Sport d'hiver ... la forêt

Après plusieurs jours de l'hiver terrible, au cours de laquelle des nuages ​​de neige tamisée voyager de longues dérives, le soleil brilla dans la matinée, les rayons rougeâtres.
Sortez de la maison, avec l'intention de faire du sport de la forêt. Dehors, le soleil plante ses dents dans son visage. Je me sens brûler morsure, profondément dans la peau.
Sous l'effet de la réflexion, de la neige, le soleil est rouge clignote. J'ai regardé vers le ciel. Même le soleil est rouge. Peut-être sans surprise, le drapeau japonais est rouge sur fond blanc. Un soleil rouge qui brille sur le mont Fuji.
Je pense à cause de la neige, les Japonais voient le soleil rouge. Vent me frisson avec le souffle forte. Un instant, je vois le mont Fuji. Dans mon esprit les paroles de poète Matsuo Basho résonnent
Vent de Fuji
Je m'assois sur la plage
souvenir d'Edo
   Je fais de la Quick Step, le fief des forêts. Soudain, je les vois dans les arbres. Pierre - fruits congelés noire pend lourde sur les branches. Comme oliviers énormes - corneilles, pelucheux, endormie, en gardant leur chaleur.                                                       
 

Photo: Basile Anton

Ornements sur l'arbre
flétrissement sur ​​les branches
corbeaux d'hiver

Loin de les deux autres mesurée, plus froid, de converser dans leur langue. Comme deux princesse noire en Afrique - la beauté d'ébène, ne pas mélanger avec la foule.

 

Photo: Basile Anton

Sun dents
à partir de l'Afrique ensoleillée
princesse noire

Je commence à tourner. Je les vois, mais dans le temps. Un est sécurité, les deux autres sommeil. Ou faire semblant de dormir. Gardes de la ville m'a regardé avec suspicion. Ralentissez le rythme. Ils pensent que je suis un voleur. Depuis que je suis arrivé à elle, ne jamais courir. J'ai appris l'esprit. Pour les chiens, un homme qui court est toujours un voleur. Et la police pense que le même - un homme qui court est un potentiellement infractot. Pourquoi peuvent coopérer si bien - et des chiens policiers, des chiens policiers. Comment avez-se tenir debout sur un tel froid?

 

Photo: Basile Anton

Les soldats du sommeil
la sécurité dans la ville
regarder en quarts

Je prends le chemin forestier. Seules des traces d'animaux. Aucune étape de l'homme. Natation dur dans la neige. Je m'enfonce dans la neige jusqu'aux genoux. Etes-le premier explorateur de l'hiver. Par ici, l'été se faufile couples d'amoureux. Où il l'a fait?

Photo: Basile Anton

Aucun signe sur la neige
chemin vierge
empreintes


Soudain, je vois. Y at-il comme un fantôme. Forêt bête affamée qui m'attendait. Est-il un loup, un chien l'être? Je ne sais pas! Loup ne vient pas si près de la ville, je vous encourage. Mais pour moi, de cette façon? Yeux en verre d'animaux sauvages. Deux lumières dans la grotte sombre, je perce loin dans le cerveau. Tout à coup, le nez et se met à crier. Une saine prendre. La neige Haute me fait battre sur le terrain. Je n'ai pas şansă.Dintr était un saut sur ​​mon dos. Je laisse à leurs propres dispositifs. E loup, signifie que il se nourrissait. Un mouton avait mangé toute ... Tout d'agneau est le sauveur de l'homme. Et si c'était juste un chien ..

                                         

Photo: Basile Anton

bosquet
la neige haute
loup solitaire
 
Basile Anton, de la science, Février 9, 2012

Winter Sports ... the forest

After several days of terrible winter, during which clouds of snow sifted traveling long drifts, the sun flashed in the morning, the reddish rays.Leave the house, intending to make sport of the forest. Outside the sun sinks his teeth into his face. I feel burning bite, deep into the skin.Under the effect of reflection, of snow, the sun is red flashes. I looked to the sky. Even the sun looks red. Perhaps unsurprisingly, the Japanese flag is red on white. A red sun that glitters on Mount Fuji.I think because of snow, the Japanese see the red sun. Wind me shudder with sharp breath. One moment I see Mount Fuji. In my mind the poet Matsuo Basho lyrics resoundWind from FujiI sit on the rangesouvenir of Edo
  I make the quick step, the forest stronghold. Suddenly, I see them in trees. Stone - frozen black fruit hangs heavy on the branches. Like olive huge - crows, fluffy, asleep, keeping their heat.

Photo: Basil Anton

Ornaments on the treeshriveling on branchescrows winterAway from the other two measured, colder, converse in their language. Like two black princess in Africa - ebony beauty, do not mix with the mob.

Photo: Basil AntonSun with teethfrom sunny Africablack princessI start running. I see them, but in time. One is security, the other two sleep. Or pretend to sleep. City guards looked at me with suspicion. Slow pace. They think I'm a thief. Since I happened to her, not ever run. I learned mind. For dogs, a man running is always a thief. And police think the same - a man running is a potentially infractot. Why can cooperate so well - and police dogs, police dogs. How did stand on such a cold?

Photo: Basil Anton
Soldiers Sleepsecurity in the citywatch in shiftsI take the forest path. Only traces of animals. No human step. Swimming hard in the snow. I sink in snow up to my knees. Are the first explorer of winter. Around here, summer sneaks pairs of lovers. Where did it?
Photo: Basil Anton
No sign on the snowvirgin pathfootprints
Suddenly I see. Is there like a ghost. Forest hungry beast waiting for me. Is it a wolf, a dog be? I do not know! Wolf does not come so close to town, I encourage. But for me this way? Glass eyes wild animal. Two lights in the dark cave, I pierce far into the brain. Suddenly the nose up and starts shouting. A healthy take on. High snow makes me beat up on the spot. I have no şansă.Dintr was a leap on my back. I leave to their own devices. E wolf, means that he fed. A sheep had eaten any ... All lamb is the savior of man. And if it was just a dog ..

                                        

Photo: Basil Antongrove forestthe high snowlone wolfBasil Anton, Science, February 9, 2012

Sport de iarnă ... la pădure

 

După  câteva zile de cumplită iarnă,  timp în care norii de zăpadă au cernut  lungi troiene călătoare,  soarele a scăpărat, de dimineaţă,  în raze roşietice.                    
Ies din casă, cu intenţia, să fac sport  la pădure. Afară soarele   îşi  înfige dinţii în obraji. Simt arsura muşcăturii, adânc, în piele.   
Sub  efectul de reflexie, al zăpezii, soarele are  sclipiri  roşii.  Îmi îndrept privirea spre  cer.  Până şi soarele pare de culoare roşie.  Poate de aceea,  steagul japonez  e   roşu  pe fond alb.  Un soare ce  sclipeşte  roşu pe  muntele Fuji. 
Cred că  din pricina zăpezii, japonezii văd  soarele roşu. Vântul mă înfioară cu  o adiere tăioasă. O clipă mă văd  pe muntele Fuji. În gând  îmi răsună  versurile poetului Matsuo Bashō

Vânt dinspre Fuji

îl  aşez pe evantai

suvenir din Edo    

  Mă îndrept, în pas grăbit,   spre pădurea  Cetăţuia. Deodată,   le zăresc  în copaci.  Împietrite -   fructe  negre congelate, atârnă grele pe crengi. Ca nişte  măsline uriaşe  -  ciorile,  înfoiate, dormitează,  conservându-şi căldura.                                                           

 

Foto: Vasile Anton



Podoabe  în pom 
zgribulite pe crengi
ciorile iarna

La distanţă de celelalte,  două surate, mai friguroase, conversează în limba lor. Ca două prinţese negre din Africa  -   frumuseţi de abanos,  nu se amestecă cu vulgul.

Foto: Vasile Anton

Soare cu dinţi
din însorita Africă 
prinţese negre

Încep să alerg. Îi zăresc, însă, la timp. Unul stă de pază; ceilalţi doi dorm. Sau se prefac că dorm. Paznicii cetăţii mă privesc cu suspiciune. Încetinesc pasul. Vor crede că sunt hoţ.  De când am păţit-o,  niciodată nu  mai alerg. M-am învăţat minte. Pentru câini, un om care  aleargă e totdeauna un hoţ. Şi poliţiştii gândesc la fel - un om care aleargă e  un  potenţial infractot.  Poate de aceea cooperează aşa  bine – câini şi poliţişti; poliţişti şi câini. Cum rezistă oare pe un asemenea ger?  

Foto : Vasile Anton


Ostaşi de veghe
de pază în cetate
strajă în schimburi

O iau pe cărarea din  pădure. Doar urme de animale. Niciun pas de om. Înot cu greu prin zăpadă. Mă afund, în omăt, până la genunchi.  Sunt primul explorator al iernii. Pe aici, vara, se furişează perechi de îndrăgostiţi. Unde au dispărut  oare?  

Foto:  Vasile Anton 


Niciun semn pe nea
pe cărarea virgină
urme de paşi 


Deodată îl  văd. Stă acolo ca o arătare. Fiara pădurii  m-aşteaptă flămândă. O fi lup, o fi câine?! Nu ştiu! Nu vine lupul aşa aproape de oraş, mă încurajez.  Dar de ce mă priveşte astfel? Ochii animalului sticlesc sălbatic. Două luminiţe, în văgăuni întunecate, mă străpung până-n creier. Deodată ridică botul şi  începe să urle. O iau la sănătoasa. Zăpada înaltă mă face să bat pasul pe loc. N-am  nici o şansă.Dintr-un salt ar fi fost în spinarea mea. Mă las în voia sorţii. De e lup, înseamnă că-i sătul. O fi mâncat vreo oaie... Tot mielul e salvatorul omului. Şi dacă a fost  doar un câine!..

                                         

Foto: Vasile Anton

pâlc de  pădure
în  zăpada înaltă
lup singuratic 
Vasile Anton, Iaşi, 9 februarie 2012    

Câteva reguli de respectat pentru a scrie Haiku

Iubirea pură 
un soare roşu - pe Fuji
albul japonez.

                Prima regulă constă în respectarea  numărului de silabe 5 – 7- 5 (la  unele concursuri  internaţionale se sacrifică cuvântul  pentru a se respecta numărul de silabe).                                                                                                                         
         A  doua regulă  constă în  a  vedea nevăzutul, adică a vedea  dincolo de ceea  ce se oferă vederii   într-o  imagine instantanee.   În general  se  caută dincolo de  banalitatea  imaginii  -  sentimentul , emoţia, încântarea, iluminarea.                                       
              Aşa cum afirmam  în eseul,  Călătorie  spre Ţara Soarelui Răsare,  îmi susţin  şi aici ideea cu privire la poezia niponă. Haiku  şi  senryu cu cele  trei versuri  şi 17 silabe  ( 5-7-5), corespund unei anumite stări psihofilozofice:    primul vers corespunde  meditaţiei, al doilea reculegerii, al treilea vers, aproape totdeauna, iluminării (paradoxului   sau revelaţiei,  în concept   european).  Cel mai adesea versurile amintesc de ceea ce vedem într-o fotografie, dar exprimă  figurativul –  încântarea,  sentimentul,  sublimul . 

        A gândi în  japoneză înseamnă ,,a vedea’’ adevărul,  cu  mintea şi inima,  concomitent , cele după fiind inseparabile în exprimarea unei viziuni haiku.  Se scrie haiku pentru  imagine nu  se descrie imaginea. Şi eu am comis eroarea începătorului de a nara imaginea.  Pentru asta e nevoie să depăşim graniţa gândirii raţionaliste  europene şi să gândim adevărul în ideograme .                                             
              Într-un anume  sens  haiku  trebuie să vadă  ceea ce exprimă  vizual  arta       ikebana. Poezia haiku şi arta ikebana îşi  au originea  în  mistica budistă, recte în filozofia Zen. Haiku poate  exprima  o stare  mistică pură. Prin ea se descoperă,   ceea ce noi numim, în accepţia europeană, revelaţia.                                                       
          Manuele Miga , specialistă în arta ikebana  şi poetesă  haiku, spunea în revista Pe tocuri la 18 mai 2009:  ,,,Această cale a poeziei e mai greu de străbătut decât calea florii, deşi pare să aibă mai puţine trepte/ versuri compuse exclusiv din 5 sau 7 silabe; trei versuri, 17 silabe = haiku, 5 versuri, 31 de silabe = tanka. Cea mai bună definiţie a poeziei japoneze mi se pare a fi una paradoxală: nespunând nimic, spune totul.(Manuela Miga – Între ikebana şi haiku) .                                             
          A scrie poezie haiku te provoacă  să vezi  dincolo de  fenomenologic, de ceea ce se vede , te îndeamnă să exprimi inefabilul şi mirajul existenţei. Aş putea spune că  poezia japoneză exprimă concomitent trei percepţii (audibilă a cântului  -  optică  a  artei ikebana şi  kokoro  -  o  îmbinare ingenioasă de senzaţie, spirit  şi sentiment). A scrie haiku înseamnă a exprima  inexprimabilul.