Corabia PDL- ului se scufundă!

Un partid aliniat este un partid alienat!

            Un partid  aliniat   unei  minți, fie ea și mintea  președintelui României, este un partid  alienat. Când oamenii   unui   partid renunță la ideologia și programul  partidului pentru a asculta orbește de un singur individ, acești oameni politici devin alienați, indivizi cu falsă  conștiință,  fanatici  și idolatri. Adularea   unui individ conduce inerent fanatism.       

             Fanatismul îl  putem înțelege prin ceea ce  Engels definea ca fiind ,,falsa conștiință”, respectiv completa servitute față de 

 cineva sau ceva, însoțită de starea iluzorie  de satisfacție și fericire. 

( ase vedea și 

http://filosofie-si-

literatura.blogspot.com/2012/03/atentate-teroriste-sau-despre-

misterul.html)  

         Dar, falsa conștiință  înlocuiește în parte 

alienare, concept fundamental   în filozofiile   lui   Hegel, Feuerbach și  Marx. Alienarea  în viziunea acestor   filosofi   înseamnă renunțarea la  propriile tale dorințe, la propriile tale idei, la propria  ta  gândire  și adoptarea  oarbă a gândirii conducătorului.  

          Acesta este PDL-ul  lui Băsescu, un  partid de alienați,   dintre care cel mai  alienat  și mai  aservit lui Traian Băsescu este Boc. Evadarea lui Sorin Frunză  Verde din acest  partid  vicios  i-a pus pe jar pe  bocii   din  partid. Simt că  le fuge  pământul de sub picioare, că barca șubredă, condusă de  piratul de la Cotroceni, e tot mai părăsită de liderii  politici care vor să gândească cu capul lor, nu să asculte orbește de gândirea unui pirat.     

Vasile Anton, Iași,     

Băsescu şi Boc daţi-ne ţara înapoi!

România  mea - Desen Ligia Maria Pascal


    Moto: ,,Celălalt nu trebuie să fie!’’ Alain Finkielkraut 

                                                  
                                       Avertisment!  
          CEI CARE  NU IUBESC DEMOCRAŢIA  SĂ NU CITEASCĂ ACEST TEXT!   Cei care au drept alibi de beton, adevărul unic portocaliu  şi credinţa  într-o înţelegere  mai profundă a realităţii  noastre politice, îi rog, să  nu citească acest text!                                                                                                                                                                                                         În România nu poţi  să critici puterea, fără ca politrucii de profesie  să nu te creadă angajat  în cealaltă tabără;   nu poţi să ai o opinie contrară (valabilă  în  orice democraţie reală), fără să creadă că urmăreşti un scop; nu pot  admite că nu eşti de partea cuiva, că  nu urmăreşti ceva, că nu ai un scop,  iar dacă le spui  că,  pur şi simplu,  aperi   un ideal moral, te cred fie nebun de legat, fi  angajat mascat.  Dogmatici până la absurd ei nu cred decât în adevărul unic – acela emanat de putere. Obtuzi  şi aroganţi  politrucii de profesie  interpretează  textul  fără a-l citi cu atenţie , la fel cum  ascultă  adevărul  unic emanat de putere, fără a-l interpreta.   Ei nu judecă lumea prin prisma raţiunii  şi a discernământului moral, ci doar prin starea afectivă – simpatie sau aversiune, iubire sau ură. Or,  în relaţia cu  lumea omul  trebuie  se judece cu mintea adică cu raţiunea care  conferă  un anume  grad de încredere, nu de credinţă.    Numai  în  relaţia cu  Dumnezeu omul  poate relaţiona cu inima  şi îşi poate manifesta credinţa. În relaţia  cu  omul puterii, individul trebuie să-şi folosească judecata nu sentimentul. Cine judecă lumea  cu inima  lesne  devine fanatic. Pe această  judecată  şi-au fundamentat  oameni politici – pilonii dictaturii.    
                                                        
    România este a românilor, nu este fieful nimănui, cu atât mai puţin al lui Băsescu, Boc,  a camarilei Udrea, Oprea, Anastase  şi  a politrucilor portocalii. ROMÎNIA, DACĂ VREM  SĂ   FIE  A ROMÂNILOR , TREBUIE  SĂ RĂMÂNĂ O ŢARĂ  DEMOCRATICĂ!              
            Oamenii au ieşit în stradă,  nu îndemnaţi de partidele din Opoziţie, ci pentru a da o palmă acestei clase politice  arogante, în speţă  portocaliilor, care doar a mimat democraţia, şi au comis un lung şir de abuzuri  şi încălcări ale Constituţiei,  ce denotă, o evidentă, deraiere spre dictatură.                                                              Dacă nu este oprită la timp  ( mitingiştii asta  încearcă), această mafie portocalie are intenţia de a instaura dictatura. În acest sens, Traian Băsescu şi-a asigurat complicitatea Curţii Constituţionalei, a fătat creaturi politice, cum  este UNPR – ul. Să amintim, în acest sens  că,  acelaşi  procedee, le-a uzitat şi Carol al II-lea.                          Titulescu, chemat  de Carol al II-lea  să  constituie  guvernul, spre a da  o  notă  de moralitate guvernării,  cu  autoritatea şi  prestanţa sa   şi  a acoperi, astfel,  matrapazlâcurile  regelui-fanfaron, a amantei  regale,   Elena Lupescu   şi a camarilei,   este pus  în imposibilitate de a constitui  guvernul,  de   partidele  regelui , ,,aceste creaturi  regale’’ , cum le-a numit  Titulescu; acestea  voiau, nu  centrarea pe   programe , ci pe portofolii.                                  Ca un bun  fan al  lui Carol al II-lea (sunt multe asemănări comportamentale ale lui Traian Băsescu cu Carol al II-lea), Traian Băsescu ,,a  cules’’   senatori şi deputaţi  de la  partidele de opoziţie,  prin şantaj, ameninţări  sau cumpărări  cu bani (de unde?)  sau oferindu-le  funcţii) a reiterat aceste metode   şi a pus  Opoziţia cu botul pe labe.  Pozând în campionul anticorupţiei,   Traian  Băsescu  a  generat  cea  mai profitoare şi mai hrăpăreaţă clasă politică de la revoluţie, făcând din  portocalii şi independenţii de la UNPR , unelte  de manipulare  şi  de votare  de  legi aberante.  În raport cu aceşti mafioţi portocalii,  membrii  partidului  celor trei roze  s-au dovedit a fi  nişte găinari, mici hoţi  de buzunare.                     Traian Băsescu a  generat  o superclasă a îmbogăţiţilor de portocaliu, care deţin  puterea din umbră  - Udrea, Videanu, Berceanu  şi alţii de teapa  lor.                                                              Nu o vor ceda uşor  şi nici nu ştiu dacă mai va fi posibil , atâta vreme cât au  pâinea şi cuţitul.  Sunt asiguraţi şi pentru viitoarele alegeri: au bani şi mijloacele cu care să cumpere voturile. Vor câştiga, alegerile, în pofida sondajelor defavorabile.        Menţinerea la putere al lui Traian Băsescu depinde, în cea mai mare măsură, de UDMR . Pe acest  fond  vulnerabil al puterii portocalii,  UDMR-ul  face cărţile  în politica României. Coaliţia  cu UDMR-ul a  impus PDL-ului  acordarea unor  drepturi   maghiarilor, chiar în  detrimentul românilor. Dar ce-i pasă lui Traian Băsescu de români!                                                                                       Cât îi costă pe români menţinerea la putere al lui Traian Băsescu? Cum  UDMR-ul  a ajuns să facă cărţile  în politica României, această formaţiune  politică îşi arogă, peste capul puterii portocalii, dreptul de a  solicita de la FMI,   măriri  de salarii.  Până  la ce nivel de  umilire poate merge  această putere portocalie? Dintr-odată,  nu mai văd  PDL- ul , ca   pe un partid puternic,  egal în coaliţie, ci vasal UDMR-ului.                                                           Cea mai mare realizare a lui Traian Băsescu, ca preşedinte al tuturor românilor,  este aceea că a reuşit să dezbine forţele politice româneşti şi a dat un gir nemăsurat UDMR-ului. În loc să unească forţele politice româneşti în două partide mari, să realizeze bipartismul, care este, după opinia mea rezultată din analiza  democraţiilor  din Vest , cea mai bună formă democratică, el le-a dezbinat în defavoarea românilor.                                                         Ca autocrat  nu  şi democrat,  Traian Băsescu  a  instituit  în PDL   o disciplina de fier,  prin şantaj, ameninţări, dosare sau  tăierea porţiei de la ciolan (nimeni nu are  voi să crâcnească, toţi la unison propagă adevărul unic emanat de la cel mai iubit portocaliu, toţi  execută la fel de  zelos,  precum  Boc , ordinele emanate de la centrul de putere  prezidenţial. Când i-am  pus  eticheta de  autocrat n-am greşit . Prin toată  structura sa psihomentală, prin  cultura sa eminamente comunistă( tatăl său a fost un vajnic  politruc în  armată) Traian Băsescu are această remanenţă comunist-dictatorială (orice ideologie impune dictatura)  , ,,în sânge’’, mai precis  în reţelele sale  neuronale  fundamentale .            Disciplina  membrilor PDL-ului  este echivalentă  disciplinei membrilor   partidului  comunist. Şi corul politrucilor  de profesie, susţin cu tărie  adevărul unic al lui Traian Băsescu, chiar dacă acest ,,adevăr’’ este  aberant  şi absurd.                               Încălcarea Constituţie este,  pentru Traian Băsescu o lege care  trebuie încălcată; el se conduce, cred,   după bancul acela cu legea. Legea este o barieră peste  care  sar şmecherii de teapa lui, se   strecoară pe dedesubt  hoţii,  iar b(oii) se opresc la barieră. B(oii) sunt  oamenii corecţi  şi cinstiţi,  idealiştii  care, în această lume coruptă şi imorală, mai cred în valorile morale, valori  fără de care nu ne-am putea  numi oameni, ci animale de pradă.                                       Sau ceva de genul: Constituţia  este  făcută spre a fi încălcată de  preşedinte, cum încălca Hitler tratatele.  Este dovada cea mai edificatoare că Traian Băsescu nu este un dictator , dar calcă a dictator. Ca şi Lukaşenko, Traian Băsescu a evoluat spre dictatură, folosind  tactica  de intimidare cu asumarea răspunderii  guvernului pentru  principalele legi, amestec în  guvernare şi justiţie, reducerea opoziţie la funcţia de decor  democratic,   subminarea  principalei instituţii a Democraţiei – parlamentul prin intenţia de a-l reduce la o singură cameră,  comasare  alegerilor, în scopul evident de a frauda alegerile  şi  a-şi asigura o  concentrare  şi mai mare a  puterii.                                                                           Din aceste motive, statul român,    care ar trebui să fie un părinte bun  pentru contribuabilii  existenţei sale  - fii săi -   devine, în drumul apucat de Traian Băsescu,   aşa cum  profetiza  Nietzsche despre statul totalitar   ,, cel mai rece dintre toţi monştri reci’’                    Să ştie toţi  politrucii de profesie,  care mai visează la dictatură, că statul totalitar  este  un monstru fără chip, un adevărat Golem ce se hrăneşte cu toate  energiile noastre materiale şi spirituale.                         
 În condiţiile crizei  politice actuale, aceea a  protestatarilor   şi a  grevei Opoziţiei,   mulţi încep să se declare apolitici.   Eugen  Ionescu  spunea  despre neimplicaţi  un mare adevăr: ,, dacă exişti nu poţi  să nu  participi.’’  Eminentul  dramaturg  avea oroare  faţă de cei indiferenţi. Îi considera mai mult decât  imorali, îi considera lipsiţi de Dumnezeu, adică fără  un crez anume.                                                                                                  În 1993, Octavian  Paler a votat împotriva Constituţie. Şi pe bună dreptate a votat  împotrivă. Anglia e singura democraţie  fără Constituţie , dar  nu are nevoie de o lege a legilor ca legea să fie supremă în stat.  De ce a votat Octavian Paler  împotriva Constituţiei?                                           O spune chiar scriitorul: ,,Recunosc, stimate  domnule preşedinte al Curţii Constituţionale, că la referendum  eu am votat împotriva Constituţiei. Era, sper, dreptul meu de  cetăţean liber. Dar, fireşte, de vreme ce Constituţia  a devenit lege , sunt dator s-o respect . De aceea  v-aş ruga să consideraţi nedumeririle mele, nu ca o insurgenţă împotriva actului  fundamental al ţării , ci ca o încercare de a-l apăra contra celor care , deşi l-au votat, îl desconsideră acum şi-l interpretează  după bunul plac. ‚’ (Octavian Paler – Vremea întrebărilor, Ed. Polirom , Iaşi, 2011, pp.176-177).                                                                                        Oare de ce Doamna Curte nu a intervenit când Constituţia era încălcată, în mod samavolnic, de Traian Băsescu? Ghici , ghicitoarea mea?!!!  Şi-acum, după respingerea comasatelor,  curtea a lăsat o ambiguitate, de vreme ce Boc  are informaţii cum că  doamna  Constituţională ar fi respins numai anumite  articole , nu legea în ansamblul ei. Dar de unde are Boc cunoştinţă de  analizele decizionale   ale  Curţii? A participat la analizele ei  juridice?  Nu cumva  premierul se implică în actul de justiţie al Curţii Constituţionale? Sau  ii transmite mesaje  prin intermediul posturilor de televiziune, cum şi ce să facă, dar să rămână alegerile  comasate? A mai procedat astfel şi cu alte legi neconstituţionale asumate.                                                                                                      La fel, precum un crupier de la Monte Carlo, Boc  îi anunţă  pe  români că ,,le  jeux sont faits!’’, bătându-şi  joc de protestatarii din Piaţa Universităţii  şi din ţară, care  îşi susţin revendicările lor,   în frig şi ger,  fără speranţă.                                                                                                                               Dacă jocurile sunt făcute, în culisele puterii,  atunci protestele sunt zadarnice şi mitingiştii sunt nişte fraieri.  E un viclean  îndemn   la resemnare (emanaţie  a minţii  pidosnice al  lui Băsescu). ,,Resemnarea spune Octavian Paler este  unul  din   pilonii pe care s-a  sprijinit  dictatura.’’ (  ibid.,   p.  199)                                    Toate aceste mesaje  sunt susţinute de alte ameninţări mai mult sau mai puţin  subtile, îndeosebi  economice (a da sau a nu da cinci la sută , creştere salarială, în funcţie de  cum oamenii înţeleg să devină cuminţi, pentru ,,stabilitate.’’  Ssst! linişte, stabilitate cere  Traian  Băsescu. El şi guvernul  Boc lucrează pentru popor(sau se preface că  lucrează,   dând  cu lopata ca Boc! )  Ha,ha,ha!  parcă-i aut   râsul mefistofelic. V-am ciuruit  şi de data asta.  Ca şi în  1989, acum în anul al 22-lea al democraţiei noastre originale, românii au devenit  trişti, tot mai trişti. Nu mai vezi zâmbete  pe chipurilor lor , ci doar o cruntă încrâncenare. Sunt semnele vizibile ale unei  profunde  nevroze  sociale.                                                           Totodată.   a activat  caracuda politică, politrucii de profesie, care aruncă cu praf  în ochii oamenilor, inducând  ideea că  Opoziţia este la fel de coruptă ca şi guvernarea Băsescu-Boc. Asta  îi  convine de minune  lui preşedintelui  în funcţiune,  fiindcă, unele voci ale politrucilor de profesie, ,,scârbiţi’’ de   furăciunile  clasei  politice, ar prefera dictatura, chiar şi  al  lui Traian Băsescu.   ,, Nu cred ca o sa se schimbe ceva chiar daca ies,   nu câteva mii de oameni in strada, ci milioane, tot nu se schimba nimic in ţara noastră. Noua ne trebuie o dictatura,  comenta  un anume Andrei din Iaşi, la eseul meu  ,, Sunt  mitingiştii nişte  fraieri?’’  Numai aceasta poate pune ordine in ţara aceasta, sa scăpăm de hoţie, minciuna, nemunca, etc.                                                                        Oare,  ne trebuie nouă dictatură?  Oare, dictatura ne va scăpa de hoţie, minciună, nemuncă? Păi, domnul acesta,  ori n-a trăit în  dictatura ceauşistă, ori, dacă a trăit,  nu a văzut  că, toate aceste metehne mioritice,   erau practicate la scară naţională, drept   politică de stat.                                                                                           Nouă  ne trebuie dictatură! O prostie mai mare nici că poate fi în mintea unui om! Dictatura  e de factura omului primitiv. De ce ar avea nevoie românii de dictatură? 
Nu de dictatură avem  nevoie, ci de o societate civilă  puternică, care să iasă în stradă, la prima  încercare   de abuz a  puterii, să-i plesnească peste mâini, pe politicieni când fură şi peste bot când  debitează  prostii  sau comit abuzuri, ori încalcă legi sau Constituţia.                                                                                                                                             Dictatura nu este  o  stare  romantică; e roşie sau brună  sau fără culoare ideologică   şi are un  singur scop -  eliminarea  fizică  a adversarilor politici. Cine nu e cu noi e împotriva noastră  şi opozanţii  trebuie împuşcaţi, torturaţi, închişi.                                 Cum e să fii  vânat noaptea, scos din pat şi condus la secţie?  Dictatura este,  la fel  de lacomă şi perfidă,  în ea proliferează mai abitir  hoţia, minciuna,  nemunca,   dar nimeni  nu i se mai poate opune  şi nimeni nu mai poate cunoaşte adevărul.                                                   Cine nu  iubeşte  Democraţia e liber  să plece în Coreea! În dictatură nu are  nimeni  dreptul la asemenea opinii, nu are  niciun drept să critice puterea,  ci doar să-i cânte osanale. Aferim, Doamne!                                                                                   Nu sunt îndeplinite condiţiile pentru o dictatură?  Profesorul Liviu Antonesei, afirma, în eseul  postat pe blogul său,   Dreptăţile şi nedreptăţile preşedintelui, că  Traian Băsescu ,,nu este un dictator, pentru că nu-i permit condiţiile externe actuale în care se află România, mai ales apartenenţa la UE şi NATO şi datoriile acumulate de ţară.’’                                                             D-l profesor Liviu Antonesei  este un optimist, dar, la urmă,  imaginează  o perspectivă sumbră a unui, Traian Băsescu, dictator.   Eu sunt mai sceptic, poate influenţat  de scepticismul  lui Octavian Paler  şi deziluziile  dragostei,  induse de Alain Finkielkraut.                                 De aceea,  am mari  îndoieli  că,  occidentalii şi NATO,  i-ar stopa  drumul spre  dictatură lui Traian Băsescu.  Comportamentul  şi  acţiunile sale  politice  indică, cât se poate de evident,   că toate drumurile  portocalii duc spre dictatură.                                                                                                                                  Criza economică poate  fi invocată drept cauză serioasă pentru ca  dictatura să devină  o necesitate politică.   Democraţia reală este funcţională  într-o economie prosperă, în criză apar extremismele şi implicit necesitatea  dictaturii.                           Apartenenţa,   la  UE şi   NATO, nu e un obstacol  pentru un politician,  veros şi  lipsit de scrupule, cum e Traian Băsescu. Puţin îi pasă Occidentului cinic, de  problemele noastre democratice . Noi trebuie să-i stopăm, dacă vrem Democraţie, drumul spre dictatură.                                                                                                                                                    Autorii  cărţii,  Democraţia şi alternativele ei,  sunt de părere că, pentru dictatură mai este necesară o condiţie, anume o ideologie.  Dar  sunt şi dictaturi fără ideologii.                                                               Şi spun aceşti autori  că ,,pentru a institui o dictatură fără ideologie  este nevoie de un lider  sau o elită  care să concentreze toată puterea. Sunt destui politicieni care ar vrea să comande un regim.  Întrebarea existenţială a unui dictator în devenire este cum să câştige puterea’ ’ (Richard Rose , William Mishler, Cristian Haerpfer -    Democraţia  şi alternativele ei, Ed. Institutul   European , 2003, pp. 249-250)                                       
În aceste momente, la noi,  toate condiţiile pentru dictatură  sunt  pregătite  de  Traian Băsescu şi guvernarea portocalie.  Nu întâmplător,  clamează el, stabilitate.  Stabilitatea cui, cerea, în discursul său, Traian  Băsescu?  Cel de-al patrulea escu... după Ceauşescu, n-a precizat.   Aţi ghicit, ghicitoarea  mea! Stabilitatea  lui  Traian, Boc, Udrea, Oprea  a camarilei, a caracudei portocalii  şi implicit a ,,politrucilor de profesie’’  - acum portocalii, până la căderea lui  Băsescu-boc, mai apoi , cine ştie...                                                   Din declaraţiile premierului  de ,,parteneriat’’ politic cu  preşedintele, înţelegem că, Boc  nu  vrea să plece decât  la braţ cu  stăpânul său, cum nici Traian nu poate  pleca fără Boc.  Ei sunt Stan şi Bran ai României, comedianţii  scenei politice, comedianţi care, în mod paradoxal , nu ne fac să râdem, ci să  ne îngrijorăm.  Căci una e scena fictivă, a celebrilor actori   şi alta e scena noastră politică, cu efecte sociale  dramatice, adesea tragice.                      Ca simpli actori cei doi  ar putea fi   percepuţi drept cei mai mari comedianţi ai României. Dar, cînd aceşti doi comedianţi decid   soarta  a  22  de  milioane de români comedia se  transformă în  dramă, adesea în   tragedie.                                                                      Întâmplător,  în seara zilei  de 26 ianuarie 2012,      am urmărit  dezbaterea  politică   de la  România TV ,  având  ca moderatori  pe  Cătălin Striblea şi Corina Dragotescu şi    invitaţi jurnaliştii  Florin  Iaru, Grigore Cartianu, Bogdan Chiriac şi un anume profesor , căruia nu i-am  reţinut numele.   Dezbaterea era axată pe  afirmaţia,  lui Traian Băsescu, ,,Nu sunt dictator’’.   Florin Iaru a expus un punct de vedere  realist, exprimat , astfel ( reproduc din memorie).   Dacă privim  din  perspectiva dictaturii ceauşiste, Traian Băsescu nu este  un dictator, dacă privim  din perspectiva  democraţiilor Occidentale  este un dictator.                                                                                                       Un semnal care  trebuie să  pună în gardă pe cei care iubesc democraţia  este că Opoziţia  a fost pusă   în imposibilitatea de a-şi exercita,  conform Constituţiei, dreptul de veto la abuzurile guvernului. Aducând  opoziţia  în rolul   de decor democratic    şi  având  toate instrumentele puterii,  precum şi complicitatea justiţiei, în speţă, a Curţii Constituţionale,   drumul spre dictatură şi consolidarea oligarhiei portocalii i-a fost deschis.                                      Din aceste motive, Opoziţia a fost tratată nu  ca un partener  de dialog, ci, cum spune Octavian Paler, ,,ca  pe un duşman  care trebuie discreditat şi zdrobit.’’ (Octavian Paler   - Vremea întrebărilor , Ed. Polirom , Iaşi , p.62)   
  Toată  propaganda portocalie are un singur scop  -  acela de a impune adevărul unic. Adevărul unic, al cărui monopol, după cum au  dovedit  portocalii, îl deţine doar Traian  Băsescu de la care au emanat toate deciziile, eronate sau absurde, ori legile aberante.                                                                                                   Românii au simţit  pericolul  unei dictaturi ,,cu faţa umană’’,  care ne-ar  fi   împins  spre  renunţarea   treptată la  libertate şi demnitate.   De la furtul unei flote  la furtul unei ţări nu  fost decât un pas politic – alegerile comasate.                                                     Argumentele mele  sunt întărite de   remarcabilul eseu   al  profesorului Liviu Antonesei, intitulat:  Dreptăţile  şi nedreptăţile  Preşedintelui – http://antonesei.timpul.ro/2012/01/25/dreptatile-si-nedreptatile-presedintelui/ ,  în care domnia sa  face o caracterizare  psihologică a înclinaţiei lui Traian Băsescu  spre dictatură.  ,,Dl Băsescu are dreptate, nu, nu este un dictator, pentru că nu-i permit condiţiile externe actuale în care se află România, mai ales apartenenţa la UE şi NATO şi datoriile acumulate de ţară. D-Sa este numai un lider autoritar, fiindcă numai atât e posibil în situaţia dată. Dar, ca în gluma aritmetică cu 2 + 2 = 4, asta tare îl mai enervează. Toate datele de structură, amintite sumar în pasajul anterior, cuplate cu  experienţa dumisale profesională anterioară, în structuri militarizate – şi pe mare, dar şi pe uscat, la Anvers – îl predispun către un stil autoritar, iar în condiţii favorabile, chiar dictatorial. E o structură similară cu cea a dictatorului Lukaşenko din Belarus, a autocratului Putin, care conduce cu mâna de fier Rusia, chiar dacă e doar premier!, sau a venezuelianului Hugo Chavez, dintre cei actuali şi cunoscuţi. Şansa noastră este apartenenţa la structurile europene şi euroatlantice, altfel… Să ne imaginăm o clipă că ar fi fost ultimul secretar general al PCR! Păi, dacă am fi putut face comparaţia, Ceauşescu ni s-ar fi părut un biet copil! Sau să ne imaginăm că ar fi fost în postura dlui Iliescu imediat după 1990. Păi, Iliescu chiar ar fi părut o biată bunicuţă, pe care o ajuţi să treacă strada!’’
Din acest motiv   au ieşit , românii,   în  stradă. Nu , cum încearcă să acrediteze , unii politruci portocalii că ar fi manipulaţi de SRI sau cum clamează Traian Băsescu că ar fi din cauza crizei.  Protestele,  din  Piaţa Universităţii  şi din ţară , nu vizează  revendicări economice, ci  revendicări morale acelea că,  nu alegătorii trebuie să fie slugile politicienilor , ci  politicienii slugile  alegătorilor.         Lozinca,  ,,Jos Băsescu!’’ , revine cu obstinaţie , aproape pe toate placardele.  Oamenii au  presimţit, mai  mult sau mai puţin conştient,  pericolul, pe care îl reprezintă  drumul ,  spre  care împinge România, Traian Băsescu.  A-l ţine în frâu  pe acest politician, avid de putere şi de privilegiile ei,    este isprava ce mai grandioasă,  a protestatarilor din Piaţa Universităţii şi din întreaga ţară,   pentru  menţinerea libertăţii democratice, atât de fragilă în aceste  momente  de criză economică.                                                                    Vrei   să  rămâi    la putere , trebuie să munceşti  d-le   politician, nu să furi! Să munceşti de trei opri mai mult decât muncesc  oamenii de rând, şi pentru binele lor , nu numai a-l tău.   În  toate democraţiile   din  Vest,   politicienii muncesc, nu doar se prefac  ca Emil Boc,  dând cu lopata sau  trăgând la coasă , mimând , ca un comediant,  gen Bran sau Stan, o  jalnică comedie populistă.                                                                                                                                            Un român, în  etate  de optzeci şi patru de ani, d-l  Ionel Petrişor, stabilit,  din timpul regimului comunist, în Suedia,   pe care îl preţuiesc mult,  mi-a trimis un comentariu la  eseul meu  ,, De ce iubesc Democraţia şi Capitalismul’’, care sună astfel:   ,,La ora actuala, in Romania, nu cunosc programul politic al fiecărui partid, dar se pare ca deja majoritatea romanilor nu mai ştiu către cine sa-şi   îndrepte  votul, toate având urme de abuz politic si economic. Aici sunt doua grupări politice, socotite oarecum de stânga şi de dreapta. Vorbind mai departe, despre democraţie, substratul politic actual este diferit faţă de ce-a fost cu nu multa vreme şi aici in Suedia.  Politica am făcut aici numai cu votul pentru cel ce a făcut si in trecut ceva bun in Suedia. Explicaţia dominantă a succesului actual al partidului aflat   la guvernare   este rafinamentul politic si economic,  care a dat satisfacţie mai mare celui ce până mai ieri vota cu partidul advers.  Alegatorul a primit mai mult in traista, prin avantajele avute in timpul prezentei la guvernare a actualului partid.             Politica cere, in primul rând, acurateţea programului pentru satisfacerea majorităţii alegatorilor  in primul rând si apoi a leului.  Politica dusă  trebuie   să fie clară  in favoarea  alegatorilor, daca doreşte sa-si păstreze poziţia de guvernare. Orice greşeală  făcută de o persoana, aflată in echipa de guvernare, are urmări neplăcute pentru guvernarea.’’                                                                                    Suntem atât de departe de Suedia, atât de departe.... de   toate democraţiile   scandinavice şi cele  occidentale!                                       
Să-l dăm  jos pe Traian Băsescu  nu este un lucru imposibil. Cum am reuşit cu Ceauşescu, vom reuşi  şi cu Băsescu.  Octavian Paler  în  Vremea întrebărilor   a remarcat această  uşurinţă de a da jos un dictator.                                                                                                   Problema   foarte grea  este  reformarea   structurile de tip mafiot pe care le-a  creat, care ţin de privilegiile   puterii , această  mafie  din umbra portocaliilor , politizaţii din toate structurile statului, instauraţi, nu prin merite profesionale , ci prin obedienţa  faţă de Traian Băsescu şi puterea portocalie, veritabili mafioţi, leneşi şi  tiranici, amorfii sociali, egoişti, perfizi şi lacomi. Ei  mă îngrozesc   prin răul pe care îl pot comite  în numele  ordinelor primite  de sus,  a  ordonanţelor de urgenţă ce le sunt ,, impuse’’, prin zelul  şi  slugărnicia   faţă de putere., pentru a-şi  păstra funcţia  ori sinecura portocalie.                                                                                              Pe acest fond, se  amplifică nevroza socială ,   creşte  gradul   de  mefienţă  generală.  Din subteran,   mi-e  teamă că , se vor naşte mişcările extremiste - salvatoare ale neamului!                                          Ce poate să înveţe un tânăr român  care a depăşit stadiul edenic  şi începe a decela binele şi răul ,  păşind în această societate?  Oare,  mai crede el în valorile morale, în ,,lupta dreaptă’’, spre  a-ş realiza visurile  tinereţii?  Oare sufletul lu i nu  este  pervertit de această minciună mare cât  secolul,  care de revoluţie  şi până acum, a fost  amplificată ca un soare   muribund, ce trece prin fazele de  dilatare  roşu , portocaliu şi  sfârşeşte Democraţia  într-o pitică albă?  O minciună mare cât secolul, cu   conducători veroşi şi  duplicitari. Ce  preţ mai au valorile morale  ale Democraţiei  de dreptate şi adevăr,   pe care le propagă şcolile  şi realitate   politică, bazată pe minciună şi nedreptate, pe care o percepe?                                                                                                                           Nu va fi acest tânăr , convins  că mai de preţ , pentru o existenţă comodă  este  să devină un politruc de profesie , să-şi asigure, astfel,  o funcţie   bună  şi o  sinecura de la stat, prin   partidul aflat la putere? Ce valoare mai are  munca, ce forme concurenţiale,  ale  reuşitei  celui mai bun, vor fi agreate de tânăr, când e promovat, de  partidul  aflat la  putere,   politrucul de profesie?                                                                                                             
O primă mare reuşită a societăţii  civile  a fost respingerea  de către Curtea Constituţională a  legii comasării alegerilor.   Oare credeţi că   această Curte Constituţională , care, dacă ar fi cu adevărat   liberă şi demnă  şi nu aservită lui Traian Băsescu, ar mai fi votat legea  Comasării   alegerilor ca fiind Constituţională? Dacă am fi avut o Democraţie ca în Vest,  portocalii  n-ar fi îndrăznit  să-şi  asume   o asemenea lege.  Ne iluzionăm asupra imparţialităţii  justiţie   române, ca o ultimă ,,bucăţică de speranţă'', cum scria  poetul George Georgescu.                                                              Votul  de necostiţionalitate e o primă victorie reală a mitingiştilor şi nu judecata lucidă  a Curţii care  a dat verdictul -  împotrivă,  sub presiunea străzii.   După  Montesquieu,  justiţia trebuie să joace un  rol fundamental în Democraţie, anume acela de arbitru între guvernarea  şi Parlament, sau mai bine zis între  Opoziţia critică  şi Puterea abuzivă.  Numai că Justiţiarii noştri, în loc de a judeca  liberi şi demni,  se lasă aserviţi  de Putere,  pentru privilegii , pe care şi-aşa  le au.                                                                                                                                                     Avem dreptul la opinie. Iată o libertate de necontestat  în Democraţie. Dar ce faci cu această liberate  într-o  democraţie  originală  ca a noastră, când alte libertăţi  ne  sunt încălcate în mod samavolnic ca dreptul la adevăr,    când   aroganta  coaliţie    portocalie, cu tehnica bine  ştiută  de-a  întoarce adevărul pe  dos şi    provoacă atâtea distorsiuni şi neîncredere ,  amplificând  starea de anomie     socială.                                                                            Atunci   când  legile sunt asumate contra  poporului –   prin tăieri  de salarii şi de pensii, când Constituţia este  încălcată după bunul plac, când   transformă, prin şantaj, corupţie,  şi cumpărări de parlamentari  şi  reproduc  noi partide -  creaturi  prezidenţiale , de timpul    UNPR – ului ,    Opoziţia într-un   figurant , când îşi asigură  complicitatea  justiţie,  drumul spre Dictatura  este  deschis. ,,Nicăieri, afirmă Octavian Paler democraţia nu e de conceput   fără existenţa unei Opoziţii  serioase, capabilă să asigure echilibrul politic  şi să impună  guvernului un dialog la care acesta să n-aibă cum să se sustragă.  (Octavian Paler -  Vremea întrebărilor, Ed. Polirom , Iaşi ,2011, p.49).                                           De ce  au ieşit mitingiştii în stradă ?  E oare zadarnică acţiunea lor? Ei cer libertate  şi demnitate.  Acelaşi  doleanţe  le-am simţit şi eu , scriind în  eseul   ,,De ce iubesc Democraţia şi Capitalismul?’’      De ce iubesc cele două  ideologii  -  Democraţia şi Capitalismul - cea politică şi cea economică ( a se vedea că cele două interacţionează firesc , ca manifestări  naturale ale fiinţei umane)? Acestea   sunt interdependente,   coagulează  nu  una dintre cele mai  bune societăţi  posibile,  dar  dintre toate societăţile posibile,  este  cea care răspunde cel mai   bine necesităţilor  creative ale umanului .    ,,Fiindcă  vreau să trăiesc liber şi demn în ţara mea, fiindcă vreau să-mi câştig pâinea cinstit, cu sudoarea frunţii mele şi capacitatea mea creativă,  nu vreau să fiu sluga nimănui, cu atât mai puţin a vreunui politician, veros, de teapa lui Băsescu, Boc , Udrea , Oprea sau un unui partid unic  -  Doamne fereşte!’’                  
       Unii, naivi , au zis că  mitingiştii  repetă, prin lozinca liberate,    sloganuri de la revoluţie.   Dar pare că istoria se repetă! După cum se vede,  drumul pe care a apucat Traian Băsescu şi camarila  care îl  secondează  este unul care conduce poporul la  sclavia portocalie.  În aceste  momente, când  sunt gata să postez  acest text,  am aflat că, Piaţa Universităţii,  a  germinat un lider. Mai există  o ,, bucăţică de speranţă.''   Dacă e adevărat,  puterea  portocalie  şi Opoziţia  s-ar putea să aibă o  problemă, imposibil de rezolvat. 
Vasile Anton , Iaşi , miercuri,  1 februarie 2012                   

De ce iubesc Democraţia şi Capitalismul?

Moto: ,,Omul este un animal politic.’’ – Aristotel
1 - O democraţie fără demos
2 – Când alegătorul este o jucărie electorală…
3 - Condiţiile fundamentale ale unei democraţii
4- Pericolele gândirii instinctuale
5 – Ce este o personalitate?
6 - Răul provine din dominanta instinctuală
7 – Puterea de o zi a demosului…
8- Oligarhie în pseudo-democraţie
9- Democraţia românească pusă la grea încercare de guvernarea  Băsescu,Boc, Udrea, Oprea.   
    La emisiunea lui Mihai Gâdea ,,Sinteza zilei’’ ,  din  data de 22 ianuarie 2012,   unul dintre invitaţi  îl eticheta  pe Traian Băsescu  cu  sintagma   - şobolanul de la Cotroceni. A eticheta  în stil  băsescian  sau patapievician   e o  cultură  kitsch  politică şi spirituală,   specifică epocii  şi regimului  politic  al   lui    Traian Băsescu. Toată cultura  politică al  lui Băsescu e plină de asemenea etichetări  de genul ţigancă împuţită, găozar,   maimuţică,  viermi, după modelul mentorului său spiritual , Patapievici,  uns  director  la ICR,     care  punea în Politice -  o etichetă grobiană   românilor   - aceea de  patibulari.                 Traian  Băsescu  a găsit în această tehnică a etichetării  secretul ascensiunii  lui. A pune etichete adversarilor  politici  se pare că are , la omul mioritic, un mare impact  psihologic.  Îl priveşte pe cel ce a pus  eticheta drept  judecător suprem , mai ales dacă ocupă şi înalta funcţie  de preşedinte.   Se pare că, acest gen de etichetări a fost inspirat de maestrul   Iliescu , care punându-i  lui Geoană  eticheta de prostănac pe frunte , nimeni nu i-a mai putut-o şterge , de parcă cineva i-ar fi tatuat-o acolo.  Poate  şi din cauza  acestei  etichete  aplicată de Iliescu, Geoană a pierdut alegerile  ,,la mustaţă’’.                                                                Democraţia noastră românească, originală, e o democraţie fără demos, o democraţie în care, singura acţiune civică a românului se reduce la a merge la vot odată la patru sau la cinci ani. La atât se reduce guvernarea prin popor sau controlul exercitat de popor asupra puterii politice. Nici o democraţie europeană nu este directă cum a fost de pildă cea ateniană.                         Toate democraţiile moderne sunt reprezentative. Drept urmare, societatea civilă trebuie să înlocuiască democraţia directă în exercitarea controlului civic asupra puterii, dar în societatea românească, societatea civilă nu funcţionează şi nu exercită nici un control asupra puterii politice. E sublimă, vorba lui  nenea Iancu , dar lipseşte cu desăvârşire.’’
      Din aceste considerente, puterea politică devine tot mai abuzivă în România. Deosebirea esenţială între o democraţie stabilă şi democraţia românească , cum e cea din Occident sau  SUA, constă în faptul că, un politician din Occident sau SUA, care încălcă legea, este anchetat de o comisie parlamentară şi poate fi sancţionat de un judecător fără consecinţe asupra actului juridic; la noi este imposibil acest lucru. ,,Modelul occidental [al democraţiei n.n.] este cel mai bine simbolizat nu de plebiscitul popular, ci de judecătorul imparţial.’’([Zakaria ,1997] Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer – Democraţia şi alternativele ei, p. 49).                                                      Unde se află  în România  judecătorul imparţial?  La Curtea Constituţională, judecătorii sunt cumpăraţi   de Traian Băsescu. În România nu există justiţie imparţială. Drept urmare,  Curtea Constituţională  va vota ,,imparţial’’   comasarea alegerilor, aşa cum doresc Băsescu , Boc, Udrea, Oprea.
    În România, supremaţia legii este instituită formal. Pentru politicianul român legea este greu aplicabilă sau nu se aplică deloc. Mai cu seamă  pentru cei aflaţi  la guvernare.  Nici pentru  odraslele acestora (amintesc de cazul Plăcintă  şi a altor  beizadele).                                                  Prin asta, orice politician aflat în sfera puterii şi acoliţii acestuia pot deveni, sub oblăduirea puterii, deosebit de abuzivi. Cazurile prezentate în mass media sunt numeroase şi elocvente în acest sens.                                 Abuzul de putere al politicienilor, aflaţi la guvernare, este o predispoziţie firească a insului cu dominantă instinctuală. Plasat deasupra oamenilor care i-au ales, prin măreţia conferită de putere, politicianul ajuns la guvernare se simte dintr-odată superior celor care l-au ales  şi  opozanţilor.                         Dacă, în perioada preelectorală alegătorii sunt pentru politician un scop, imediat după alegeri, cetăţenii se metamorfozează în simple mijloace de menţinere la putere a acestuia, adică simple obiecte electorale, la fel ca bannerele pe care le aruncă imediat după alegeri.                                 Solemnitatea puterii îi amplifică unui instinctual energia până la limita incontrolabilităţi. Toate acestea îl fac pe politicianul de la guvernare să fie mai abuziv, mai nepăsător şi mai iresponsabil decât cel aflat în opoziţie.           
Puterea generează inflaţie psihică, mai cu seamă la indivizii dominaţi de gândirea instinctuală. Această dominantă instinctuală îl situează pe individ în postura de om tiranic sau om amorf. Omul tiranic,  în accepţia noastră,  este individul care suferă de inflaţie psihică şi a cărui gândire este dominată de energiile instinctuale. Jorge Luis de Borges, în eseul ,,Scriitorul argentinian şi tradiţia’’, defineşte gândirea instinctuală drept o gândire ,,care se prezintă fără colaborarea raţionamentelor.’’(Jorge Luis Borges – Eseuri, p.125).                     Eu afirm că gândirea instinctuală este o gândire fără discernământ moral. Un instinctual poate fi deosebit de inteligent, poate apela la colaborarea raţionamentelor, dar inteligenţa lui este mai degrabă iraţională, inumană, absurdă. Când, la un individ, inteligenţa e lipsită de discernământul moral, e lipsită de umanism şi prin asta nu e doar nulă, e profund negativă.                     În fond, când vorbim de discernământ moral spunem acelaşi lucru ca şi Borges, deoarece o gândire instinctuală fără discernământ moral este echivalentă cu o gândirea lipsită de ,,colaborarea raţionamentelor’’. Trebuie să recunoaştem raţiunii, în pofida multor critici ale existenţialiştilor, că în adevăratul ei înţeles, este nemijlocit legată de morală şi prin asta este specifică umanului.                 Raţiunea, alături de facultatea de a cunoaşte realitatea, de a judeca, are şi pe aceea de a determina conduita umană, aşa numitul discernământ moral, respectiv capacitatea de a decela binele de rău. Se poate deduce de aici că există o raţiune pozitivă, cea la care domină discernământul moral, creativă şi o raţiune negativă, în care dominantă este gândirea instinctuală, distructivă.                         Deşi ambele au ca fundament funcţional energiile instinctuale, fiecare individ este în măsură să orienteze şi să canalizeze aceste energii, fie spre bine, spre raţiunea pozitivă, fie spre rău, spre raţiunea negativă. Absenţa discernământului moral în cazul raţiunii negative, face ca indivizii dominaţi de instinctualitate să fie iraţionali, chiar dacă aparent dau dovadă de o inteligenţă peste medie. Ei sunt cu atât mai periculoşi cu cât se află mai sus în sfera puterii.     S-au văzut în foarte multe cazuri de eminenţe, deosebit de inteligente, care, dominate de patimi instinctuale, frizează nebunia sau sunt chiar nebuni.             Medicii psihiatri au putut remarca la psihotici această sciziune între inteligenţa eminentă şi absenţa discernământului moral. Prin urmare, raţiunea mai poate fi definită şi puterea de a judeca bine, adică de a judeca uman, opunându-se, prin asta, nebuniei şi pasiunii necontrolate.                                 Când instinctualitatea domină raţionalitatea este evident că avem de-a face cu o ieşire din sfera umanului, deci o ieşire din calea de mijloc a raţiunii şi prin asta gândirea instinctuală este profund iraţională.                            Este un instinctual o personalitate? Da, dacă privim personalitatea prin prisma patimii fricii, dar dacă o privim prin prisma discernământului moral se poate spune, fără eroare, că respectivul este o perso-nulitate, care mai devreme sau mai târziu îşi va dezvălui imbecilitatea, în pofida aparenţei scânteierilor de inteligenţă.  Dar este oare  inteligent  individul care pune etichete? Am mari îndoieli. Inteligenţa este creativă , nu distructivă.                                    Ce este o personalitatea? Un ansamblu de trăsături morale sau intelectuale care caracterizează un individ, spune DEX-ul.                         Eu cred că este un ansamblu de trăsături morale şi intelectuale, căci la adevărata personalitate nu se separă trăsăturile morale de cele intelectuale. O personalitate, mai ales o personalitate politică trebuie evaluată după trăsăturile sale morale, nu după inteligenţa sa animalică, care poate fi şi, de altfel, este, în cele mai multe cazuri, instinctuală ci după spiritul său de dreptate.                     Inteligenţa instinctuală ne poate induce, prin spiritul agresiv şi patima voinţei de putere o falsă imagine de virilitate. Aici este marea eroare pe care o săvârşeşte alegătorul când votează un instinctual. Cel mai adesea este indus în eroare de această falsă virilitate pe care o afişează ostentativ un instinctual.  În realitate este un laş, un laş excesiv de aberant  şi pidosnic, care, sub oblăduirea puterii ,  loveşte  pe neaşteptate, pe neve , cum l-a lovit  pe acel copil în campania electorală,  chiar în cei care l-au  ales. Am mai spus-o şi o repet: un politician care loveşte un copil, în modul  acela josnic cum  l-a lovit Traian Băsescu  pe acel copil,  nu va ezita să lovească  propriul popor, la fel.                                   Dacă, la un individ există discrepanţă între trăsăturile morale şi intelectuale, în sensul că trăsăturile morale sunt la nivelul zero, iar inteligenţa la nivel maxim, acel individ nu poate fi numit personalitate, ci cel mult  este,  ceea ce vechii latini înţelegeau prin ,,persona’’, masca unui panglicar, a unui comediant, a unui circar.         Un individ poate fi categorisit drept personalitate, în speţă personalitate politică, numai dacă acesta are drept criteriu fundamental cultul adevărului şi a dreptăţii. Ca personalitate politică trebuie să acţionezi, aşa cum spunea Kant, ,,astfel încât să tratezi întreaga umanitate atât în propria ta persoană, cât şi în persoana celuilalt, întotdeauna şi ca scop, nu numai ca mijloc.’’ (Fundamentele metafizicii moravurilor).                                             Din punct de vedere intelectual, un instinctual poate fi o personalitate, dar absenţa discernământului moral face din acea personalitate una profund negativă. Un instinctual, ajuns în sfera puterii, nu poate vedea omul ca scop ci doar ca mijloc.                                                 Este viziunea   tuturor  indivizilor , care compun în marea lor majoritate clasa noastră politică, dar cu deosebire, este viziunea ui  Traian  Băsescu   şi a grupării oligarhice pe care o păstoreşte.                             Pentru   portocalii,  alegătorii sunt doar un mijloc de ascensiune sau de a se menţine la putere şi nu un scop în sine.  Ei vor să transforme un popor liber, într-o  populaţie de sclavi, aserviţi puterii oligarhice – Băsescu, Boc, Udrea, Oprea .                   Ei nu mai acţionează, ca şi cum ar simţi umanitatea în persoanele lor, ci ca şi cum ar simţi supraumanul în sinele lor.                             Un instinctual este asemenea supraomului lui Nietzsche: la omul, la care voinţa de putere generată de energia instinctuală  este  călăuzită spre activităţi creatoare ea apare de natură cu adevărat umană, la aceia, la care energia instinctuală nu este reprimată, nici canalizată spre bine, ci exaltată în voinţa pentru  privilegiile  puterii,  se dovedeşte a fi subumană sau supraumană (aceeaşi voinţă de putere pe care o regăsim în cazul animalelor la masculul dominant, respectiv la insul nebun). La orice individ uman, energia instinctuală dacă nu e reprimată sau nu e dirijată în scopuri creative se manifestă distructiv şi autodistructiv.       
Sociologul francez Ėmile Durkheim afirmă că ,,răul de care suferim […] dovedeşte o alarmantă mizerie morală şi nu o mai mare mizerie economică.’’ (Ėmile Durkheim – Despre sinucidere, p.316).                         Mizeria morală este generată exclusiv de gândirea instinctuală când energiilor instinctuale nu mai pot fi controlate. Montesquieu vorbeşte de o raţionalitate riguroasă ce sălăşluieşte într-o ,,raţiune primitivă’’.             Afirm că ,,raţiunea riguroasă’’ îşi are sălaşul în gândirea instinctuală ca o dezvoltare pozitivă şi creativă a acestei gândiri. Gândirea instinctuală ţine mai mult de animalitatea din noi şi mai puţin de primitivismul umanului.                     Din observaţiile efectuate de etnologi, asupra societăţilor primitive, s-a putut deduce că indivizii triburilor primitive au un nivel de discernământ moral mai ridicat decât al omului modern şi, prin asta, o dorinţa mai mare de a trăi.    Suicidul e aproape necunoscut la primitivi, deoarece, spre deosebire de moderni, ei îşi reprimă şi îşi domină mai bine energiile instinctuale, au un discernământ moral mai profund decât la omul modern şi sunt feriţi de mizeria morală a modernităţii.                                            La primitivi, dreptatea este o condiţie naturală a discernământului lor moral; ea aparţine ideii de bine, de armonie, pe care primitivul o respectă mai mult decât omul modern. Prin urmare, nu putem vorbi despre o gândire primitivă la om, ci mai degrabă de o exaltare a gândirii lui instinctuale, în condiţiile amplificării cunoaşterii binelui şi răului. Nu societăţile primitive au săvârşit cele mai mari atrocităţi,ci societăţile  moderne.                               
Din aceste considerente, omul dominat de energiile instinctuale nu are ce căuta în sfera puterii: el e omul tiranic deosebit de distructiv. El trebuie depistat, încă din perioada campaniei electorale şi sancţionat de electorat în ziua alegerilor. Cum îl depistăm? Simplu! El este sceleratul politic care promite demagogic marea cu sarea, la fel ca societăţile gen Caritas,  şi nu face nimic; este acel candidat care eludează problemele existenţiale stringente şi îi  abureşte cu show-uri marginale.         Pentru a fi cât de cât edificaţi asupra adevăratelor intenţii ale unui candidat, trebuie nu doar să-i privim persona, adică masca publică a acestuia ci, îndeosebi, trebuie să-i vedem pe cei care se află în spatele candidatului.                 Criteriul  fundamental, pe care trebuie să-l avem, atunci când alegem un anume candidat este cultul dreptăţii sociale şi a supremaţiei legii, pe care, acel candidat le promovează, în mod realist. O alegere lucidă trebuie să se îndrepte, nu spre acel candidat care promite marea cu sarea, ci spre acela la care este manifestă iubirea dreptăţii şi respectul pentru supremaţia legii, mai precis, alegerea trebuie să se îndrepte spre acela, dintre candidaţii la preşedinţie, care îşi stăpâneşte mai bine instinctele  primare.                                               Învăţătorul grec Socrate ( şi am spus bine învăţător pentru că el asta s-a vrut pentru concetăţenii săi) , cel care moşea adevărul fără să-l nască, găsise o legătură firească, imanentă, între gândirea raţională şi virtute, adică între ,,colaborarea raţionamentelor’’ şi morală, între înţelepciune şi dreptate.                     Astfel, a ajuns acest mare moralist grec să afirme că nimeni nu este nedrept cu bună ştiinţă. Mântuirea omului vine din cunoaştere realităţii, din dominarea energiilor instinctuale şi discernământul moral în relaţia cu ceilalţi semeni.         Fără ,,colaborarea raţionamentelor’’, energia instinctuală îl împinge pe om la acţiuni distructive şi autodistructive, iar pe individul din sfera puterii la abuzuri, decizii şi acte egoiste,  abnorme, absurde şi pidosnice,  distructive pentru ţară şi pentru comunitate. Pentru el, alegătorul nu-i decât o jucărie electorală, pe care o abandonează imediat ce a câştigat alegerile.                                 Că o ducem din rău în mai rău, nu se datorează numai crizei economice, ci îndeosebi ,  proastei gestionări a banului public  de către guvernarea  Băsescu, Boc, Udrea, Oprea .  Nu poţi să dai  banii pe mâinile unei  blonde  să-i cheltuiască pe poşete.  Sau pe mâna unor  otrepe, ca Videanu şi Berceanu, care şi-au făcut plinul  de la stat.        
Toată nimicnicia noastră se datorează lipsei de reactivitate a societăţii civile, a ONG-urilor şi a noastră a tuturor faţă de abuzurile tot mai făţişe ale puterii politice, a lipsei de reacţie civică,  la încălcarea grosolană de către Traian  Băsescu a COSTITUŢIEI   şi  a absenţei controlului riguros asupra puterii. Lipsa de reacţie imediată  au dus la escaladarea abuzurilor.
,,O clasă (politică în cazul nostru) favorizată în mod deosebit de o criză nu mai este dispusă să rămână resemnată, iar spectacolul bogăţiei şi risipei sale naşte în restul societăţii pofte nemăsurate. Dorinţele scăpate din frâu nu mai ştiu unde să se oprească şi , de altfel, se găsesc într-o stare de exaltare naturală prin simplul fapt că vitalitatea generală este mai intensă. Pradă  mai   bogată stimulează, le face mai exigente, mai nerăbdătoare în respectarea regulilor, exact în momentul în care regulile tradiţionale îşi pierd autoritatea. Starea de dereglare sau anomie este întărită de faptul că pasiunile sunt mai puţin disciplinate în momentul când ar avea nevoie de mai multă disciplină.''(Ėmile Durkheim – Despre sinucidere, p.205). Patima lăcomiei îi face orbi şi surzi la percepţia realităţii. Că vor pierde sau vor câştiga alegerile, contează, dar într-o măsură mai mică. Pentru structura oligarhică a portocaliilor important este ca, până la  alegeri, să-şi facă plinul.                                           
În epoca noastră, demosul are puterea pentru o singură zi: ziua alegerilor. Cei aleşi prin voinţa populară au puterea pentru patru, respectiv cinci ani. ,,Ziua alegerilor are o mare importanţă pentru politicienii democraţi; ceea ce se întâmplă după alegeri îi afectează în principal pe cetăţeni.’’ (Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer – Democraţia şi alternativele ei,p. 22).                 Intoxicând, pe omul din clasa medie, în modul cel mai perfid cu iluzia unui viitor bun (care nu mai vine) sau atrăgându-i, pe cei săraci şi ignoranţi, cu câteva batjocoritoare pomeni electorale ori cu ideea evident autarhică de a reduce Parlamentul la o singură cameră (în realitate o jegoasă răzbunare pentru suspendarea motivată al lui Traian  Băsescu  - o gogoriţă  pentru naivi, care în realitate vizează instaurarea puterii oligarhice portocalii,  sub paravanul democraţiei), politicienii noştri vânează statutul de parlamentar, de ministru sau de preşedinte, conferit de puterea politică prin alegeri libere, nu cu mandatul de om politic, ci cu acela de impostor politic.
După alegeri, aflaţi sub beţia inflaţionistă a puterii, guvernaţii noştri au credinţa eficacităţii şi dreptăţii actului lor de guvernare. Percepţia falsă a realităţii, generată de abuzul de putere, îi situează în postura abnormă de a nu mai sesiza discrepanţa între aspiraţiile guvernaţilor şi guvernarea lor. După alegeri aspiraţiile guvernaţilor sunt uitate şi singura preocupare a politicienilor noştri o constituie doar aspiraţiile lor.                                     Montesquieu afirma, în Spiritul legilor ,IV,5 că,   virtutea guvernaţilor trebuie să fie ,,iubirea de legi şi de patrie care pretinde ca interesul public să fie necontenit pus înaintea celui privat.’’                                 Dar de unde la politicianul român atâta iubire de legi şi de patrie, de unde să primeze la ei interesul public, când, în prim plan, este interesul lui egoist, privat? La politicianul român primează iubirea de arginţi şi conturile grase, provenite din banul public, deschise în băncile elveţiene.                             Cei aleşi să fie responsabili se dovedesc a fi, după alegeri, iresponsabili şi infantili. Aceşti imbecili care ne guvernează se cred deasupra oricărei responsabilităţi - banul public este risipit ca şi cum ar risipi proprii bani la ruleta de la Monte Carlo.                                             Prin comportamentul lor aberant, politicienii noştri, dar cu osebire  portocalii în frunte cu Traian  Băsescu  ,  ne tratează ca pe un stupid people.             Din această perspectivă eticheta de ,,stupid people’’, pusă de Silviu Brucan, pare să fie exploatată de actuala guvernare  în mod făţiş şi pervers.              Eu cred că  stupiditatea românilor provine din excesiva toleranţă istoric-ereditară. E toleranţa faţă de rău care se întoarce asupra noastră ca un bumerang. ,,În al doilea Tratat asupra guvernării civile( 1690), Locke observă că, deşi libertatea şi proprietatea trebuie socotite printre drepturile naturale, ele trebuie reglementate , căci altfel ar avea o tendinţă incorigibilă , de a se dezvolta în toate direcţiile , în anarhia şi dezordinea mişcării instinctive ce tinde să treacă dincolo de .(Tratat asupra guvernării cap.2,psr.4)’’ (Colectiv coordonat de Jacqueline Russ – Istoria filosofiei III, Triumful raţiunii, p.31).                                Situându-se deasupra supremaţiei legii, guvernanţii noştri, în frunte cu   Traian  Băsescu,   şi-au constituit mari proprietăţi private din banul public, iar libertatea lor, conferită de puterea care îi situează deasupra legii, este nelimitată. Cum se spune în expresia populară, ei taie şi spânzură!                      Orice adevăr, scos la iveală de mass-media, îl acoperă cu nenumărate straie de minciună. Supremaţia legii, definită de Montesquieu drept principiu de ordine, de comandă şi datorie, este doar pentru cei mulţi şi proşti.                 Toţi instinctualii se situează deasupra legi, dar cu deosebire cei din sfera puterii. Aroganţa şi dispreţul faţă de ,,vulgul’’ care i-a ales,  se constituie la aceştia drept ,,discernământ moral.’’                                         O clasă politică, care amplifică la extrem instinctualitatea, generează o societate  nevrotică  şi conflictuală în care coexistă psihoza fricii,  a îngrijorărilor  existenţiale, iraţionale, a stupidităţi existenţiale şi situaţii politice absurde. Noi îi votăm, ca ei să ne fure. Acum,  portocalii o fac   pe faţă,  fără nici o jenă  ne  bagă adânc mâinile în buzunarele noastre. Români, feriţi-vă   buzunarele că portocalii  vor să rămână,   etern, la putere!                
Englezii nu au nevoie de o Constituţie scrisă ca democraţia lor să funcţioneze impecabil şi legile să fie respectate, ei îşi fundamentează respectul faţă de legea fundamentală pe raporturi de justiţie subînţelese. ,,Marea Britanie este o democraţie , dar constituţia ei a rămas tot timpul nescrisă. Aşa cum nici o constituţie scrisă nu garantează democraţia…’’ (Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer – Democraţia şi alternativele ei, p.25)                
Noi avem o Constituţie scrisă, dar este grav încălcată, chiar de acela, care, ales, în cea mai înaltă funcţie a statului român, ar trebui să vegheze la respectarea cu stricteţe a literei şi spiritul ei.
Dacă Constituţia scrisă nu garantează democraţia, atunci ce garantează o democraţie? Existenţa partidelor şi Parlamentul.                 Parlamentul este reprezentantul alegătorilor în sfera puterii, iar ei parlamentarii trebuie să-i apere pe cetăţeni de abuzurile executivului de la centru şi din teritoriu. De aceea, într-o democraţie, supremaţia legii impune şi supremaţia Parlamentului în faţa puterii unui executiv şi a unui preşedinte abuziv.         Dar executivul poate deveni incontrolabil în cazul instituirii unei singure camere, dominată de un singur partid ( în Ungaria tendinţa este să se treacă de la unicameral la bicameral, aşa cum este peste tot în Europa) şi pot institui cu adevărat un regim oligarhic.                                     Din păcate, la noi mai persistă în inconştientul colectiv mitul conducătorului providenţial, o aberaţie care, în cazul că se va institui puterea oligarhică a portocaliilor sub comanda despotică al lui  Traian  Băsescu , ne va costa libertatea şi implicit bunăstarea existenţială.  În (in)cultura  sa politică, la omul de rând  persistă ideea că societatea capitalistă jefuieşte, ucide dezumanizează.             E  o  mare  prostie  să credem aşa ceva.   Capitalismul  şi  democraţia  sunt simple  noţiuni abstracte.  Nu capitalismul în sine, jefuieşte, ucide şi dezumanizează,   ci o guvernare  odioasă,  ca  aceea al lui  Traiana Băsescu şi a camarilei  sale  -  Boc , Udrea , Oprea , face  din Democraţie  şi Capitalism  -  ideologii care  jefuiesc, ucid şi  dezumanizează.                                                      De  ce iubesc  Democraţia  şi Capitalismul?! Fiindcă  vreau să trăiesc liber şi demn în ţara mea, fiindcă vreau să-mi câştig pâinea cinstit, cu sudoarea frunţii mele şi capacitatea mea creativă,  nu vreau să fiu sluga nimănui, cu atât mai puţin a vreunui politician, veros, de teapa lui Băsescu, Boc , Udrea , Oprea sau un unui partid unic  -  Doamne fereşte! Acestea sunt motivele pentru care iubesc Democraţia şi Capitalismul . 
                                      Vasile Anton, Iaşi, 23 ianuarie 2012     

Atenţie!! Băsescu şi Boc atacă cu viruşi calculatoarele...

Am primit azi acest anunţ  

 

Sa nu accepti id-ul musat_elpida ca iti sterge tot din calculator, e un Virus!  

Da mai departe! 

Ai inteles?

URGENT! 

La toate persoanele din lista ta!

Sa nu accepte contactul cu musat_ elpida, este un virus ce formateaza calculatorul tau si al celorlalti cu care esti conectat, si daca  ai accepta, atunci ti-l lipeste si tie. 

Fa o copie si trimite mai departe

 * aveti mare grija-.- *