Alexa Visarion - Timpul creației artistice

 Duminică,19 ianuarie 2014,  ora 11.00  urcam scările  la  sala „Mihai Ursachi”, Casa  cu absidă „Laurențiu  Ulici”   a Uniunii Scriitorilor Filiala Iași. Nu-l văzusem   niciodată pe   regizorul Alexa Visarion și nu-l cunoșteam. Mi-am amintit   de  filmul  „Înghițitorul de săbii”.  Nu este   o celebritate cum a fost  Sergiu  Nicolaescu.                                                 

 Regizorul Alexa Visarion, un bărbat frumos, cu  bărbuță à la Kogălniceanu,  ne prezintă o   prelecțiune  filosofico-estetică  cu tema „Timp  mitic și timp actual  în creația artistică”.  Autor  a unui număr   de șase  filme:  Înainte de tăcere,  Înghițitorul de săbii , Năpasta, Vinovatul, Luna Verde.  În  prezent lucrează la filmul  Ana după Balada  meșterului Manole.                                                                                                       

 Studiul  filosofico-estetic despre timpul  mitic și timpul actual  în  creația artistică  prezentat de regizorul Alexa Visarion  a  fost greu de  îngurgitat  de către auditoriu.                                                                 

   Cassian Maria Spiridon, președintele filialei Iași a  Uniunii Scriitorilor,   a spus că eseul său  va fi publicat  în Convorbiri literare.  „Să-l mai corectez  și vi-l  trimit prim   mail.”  Un bătrân din sală, fie că nu a auzit bine, fie că era plecat pe-acasă, zice: „Vă propun  să fie  publicat  în Convorbiri literare…” Ne întoarcem priviri  ilare spre interlocutorul   întârziat cu  gândul.                                                               

 La final  regizorul ne citește  Sonetul XV al lui Shakespeare, un sonet  despre  timp.  Și lupt de dragul tău, izbind   în timp/  Să-ți dau  din nou ce-ți  fură el din nimb( Traducere  Neculai Chirica și  Dan  Grigorescu).                                                                                                       

 Cred că ar fi sunat mai  bine, ultimul vers,  dacă ar  fi  fost tradus în viziune  eminesciană: „să-ți dau al nemuririi  nimb.”                              

     „Aș putea  spune că acesta a  fost cursul vieții   mele -   timp, creație, destin.”                                                                                              

 Apoi   Alexa Visarion ne-a  povestit  cu o sinceritate deconcertantă  câteva crâmpeie  din viața sa.  „Când tata  s-a întors de la canal  m-a bătut fiindcă am stricat  un scaun.  Tata a fost  arestat de comuniști de trei ori.     Despre primul Canal, (mi-am amintit  și o spun  pentru cine nu știe), a cărei decizie  de a fi  construit a fost   luată de Gheorghe  Gheorghiu-Dej la indicația  lui Stalin,  a scris  Marin Preda cu mult umor  (negru spunem noi, dacă construirea   lui  nu ar fi fost  atâta tragism), în Cel mai iubit dintre pământeni( vol. I) .  Doi, zice  Stalin:  în chestiunea  cadrelor burgheze care  râd de voi  și lansează anecdote reușite (și aici Stalin avu un gest, își netezi râzând mustața, ca și cum ar fi auzit și el aceste anecdote reușite […] mă luă de braț  și mă duse  în fața  unei mese  cu harta României în relief, executată special pentru această  întâlnire. El luă în   mână un băț, îl puse  pe   undeva pe lângă Cernavodă și apoi de-acolo făcu harști cu el  până  pe lângă Constanța. Pe aici , zise, faci un canal care să lege Dunărea  de  Marea Neagră, și îi  trimiți acolo să-l sape   pe toți ăștia care râd de voi. Să lanseze de-acolo  anecdote  dacă or să mai aibă chef,  și dai  două lovituri deodată… ( M. Preda – Cel mai iubit dintre  pământeni, vol. 1, p. 213, Ed. Cartea  Românească, 1984).                                                                                    Românii, neîntrecuți  în bancuri, câți  și-au  lăsat oasele la Canal, doar pentru că  regimul draconic de dictatură a proletariatului nu admitea râsul  și cum  mulți mioritici  nu se puteau  abține să nu râdă, râsul le-a fost fatal. Cum să interzici  unui popor să râdă?                      

 Majoritatea care a  ajuns  la Primul Canal  era  formată din intelectuali de frunte cu apucături  burgheze sau  mic burgheze,    fiindcă ei erau  creatorii de anecdote reușite.                                                         

 Vezi tinere ce înseamnă   a trăi într-un sistem concentraționar!  A trăi într-un sistem concentraționar, fie de stânga sau de dreapta, te poate costa libertatea  și chiar viața pentru o simplă anecdotă reușită.  Gluma reușită    nu e gustată nici de  extrema dreaptă, nici de extrema stângă.                             Au demonstrat    asta și cei de dreapta(amintește-ți de masacrele legionare) și cei de stânga (amintește-ți de asasinatele din timpul dictaturii proletariatului  - vezi  „Memorialul  durerii”( Lucia Hossu Longin).                                    

 Așa că,  tinere alungă-ți gândul de la   ideologiile extremiste. E  mai bună de  o mie de ori  o Democrație, fie  și  coruptă  cum este  a noastră , decât  un comunism cu față umană.  Trebuie să luptăm  împotriva politicienilor corupți, nu împotriva Democrației.  Extremism politic = Exterminare  în masă. Să luăm aminte!                                                                                   

 „Mama,  a continuat  Alexa Visarion,   a murit  tânără de cancer. Eu am  plecat la București și am dat examen   la Teatru  și am intrat. Și , într-o sală pregăteam Năpasta. Eram pe-atunci  în anul doi  și eram  printre cei mediocri. Năpasta  este  o piesă  atipică al  lui Caragiale, dar cu o   mare încărcătură emoțională.   În acel moment   a intrat Lucian   Pintilie , a privit  și a zis : „Cam simpluț!...”  Poate că acesta a fost momentul,   imboldul care m-a motivat, sau cum i-am zis eu ciocanul destinului. În anul trei am început să mă afirm… Eram puternic, vital, cu o energie nebună. Lipsa tatălui mă fortificase.  Dar îmi lipsea comunicarea cu cineva.   

 M-am căsătorit  la 18 ani, să am și eu cine schimba o  vorbă  și de 49 de ani suntem tot împreună.”  În sală se  aud  aplauze. Da, e o performanță  și un act de  mare  voință să  rămâi alături de femeia  cu care Dumnezeu ne-a unit,  mai cu seamă  în mediu  artistic  unde   libertinajul erotic este o normă   morală.                                                              

„Sunt un tip  emotiv. Nu pot să mint. Dacă mint  roșesc tot…                    Odată, a continuat Alexa Visarion,  o  femeie mi-a dat o  poză cu Iisus , zicea că a găsit-o în aparatul ei de fotografiat, nu  știu cum, că ea nu pozase chipul Lui . Am pus-o în bibliotecă și într-o noapte m-am trezit   și am văzut  în cameră  o lumină.  M-am uitat  pe direcția razei și am văzut imaginea   lui Iisus  proiectată   pe perete.  Nu fumez, nu beau,  nu mă  droghez, nu am halucinații… Sunt un tip religios.  Cred în Dumnezeu… Mi-am zis că acesta e un semn, un mesaj de dincolo,  din a cincea dimensiune.                                                                                  

 Nu sunt  regizor. Regizorul este  un conducător. Eu fac un act regizoral. Acum lucrez la filmul Ana după  Balada meșterului Manole. De fiecare dată când încep  o nouă  creație, mă duc la mormântul  lui Eminescu  să  mă  încarc energetic cu lumina Luceafărului , dar și  pe la  mormântul  rivalului său la nurii  Veronicăi, la mormântul  lui Caragiale. Asta  îmi dă  o anume forță  de a  merge mai departe….                             

 Am regizat toate piesele   lui  Caragiale, pe toate continentele. La ruși am fost  întrebat, cum este considerat  Caragiale un  dramaturg  așa de mare, că  e  aproape de neînțeles. Citind piesele traduse în rusă  mi-am dat seama că traducerea  lui Caragiale  era execrabilă.”                                  

Filmul „Înghițitorul de săbii”  este  o creație cinematografică reușită, dar  „Luna Verde” după cum spune Iulia Blaga, de la Hot News ro., este  un film cu și despre tineri,  tineri homosexuali care   agață parteneri  pe internet,  tineri care râd mult dar care   nu arată idealul noii generații de copii ai libertății democratice, spiritul  afirmării  individualității, competitivității   și creativității.                                               
     

 E    „un film lipsit  de logică și substanță”, un proiect respins în 1987,  reluat și finalizat în 2010, care a  consumat niște bani  și au produs o peliculă de doi bani.                                                                                          
  

 Un scriitor trebuie să știe să spună o poveste captivantă, un  regizor de film trebuie să știe să exprime  imagistic o poveste fascinantă.  Cred că acesta este  talentul – a ști să captivezi  consumatorul de  artă într-o poveste.                     

 Cel mai  bun filon este  povestea unei suferințe,  a  devotamentului  până la sacrificiul de sine  pentru  un ideal -   pentru  ceva sau pentru cineva.  Altfel  povestea scrisă sau filmată   se pierde într-un haos fără cap și fără  coadă.

                                                                                                                                  

Vasile Anton Ieșeanu, marți ,21 ianuarie 2014, Iași    

Blestemul lui Eminescu cadă asupra familiei Băsescu!...

Iuda de la Cotroceni - Traian Băsescu   a vândut  țara  pe treizeci de arginți americanilor ( Bechtel)  și rușilor (Gazprom):

Pentru   VÂNZAREA DE NEAM ȘI ȚARĂ  blestemul lui Eminescu  CADĂ ASUPRA FAMILIEI BĂSESCU!     
    „Cine-au îndrăgit străinii,

Mâncă-i-ar inima câinii,

 

Mânca-i-ar casa pustia,

Și neamul nemernicia!” (M. Eminescu - Doina)  

Vasile  Anton Ieșeanu, 17 ianuarie 2014, Iași 

La 164 ani de la naștere ... Eminescu la Tg. Frumos

   Intitulată de  directorul  Casei de cultură „Garabet  Ibrăileanu” . Petru Pricop  „Sub flamura  eminesciană”, omagierea lui Eminescu  s-a desfășurat în sala de spectacole a casei de cultură
Invitați  scriitori  din Iași :  Emilian Marcu. Horia Zilieru, Constantin Parascan

Autoinvitat:    scriitorul filosof  în devenire  Vasile Anton Ieșeanu  

 Vasile Anton Ieșeanu  a prezentat  un  scurt discurs  intitulat „Eminescu - marele patriot înțelept”

Remarcabil a fost  grupul de elevi şi eleve de la liceul  Ion Neculce care a   prezentat  Doina lui Eminescu. 

Cât de actuală este Doina!!!... 

Iuda de la Cotroceni - Traian Băsescu   a vândut  țara  pe treizeci de arginți americanilor ( Bechtel)  și rușilor (Gazprom)

    Cine-au îndrăgit străinii,

Mâncă-i-ar inima câinii,

 

Mânca-i-ar casa pustia,

Și neamul nemernicia!

Versuri de la: http://www.versuri.ro/   

Vasile Anton Ieșeanu,  16 ianuarie  2014, Iași    

Eminescu - mare înțelept, mare patriot

        

    

Moto:  „Domnul nostru Eminescu,care după cum se ştie

A turnat limba română în frumoasele tipare,

Biblie îi este astăzi îmbrăcat în veşnicie.” Emilian Marcu – Dor de Eminescu 

 Dacă e să vorbim de un mare și înțelept patriot  român, acesta a fost  cu siguranță Eminescu prin toată ființa sa, prin toată activitatea sa de la Putna  și societatea Carpați,  prin toată publicistica sa de la Timpul,  prin toată cultura  și creația sa poetică și cugetarea  filosofică.   

„Dacă tu știai problema  astei vieți  cu care lupt

Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt

Căci , întreb, la ce-am începe să-ncercăm în lupta dreaptă

A turna în  formă nouă  limba veche   și-nțeleaptă.” (Scrisoarea II)  

Eminescu  a dorit   să imprime prin expresia  „a turna în formă nouă limba veche  și-nțeleaptă”   - o nouă logică  limbii române, logica denotativă specifică cugetării filosofice deschizând astfel noi perspective gândirii româneşti,  făcând-o mai  rapidă în comunicare, dându-i  cutezanţă  filosofică, determinând    implicit schimbarea treptată a psihologiei şi comportamentul  omului mioritic.                         ,,Inimă curată şi minte deşteaptă’’ este morala eminesciană  cuprinsă în aceste  două sintagme  pe care fiecare român ar trebuie s-o urmeze. În fapt prin aceste două sintagme Eminescu a  definit înțelepciunea  umană.                                                                                În inimă curată sunt  concentrate  toate  calitățile  eticii umane  -     cinste și   corectitudine, mândrie  și  onestitate,  dragostea de dreptate și de libertate, curaj și demnitate. Toate acestea țin de inimă.   În  sintagma     „minte deşteaptă” –   este  concentrată  dragostea de adevăr,  meditația adâncă, munca asiduă, inteligența  creativă.  Toate  acestea țin de rațiune.        

Unitatea  celor două categorii  morale  conduce  pe om   la  apropierea de  idealul de dreptate și adevăr, iar pentru Eminescu  unitatea  dreptății și adevărului a fost calea pe care a  urmat-o cu sfințenie  în  tot decursul existenței sale.                                                    Acest mod de a gândi lumea, îl plasează pe poetul   român  în rândul marilor moraliști ai lumii  Socrate, Isus, Gandhi.                  Contrariile  celor două categorii, enunțate  de Eminescu,  fie în combinația  inimă  necurată și minte deșteaptă, fie  inimă curată și minte  obtuză, ignorantă, fie,  mai cu seamă în combinația  ambelor  inimă necurată și minte ignorantă,   conduc pe acel individ  la minciună, primitivism, hoție, criminalitate.                                                                        Odată cu opera lui  Eminescu s-a  inaugurat în cultura română noua  logică a limbii -  logica denotativă care a dat  românilor  prestanţă  culturală europeană  de care aveau  atâta nevoie.                                           Referindu-se,  în acest sens, la versul din Scrisoarea I, vers  cu o remarcabilă încărcătură denotativ-ştiinţifică şi filosofică asupra timpului,  dintr-o variantă din manuscris  a  acesteia „Nu era nici azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna”, Amita Boshe, indianca îndrăgostită de opera lui Eminescu  (ce fantastică  întâlnire peste timp?), scria în 1978, citându-l pe Max Müller:   O expresie ca atare ne aminteşte de observaţia lui despre acel vers antitetic din Imnul Creaţiunii - …„Unul răsuflă fără suflare”.                                                                                                          În opinia lui Max Müller e ,,o cutezanţă a gândirii comparabilă numai cu cea a gânditorilor  Eleatici din Grecia  sau a filosofiei lui Hegel” şi o „ expresie  a celei mai fericite încercări de a face limba să reflecte abstracţiunea fără culoare a minţii.         E o rapiditate – spune Max Müller în  continuare – pe care numai limbile sanscrită şi greacă  o pot realiza. Dar, pana lui Eminescu a făcut ca şi limba română să realizeze această rapiditate a gândirii, dovedind încă o dată că limba nu creează poeţi, ci poeţii creează limba.” (Amita Boshe – Eminescu şi India, p.111).           

  Poeţii nu creează limba, ei  produc o schimbare de paradigmă,  generează  prin gândirea lor poetică o nouă revelare a existenței.  O afirmă  semiologul  Umberto Eco  în Kant și ornitorincul.  Observând  că  filosofii   europeni au intrat în impas, iar  filosofia în depresie,   atenția, spune  Eco,  trebuie îndreptată  spre poeți  căci este cunoscută  „puterea revelatoare” a acestora.                                                        

 Nu poţi să fii poet, fără a fi  și  filozof.  Primii filosofi ai lumii, aşa cum ne  arată  istoria filozofie greceşti, au fost poeţi. Filosofii presocratici  din vechea Eladă   și nu numai,  au fost poeţi. Platon a renunţat la poezie  ca să se facă filosof, dar toate dialogurile sale sunt  poetice.      Socrate, în aşteptarea execuţiei până  la întoarcerea corabiei de la Delos, a  creat poeme. Eminescu, deşi poet, după cum a consemnat el însuși  s-a vrut filosof. ,,M. Eminescu filozof'', aşa semna,  la 29 mai 1870, în albumul Asociaţiei  ,,România''.                                                                                 Ideile sale filozofice sunt atât de profunde, încât mulţi îl abandonează sau îl citesc superficial. Eminescu fascinează nu atât prin poezie, cât mai  ales prin cugetările filosofice, etice și patriotice. Din aceste  motive poetul  poate fi catalogat drept al doilea   mare înţelept al românilor, după Zamolxe.                       

  Întreaga sa creație  l-a impus, nu doar ca mare poet, ci și mare filosof al românilor, al doilea  mare moralist,  al doilea mare profet al naţiunii române, cel mai mare şi neasemuit învățat care s-a născut  pe meleagurile româneşti după Zamolxe.                                                              Pentru curajul de a înfrumuseţa  moral și spiritual  poporului român, Eminescu a fost  sacrificat (a se citi  asasinat),  la fel ca ceilalți  mari moraliști ai lumii  Socrate, Isus, Gandhi.                                               În Sărmanul Dionis, Eminescu afirma: ,,În aceste atome de spaţiu şi timp, cât infinit…’’ Infinită în sensul veşniciei, în spaţiu şi timp, este informaţia materiei înfăşurată în dublul  helix al codului genetic. Numai suportul  material al informaţiei se degradează ca urmare a entropiei. De aceea    materia   trebuie   mereu reciclată.        Ceea ce  propulsează etern în viitor  este informația din  sămânță -  o  imensă  informaţie  genetică  implantată pe un firicel de  materie -   suportul   material, care conține acele  „atome de spaţiu şi timp”, cum le numeşte Eminescu.                        Informația  din sămânță  generează spaţiul-timpul fiecărei  fiinţări, al fiecărui  sistem din univers.                                                                Sâmburii Universului, despre care vorbește Eminescu sunt găurile negre descoperite în  toate centrele galactice, în care materia este întoarsă pe dos, este reciclată, la fel cum naşterea unei fiinţe  este o întoarcere pe dos a ființării părinților genitori. În  fapt naşterea   unei ființe este o întoarcere pe dos a materiei biologice care tinde să îmbătrânească.                                                                             

Eterna reîntoarcere e un palindrom, un drum întors, o eternă mişcare în spirală a existenţei, în care eternă este  informaţia materiei, care se conservă pe o materie ce trebuie  mereu reînnoită.                       Acea logică a ,,atomelor de spaţiu şi timp’’ de care vorbeşte Eminescu îl conduce pe acesta la ipoteza deloc  neglijabilă, că ,,Dumnezeu e un atom, un punct matematic.(Ms.2257. apud C. Noica, op. cit., p.36).                                                  

 Şi  tot Eminescu afirmă că „există realităţi fără spaţiu” (op. cit., p.9)  intuind  parcă găurile negre din  centrele galactice  în care spaţiul e zero şi timpul nu există.          Aceste realităţi fără spaţiu şi timp  le regăsim şi  în seminţele biologice, căci în fiecare sămânţă timpul nu există şi spaţiul este practic zero.  Numai în momentul germinării porneşte timpul, porneşte ceasul biologic care începe numărătoarea inversă a timpului  şi odată cu primul tic-tac începe generarea  spaţiului micului univers biologic.         

 Eminescu a intuit, prin ideea de Dumnezeu - Universul ca atom sau punct matematic, realitate mai profundă decât  Existenţa, realitatea  Universului de dinainte de Big-bang.                                                          Fizicianul  Steven Weinberg, deţinător al Premiului Nobel,  în celebra sa carte Primele trei minute ale Universului, descrie  similar  starea materie  şi devenirea Universului  de la  momentul Big-bang. Analogia cu descrierea eminesciană e frapantă. Cum a început totul? Iată cum descrie  poetul  începutul existenței  în Scrisoarea I   

L-a-nceput, pe când fiinţa nu era, nici nefiinţă,

Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă

Când nu s-ascundea nimic, deşi totul era ascuns…

Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns

Fu prăpastie? Genune?  Fu noian întins de apă?

N-a fost lume pricepută şi nici minte să priceapă

Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază

Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o  vază,

Umbra celor nefăcute  nu-ncepuse a se desface,

Şi în sine împăcată stăpânea  eterna pace

Dar deodat-un  punct se mişcă… cel dintâi  şi singur Iată-l

Cum din chaos mumă, iar el devine Tatăl

Punct-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,

E stăpânul  fără margini peste marginile lumii

De-atunci negura eternă se desface în fâşii,

De-atunci răsare lumea, lună, soare  şi stihii

De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute

Vin din sure căi de chaos  pe cărări necunoscute

Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit

Sunt atrase de viaţă de un dor nemărginit.’’(Scrisoarea I)

Punctul acela în mişcare devine Tatăl,  ,,stăpânul fără margini   peste marginile lumii’’, pare  descrierea sintetic-filosofică  a expansiunii Universului, anticipând teoria primelor trei minute ale  Universului. ,,Este vorba, spune Steven Weinberg, mai mult sau mai puţin, despre ceea ce se numeşte teoria ,,marii explozii’’(Big  bang)…[..] La început  a fost o explozie. Nu o explozie ca pe pământ, pornind dintr-un centru bine definit şi răspândindu-se pentru a cuprinde din ce în ce mai mult din aerul  înconjurător , ci o explozie care a avut loc simultan peste tot, umplând de la început tot spaţiul, unde fiecare particulă a fost proiectată departe de orice altă  particulă. […] La sfârşitul celor trei minute, universul era alcătuit mai ales din lumină, neutrini şi antineutrini’’ (Steven Weinberg – Primele trei minute ale Universului, p.22).                                                                                            

 ,,De-atunci negura eternă se desface în fâşii’’ spune Eminescu.     Cercetările  lui Stephen Hawking şi Leonard Mlodinow,  cuprinse  în cartea ,,O mai scurtă istorie  a timpului” , confirmă ideea de Univers-punct, văzut de Eminescu în Scrisoare I. ,,De fapt, toate soluţiile ecuaţiilor lui Einstein în care Universul posedă  cantitatea de materie pe care o observăm au o  trăsătură  comună importantă: la un moment dat, în trecut, acum 13,7 miliarde de ani ), distanţa dintre galaxii trebuie să fi fost nulă.                                                                                           Cu alte cuvinte, întregul univers era comprimat într-un singur punct, de dimensiuni egale cu zero, ca o sferă de rază nulă.’’(Stephen Hawking,  Leonard Mlodinow  - O mai scurtă  istorie a timpului, p.77)            Cu alte cuvinte Universul a fost comprimat într-un singur punct.  Nu-i oare ciudat şi paradoxal ca Eminescu să fi  văzut astfel naşterea Universului, înainte de apariția  teoriilor relativității, a Big-bang-ului  și a găurilor negre?                             

Weinberg susţine că în prima  sutime de secundă după  momentul 10^-43 , considerat momentul declanşării Big-bang-ului, ,,există o stânjenitoare ambiguitate…’’, ,,ambiguitate’’ pe care Eminescu o descrie atât de sugestiv.

Pentru  cugetările sale   cosmologice, filosofice, etice  și patriotice   indianca Amita Boshe i-a  conferit titlul de kavi - ceea ce în limba sanscrită are semnificaţia de poet înţelept.  ,,După părerea noastră – scrie Amita Boshe – poezia şi filozofia nu i-au  fost două obiecte diferite; dimpotrivă întreaga sa gândire s-a format din contopirea celor două. […] …el a fost un dărśanik (cel care vede ), a fost un kavi(poet-înţelept) – în sensul terminilor indieni.”  ( Amita Boshe  - Eminescu şi India, p. 19).   

Cum a reuşit Eminescu să contopească poezia şi filozofia, având în vedere  că poezia uzitează de logica conotativă, iar filozofia de logica denotativă? Cum a reuşit Eminescu această unitate a contrariilor?                Cum a reuşit Platon, care  renunţând  la poezie să facă din filozofia dialogurilor -  poezie?  Poezia este antiteza  ştiinţei, afirma  poetul Coleridge. Van Noppen afirmă că poezia este  minciuna care  sesizează realitatea.  Shakespeare o numeşte muzica pe care o poartă cu  sine.         Poezia, cum este cea al lui Eminescu, pare a răspunde cel mai bine definiţiei lui Van Noppen. Poemele sale  filosofice pot fi la fel de bine definite  drept minciuni, dar  al  naibii de realiste,    prin cugetările  asupra  existenței reale.                                      

Aşadar, cum sunt posibile două logici antagonice  în aceeași minte?!...                                                                                                         Credem că  la Eminescu  cele două logici au coexistat în cortex  încă din copilărie. Eminescu  a învăţat mai întâi limba maternă (româna), cu  dominata   logicii  conotative, cu caracteristica ei puternic feminină și apoi , la șapte ani,  limba germană cu logica ei  dominant denotativă.                             

                 

 Logica  unei limbi  dominant denotative este o logică a meditaţiei, a  cugetării, a rațiunii, logica dominant conotativă este o logică a comunicării. Îmbinarea acestor două logici, logica limbii germane cu  logica limbii române  - să-i fi conferit genialitatea cugetării  filosofice în comunicarea poetică?!...                                                                                   Încerc cu mijloacele filosofiei analitice să găsesc un răspuns. Cele mai multe păreri ale cercetătorilor în lingvistică, îndeosebi a celor americani  (E. Sapir  şi B.L. Whorf)  converg spre concluzia că există o interdependenţă între logica unei limbii şi  predispoziţia pentru  filozofare pe care  logica acelei limbi o conferă,  existând  o legătură biunivocă între lingvistică şi filozofie. Gramatica  unei limbi este   logica  acelei limbi. Ea  conferă limbii dominanta  denotativă  sau conotativă  şi, prin asta, limba  are o anumită  dominantă  logică.  În consecință  omului vorbitor al acelei  limbi un  numit fel specific  în  a gândi şi  a se comporta.                                                                                                          „Pe baza logismului  Cercului de la Viena, spune Ion Oprea, în Lingvistică şi filozofie, M. Foucault, J. Lacan  şi R. Barthes   şi-au imaginat că pot realiza, pe baza ierarhiilor   şi combinaţiilor  limbii, un model al structurării fiinţei umane (prin conceperea acesteia ca un automat), model pe care l-au împrumutat  din logismul Cercului de la Viena.’’ ( Ioan Oprea  -  Lingvistică şi filozofie, p.91).                          

Prin limbajul  poetico-filosofic uzitat în poemele sale,  Eminescu a conferit limbii românea logica cu care să acceseze metalimbajul filosofic, limbaj utilizat în principalele ţări europene cu tradiţie cultural-filosofică.    El a deschis practic  perspectivele traducerii textele  filosofice ale  filosofilor  europeni,  poetul  însuşi având mai multe iniţiative  în acest sens (traducerea Criticii raţiunii pure al  lui Kant şi  a filozofiei sanscrite),  negând teza lui Titu Maiorescu privind imposibilitatea traducerii din nemţeşte în româneşte argumentată de critic că e ,,răzimată pe  unele particularităţi ale limbii germane’’ , ,,precum  şi viceversa’’(Titu Maiorescu - Prelegeri de filozofie , Craiova ,1980, p.65).          Prin noua logică indusă  limbii române de  creația sa,  Eminescu   a iniţiat realizării unui metalimbaj filosofic  românesc şi  a deschis perspectivele europenizării limbii noastre și  implicit afilierii la cultura europeană.                                                                                                       Lui Eminescu cultura românească îi datorează recuperarea culturală şi reducerea decalajului cultural faţă de occident.                          „Eminescu, spre deosebire de alţi  traducători posteminescieni, ne asigură Ioan Oprea  în Lingvistică și filozofie a uzitat cuvintele vechi şi populare’[…]astfel că pentru Gedanken, de exemplu, el găseşte mai nimerită traducerea prin cugetări, decât idei, cum au procedat alţi cugetători.                                                                                               Uzitând de vechiul cuvânt înţelepciune, care în terminologia sapienţială veche semnifica noţiunea  de filozofie, Eminescu este mai aproape de germanul Weltweisheit pe care-l  întâlnea în original şi evită în acelaşi timp repetarea foarte apropiată a cuvântului  filozofie sau modificarea structurii frazei (aşa cum s-a întâmplat în traducerile ulterioare’’ (ibid. p.116).                                                                                               Totodată,  poetul a deschis   porţile  literarizării  limbii române, în care dominant  era  limbajul popular,   conferindu-i acea  aură de nobleţe literară acel ,,pedantism, înţeles în sens pozitiv, ca o aspiraţie către ceva înalt, către ceva superior  stării obişnuite’’( ibid.p.85),   spre care oamenii de cultură tindeau  în acele vremuri.                                                    Prin teoretizare, Titu Maiorescu,  avea să impună drept cutumă culturală această  nouă tendinţă spre pedantism (Direcţia nouă). Maiorescu afirma că noua direcţie culturală se caracteriza  prin ,, simţ natural, prin adevăr, prin înţelegerea ideilor, ce omenirea întreagă le datoreşte civilizaţiei  apusene şi totodată prin păstrarea şi chiar accentuarea elementului naţional.’’                                                          El  propune drept promotori ai noii direcţii pe Alecsandri şi pe Eminescu ,,om al timpului modern, deocamdată blazat în suflet (credem noi, în sens de romantic),  iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv până peste  marginile iertate, până acum aşa de puţin format, încât ne vine greu să-l cităm după Alecsandri, dar în fine poet, poet în toată puterea cuvântului…’’(Titu Maiorescu – Din critice ,1967,p.126).                                                      A vorbi nu e totuna cu a  gândi, la fel cum a gândi nu e totuna cu a vorbi. Logica conotativă, cum am mai afirmat este o logică a comunicării  în vreme ce logica denotativă este o  logică a gândirii. Logica conotativă este logica dominantă a sexului feminin, pentru care vorbirea este  însăşi natura femeii. A comunica pentru  o femeie este o necesitate a existenţei sale, este chiar natura sa.                                                                       Logica denotativă este dominanta sexului masculin pentru care gândirea, meditaţia,   este natura bărbatului. A gândi, a medita pentru bărbat este o necesitate a vieţii sale, este natura sa. Meditaţia îl scoate  pe bărbat din  realitatea concretă,  comunicarea în cazul femeii caută legătura cu concretul, cu  natură, cu glia.  Prin extensie,   putem afirma că  mintea bărbatului  este dominant  apolinică, iar  a femeii   dominant  dionisiacă  în definirea  dată  de filosoful german Nietzsche  apolinicului și dionisiacului.                                                                                               Bărbatul   simte  nevoia  de a medita mai mult   decât  de comunica, în vreme ce femeia simte nevoia mai  mult de a comunica decât de a medita.                                                                                                Eminescu a surprins  aceste  naturi diferite ale sexelor, aceste logici ale minţii bărbatului şi femeii în relaţia lor nemijlocită, în poemul ,,Floare albastră’’.                                                                                           În vreme ce bărbatul cu gândirea lui meditativă  se cufundă „în stele”  ,,în cerurile înalte”,  și este  atras de magia abstractului, femeia cu gândirea ei comunicativă încearcă să-l aducă  în   concret, cerându-i să nu mai caute în depărtare – fericirea, în abstractul pe care ea nu-l înţelege, îmbiindu-l la plimbare în natură, ,,în codrul cu verdeaţă’  să comunice, să-i vorbească nimicuri despre cotidianul concret, să-l atragă în magia comuniunii în doi – despre care crede femeia că-i adevărata fericire ,,şi mi-ii spune-atunci poveşti / şi minciuni cu-a ta guriţă’’(Floare albastră)                                                                    Laboratorul creaţiei eminesciene a fost unul al meditaţiilor sale  izolat de lume; comunicarea meditaţiei însă  avea nevoie de logica sentimental-feminină. Eminescu a gândit în germană şi a comunicat în română. Și astfel credem  a dat el limbii române o nouă paradigmă - aceea a cugetării filozofice  - și  „Doamna noastră limbă românească”,  cum o definește  Emilian Marcu  a intrat  în rândul  limbilor europene.     Pentru asta,  „Eminescu este astăzi biblie limbii române”,   aceleași  Emilian Marcu, în  poemul  „Dor de Eminescu” .  Eminescu, cu puterea lui poetic-revelatoare,  a deschis calea  cugetării filosofice pe  plaiurile mioritice, a  eticii inimii curate  și minții  deștepte.    Din aceste   motive  închei cu o întrebare  retorică: mai poate fi aflat  pe plaiurile  mioritice  un patriot mai mare  și mai înțelept  ca Eminescu?      

Vasile Anton  Ieșeanu,  12 ianuarie 2014, Iași