-lea fost martoră a distrugerii săvârșite de fascism și comunism în proporții apocaliptice și moartea a milioane de oameni. Lagărele de exterminare naziste și sovietice vorbesc de la sine de „marea forță care este creatoare, prin chiar spiritul său distructiv”, viziune exaltată de Nietzsche și Bakunin.
Din aceste motive, mulți cred că istoria se repetă
și nu tocmai ca o eternă reîntoarcere, ci cuprinde evenimente noi, deși unele se
repetă. Unele fapte istorice, prin analogie, ne conduc spre asemenea fatalități.
Cum să nu-l șocheze, pe cel care cunoaște istoria,
asemănarea izbitoare între cei zece ani ai lui Carol al II-lea cu Elena Lupescu
și camarila regală și cei zece ani ai lui Traian Băsescu cu Elena Udrea și gașca
(uneori numită și camarilă) portocalie? Dar dacă am admite că totul așa a fost să
fie, că istoria se repetă într-o vastă spirală a timpului, dacă îmbrățișăm ideea
de necesitate istorică și existența „unor scheme sau regularități” în devenirea
istorică, ar trebui să-i absolvim și pe Carol al II-lea și pe Traian Băsescu de
orice responsabilități ale guvernărilor lor.
Dar pot fi cei doi absolviți de vină și de responsabilitate?!
Asta înseamnă să credem că istoria are o direcție impusă oamenilor de forțe impersonale
și se desfășoară după un anume determinism, care induce ideea repetării evenimentelor,
ba chiar aceea a fatalismului, atât de mult îmbrățișat de români.
În aceste condiții
deterministe, noi suntem actori sau spectatori a unui teatru absurd, simple păpuși
mânuite de Marele Păpușar, într-o vastă dramă cosmică. Dar asta presupune că oamenii
sunt lipsiți de rațiune și de valorile morale impuse de rațiune - dreptate, adevăr,
frumos, bine și așa cum judecau istoria Hegel și Marx, oamenii sunt niște ființe
tâmpe, lipsiți de capacitatea de a gândi și simți ce e bine și ce e rău pentru ei.
De ce lucrurile acestea nu s-au petrecut la fel
în toată lumea? De ce doar în estul Europei? De ce Anglia, America, Danemarca, Elveția și alte
state europene au fost exceptate de la asemenea
„creații
prin distrugere”, dacă legitățile istoriei sunt universale?
Dacă aceste
principii generale nu sunt aplicabile lumii întregi și nu se pot aplica nici măcar
indivizilor umani ai unei societăți, spune reformatorul englez Godwin, atunci ele
nu sunt deterministe ci doar iluzorii sau utopice. Și asta pentru că populațiile lor manifestă
o aversiune înverșunată față de extremism.
Prin urmare, istoria nu este deterministă,
nu este direcționată de legi universale și este supusă voinței și alegerii libere
ale oamenilor dintr-o comunitate sau alta. Doar istorici, sociologi sau gânditori
dominați de dogmele determinismului metafizic sau „științific” ar putea nega aceste
acte libere ale unor comunități în raport cu altele supuse „necesității istorice”.(fragment din eseul LIBERTATE ÎN IADUL DE LUX )
Vasile Anton Ieșeanu, 30 decembrie 2015, Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu