Moto: ,,Celălalt nu trebuie să fie!’’ Alain Finkielkraut
Avertisment!
CEI CARE NU IUBESC DEMOCRAŢIA SĂ NU CITEASCĂ ACEST TEXT! Cei care au drept alibi de beton, adevărul unic portocaliu şi credinţa într-o înţelegere mai profundă a realităţii noastre politice, îi rog, să nu citească acest text! În România nu poţi să critici puterea, fără ca politrucii de profesie să nu te creadă angajat în cealaltă tabără; nu poţi să ai o opinie contrară (valabilă în orice democraţie reală), fără să creadă că urmăreşti un scop; nu pot admite că nu eşti de partea cuiva, că nu urmăreşti ceva, că nu ai un scop, iar dacă le spui că, pur şi simplu, aperi un ideal moral, te cred fie nebun de legat, fi angajat mascat. Dogmatici până la absurd ei nu cred decât în adevărul unic – acela emanat de putere. Obtuzi şi aroganţi politrucii de profesie interpretează textul fără a-l citi cu atenţie , la fel cum ascultă adevărul unic emanat de putere, fără a-l interpreta. Ei nu judecă lumea prin prisma raţiunii şi a discernământului moral, ci doar prin starea afectivă – simpatie sau aversiune, iubire sau ură. Or, în relaţia cu lumea omul trebuie se judece cu mintea adică cu raţiunea care conferă un anume grad de încredere, nu de credinţă. Numai în relaţia cu Dumnezeu omul poate relaţiona cu inima şi îşi poate manifesta credinţa. În relaţia cu omul puterii, individul trebuie să-şi folosească judecata nu sentimentul. Cine judecă lumea cu inima lesne devine fanatic. Pe această judecată şi-au fundamentat oameni politici – pilonii dictaturii.
România este a românilor, nu este fieful nimănui, cu atât mai puţin al lui Băsescu, Boc, a camarilei Udrea, Oprea, Anastase şi a politrucilor portocalii. ROMÎNIA, DACĂ VREM SĂ FIE A ROMÂNILOR , TREBUIE SĂ RĂMÂNĂ O ŢARĂ DEMOCRATICĂ!
Oamenii au ieşit în stradă, nu îndemnaţi de partidele din Opoziţie, ci pentru a da o palmă acestei clase politice arogante, în speţă portocaliilor, care doar a mimat democraţia, şi au comis un lung şir de abuzuri şi încălcări ale Constituţiei, ce denotă, o evidentă, deraiere spre dictatură. Dacă nu este oprită la timp ( mitingiştii asta încearcă), această mafie portocalie are intenţia de a instaura dictatura. În acest sens, Traian Băsescu şi-a asigurat complicitatea Curţii Constituţionalei, a fătat creaturi politice, cum este UNPR – ul. Să amintim, în acest sens că, acelaşi procedee, le-a uzitat şi Carol al II-lea. Titulescu, chemat de Carol al II-lea să constituie guvernul, spre a da o notă de moralitate guvernării, cu autoritatea şi prestanţa sa şi a acoperi, astfel, matrapazlâcurile regelui-fanfaron, a amantei regale, Elena Lupescu şi a camarilei, este pus în imposibilitate de a constitui guvernul, de partidele regelui , ,,aceste creaturi regale’’ , cum le-a numit Titulescu; acestea voiau, nu centrarea pe programe , ci pe portofolii. Ca un bun fan al lui Carol al II-lea (sunt multe asemănări comportamentale ale lui Traian Băsescu cu Carol al II-lea), Traian Băsescu ,,a cules’’ senatori şi deputaţi de la partidele de opoziţie, prin şantaj, ameninţări sau cumpărări cu bani (de unde?) sau oferindu-le funcţii) a reiterat aceste metode şi a pus Opoziţia cu botul pe labe. Pozând în campionul anticorupţiei, Traian Băsescu a generat cea mai profitoare şi mai hrăpăreaţă clasă politică de la revoluţie, făcând din portocalii şi independenţii de la UNPR , unelte de manipulare şi de votare de legi aberante. În raport cu aceşti mafioţi portocalii, membrii partidului celor trei roze s-au dovedit a fi nişte găinari, mici hoţi de buzunare. Traian Băsescu a generat o superclasă a îmbogăţiţilor de portocaliu, care deţin puterea din umbră - Udrea, Videanu, Berceanu şi alţii de teapa lor. Nu o vor ceda uşor şi nici nu ştiu dacă mai va fi posibil , atâta vreme cât au pâinea şi cuţitul. Sunt asiguraţi şi pentru viitoarele alegeri: au bani şi mijloacele cu care să cumpere voturile. Vor câştiga, alegerile, în pofida sondajelor defavorabile. Menţinerea la putere al lui Traian Băsescu depinde, în cea mai mare măsură, de UDMR . Pe acest fond vulnerabil al puterii portocalii, UDMR-ul face cărţile în politica României. Coaliţia cu UDMR-ul a impus PDL-ului acordarea unor drepturi maghiarilor, chiar în detrimentul românilor. Dar ce-i pasă lui Traian Băsescu de români! Cât îi costă pe români menţinerea la putere al lui Traian Băsescu? Cum UDMR-ul a ajuns să facă cărţile în politica României, această formaţiune politică îşi arogă, peste capul puterii portocalii, dreptul de a solicita de la FMI, măriri de salarii. Până la ce nivel de umilire poate merge această putere portocalie? Dintr-odată, nu mai văd PDL- ul , ca pe un partid puternic, egal în coaliţie, ci vasal UDMR-ului. Cea mai mare realizare a lui Traian Băsescu, ca preşedinte al tuturor românilor, este aceea că a reuşit să dezbine forţele politice româneşti şi a dat un gir nemăsurat UDMR-ului. În loc să unească forţele politice româneşti în două partide mari, să realizeze bipartismul, care este, după opinia mea rezultată din analiza democraţiilor din Vest , cea mai bună formă democratică, el le-a dezbinat în defavoarea românilor. Ca autocrat nu şi democrat, Traian Băsescu a instituit în PDL o disciplina de fier, prin şantaj, ameninţări, dosare sau tăierea porţiei de la ciolan (nimeni nu are voi să crâcnească, toţi la unison propagă adevărul unic emanat de la cel mai iubit portocaliu, toţi execută la fel de zelos, precum Boc , ordinele emanate de la centrul de putere prezidenţial. Când i-am pus eticheta de autocrat n-am greşit . Prin toată structura sa psihomentală, prin cultura sa eminamente comunistă( tatăl său a fost un vajnic politruc în armată) Traian Băsescu are această remanenţă comunist-dictatorială (orice ideologie impune dictatura) , ,,în sânge’’, mai precis în reţelele sale neuronale fundamentale . Disciplina membrilor PDL-ului este echivalentă disciplinei membrilor partidului comunist. Şi corul politrucilor de profesie, susţin cu tărie adevărul unic al lui Traian Băsescu, chiar dacă acest ,,adevăr’’ este aberant şi absurd. Încălcarea Constituţie este, pentru Traian Băsescu o lege care trebuie încălcată; el se conduce, cred, după bancul acela cu legea. Legea este o barieră peste care sar şmecherii de teapa lui, se strecoară pe dedesubt hoţii, iar b(oii) se opresc la barieră. B(oii) sunt oamenii corecţi şi cinstiţi, idealiştii care, în această lume coruptă şi imorală, mai cred în valorile morale, valori fără de care nu ne-am putea numi oameni, ci animale de pradă. Sau ceva de genul: Constituţia este făcută spre a fi încălcată de preşedinte, cum încălca Hitler tratatele. Este dovada cea mai edificatoare că Traian Băsescu nu este un dictator , dar calcă a dictator. Ca şi Lukaşenko, Traian Băsescu a evoluat spre dictatură, folosind tactica de intimidare cu asumarea răspunderii guvernului pentru principalele legi, amestec în guvernare şi justiţie, reducerea opoziţie la funcţia de decor democratic, subminarea principalei instituţii a Democraţiei – parlamentul prin intenţia de a-l reduce la o singură cameră, comasare alegerilor, în scopul evident de a frauda alegerile şi a-şi asigura o concentrare şi mai mare a puterii. Din aceste motive, statul român, care ar trebui să fie un părinte bun pentru contribuabilii existenţei sale - fii săi - devine, în drumul apucat de Traian Băsescu, aşa cum profetiza Nietzsche despre statul totalitar ,, cel mai rece dintre toţi monştri reci’’ Să ştie toţi politrucii de profesie, care mai visează la dictatură, că statul totalitar este un monstru fără chip, un adevărat Golem ce se hrăneşte cu toate energiile noastre materiale şi spirituale.
În condiţiile crizei politice actuale, aceea a protestatarilor şi a grevei Opoziţiei, mulţi încep să se declare apolitici. Eugen Ionescu spunea despre neimplicaţi un mare adevăr: ,, dacă exişti nu poţi să nu participi.’’ Eminentul dramaturg avea oroare faţă de cei indiferenţi. Îi considera mai mult decât imorali, îi considera lipsiţi de Dumnezeu, adică fără un crez anume. În 1993, Octavian Paler a votat împotriva Constituţie. Şi pe bună dreptate a votat împotrivă. Anglia e singura democraţie fără Constituţie , dar nu are nevoie de o lege a legilor ca legea să fie supremă în stat. De ce a votat Octavian Paler împotriva Constituţiei? O spune chiar scriitorul: ,,Recunosc, stimate domnule preşedinte al Curţii Constituţionale, că la referendum eu am votat împotriva Constituţiei. Era, sper, dreptul meu de cetăţean liber. Dar, fireşte, de vreme ce Constituţia a devenit lege , sunt dator s-o respect . De aceea v-aş ruga să consideraţi nedumeririle mele, nu ca o insurgenţă împotriva actului fundamental al ţării , ci ca o încercare de a-l apăra contra celor care , deşi l-au votat, îl desconsideră acum şi-l interpretează după bunul plac. ‚’ (Octavian Paler – Vremea întrebărilor, Ed. Polirom , Iaşi, 2011, pp.176-177). Oare de ce Doamna Curte nu a intervenit când Constituţia era încălcată, în mod samavolnic, de Traian Băsescu? Ghici , ghicitoarea mea?!!! Şi-acum, după respingerea comasatelor, curtea a lăsat o ambiguitate, de vreme ce Boc are informaţii cum că doamna Constituţională ar fi respins numai anumite articole , nu legea în ansamblul ei. Dar de unde are Boc cunoştinţă de analizele decizionale ale Curţii? A participat la analizele ei juridice? Nu cumva premierul se implică în actul de justiţie al Curţii Constituţionale? Sau ii transmite mesaje prin intermediul posturilor de televiziune, cum şi ce să facă, dar să rămână alegerile comasate? A mai procedat astfel şi cu alte legi neconstituţionale asumate. La fel, precum un crupier de la Monte Carlo, Boc îi anunţă pe români că ,,le jeux sont faits!’’, bătându-şi joc de protestatarii din Piaţa Universităţii şi din ţară, care îşi susţin revendicările lor, în frig şi ger, fără speranţă. Dacă jocurile sunt făcute, în culisele puterii, atunci protestele sunt zadarnice şi mitingiştii sunt nişte fraieri. E un viclean îndemn la resemnare (emanaţie a minţii pidosnice al lui Băsescu). ,,Resemnarea spune Octavian Paler este unul din pilonii pe care s-a sprijinit dictatura.’’ ( ibid., p. 199) Toate aceste mesaje sunt susţinute de alte ameninţări mai mult sau mai puţin subtile, îndeosebi economice (a da sau a nu da cinci la sută , creştere salarială, în funcţie de cum oamenii înţeleg să devină cuminţi, pentru ,,stabilitate.’’ Ssst! linişte, stabilitate cere Traian Băsescu. El şi guvernul Boc lucrează pentru popor(sau se preface că lucrează, dând cu lopata ca Boc! ) Ha,ha,ha! parcă-i aut râsul mefistofelic. V-am ciuruit şi de data asta. Ca şi în 1989, acum în anul al 22-lea al democraţiei noastre originale, românii au devenit trişti, tot mai trişti. Nu mai vezi zâmbete pe chipurilor lor , ci doar o cruntă încrâncenare. Sunt semnele vizibile ale unei profunde nevroze sociale. Totodată. a activat caracuda politică, politrucii de profesie, care aruncă cu praf în ochii oamenilor, inducând ideea că Opoziţia este la fel de coruptă ca şi guvernarea Băsescu-Boc. Asta îi convine de minune lui preşedintelui în funcţiune, fiindcă, unele voci ale politrucilor de profesie, ,,scârbiţi’’ de furăciunile clasei politice, ar prefera dictatura, chiar şi al lui Traian Băsescu. ,, Nu cred ca o sa se schimbe ceva chiar daca ies, nu câteva mii de oameni in strada, ci milioane, tot nu se schimba nimic in ţara noastră. Noua ne trebuie o dictatura, comenta un anume Andrei din Iaşi, la eseul meu ,, Sunt mitingiştii nişte fraieri?’’ Numai aceasta poate pune ordine in ţara aceasta, sa scăpăm de hoţie, minciuna, nemunca, etc. Oare, ne trebuie nouă dictatură? Oare, dictatura ne va scăpa de hoţie, minciună, nemuncă? Păi, domnul acesta, ori n-a trăit în dictatura ceauşistă, ori, dacă a trăit, nu a văzut că, toate aceste metehne mioritice, erau practicate la scară naţională, drept politică de stat. Nouă ne trebuie dictatură! O prostie mai mare nici că poate fi în mintea unui om! Dictatura e de factura omului primitiv. De ce ar avea nevoie românii de dictatură?
Nu de dictatură avem nevoie, ci de o societate civilă puternică, care să iasă în stradă, la prima încercare de abuz a puterii, să-i plesnească peste mâini, pe politicieni când fură şi peste bot când debitează prostii sau comit abuzuri, ori încalcă legi sau Constituţia. Dictatura nu este o stare romantică; e roşie sau brună sau fără culoare ideologică şi are un singur scop - eliminarea fizică a adversarilor politici. Cine nu e cu noi e împotriva noastră şi opozanţii trebuie împuşcaţi, torturaţi, închişi. Cum e să fii vânat noaptea, scos din pat şi condus la secţie? Dictatura este, la fel de lacomă şi perfidă, în ea proliferează mai abitir hoţia, minciuna, nemunca, dar nimeni nu i se mai poate opune şi nimeni nu mai poate cunoaşte adevărul. Cine nu iubeşte Democraţia e liber să plece în Coreea! În dictatură nu are nimeni dreptul la asemenea opinii, nu are niciun drept să critice puterea, ci doar să-i cânte osanale. Aferim, Doamne! Nu sunt îndeplinite condiţiile pentru o dictatură? Profesorul Liviu Antonesei, afirma, în eseul postat pe blogul său, Dreptăţile şi nedreptăţile preşedintelui, că Traian Băsescu ,,nu este un dictator, pentru că nu-i permit condiţiile externe actuale în care se află România, mai ales apartenenţa la UE şi NATO şi datoriile acumulate de ţară.’’ D-l profesor Liviu Antonesei este un optimist, dar, la urmă, imaginează o perspectivă sumbră a unui, Traian Băsescu, dictator. Eu sunt mai sceptic, poate influenţat de scepticismul lui Octavian Paler şi deziluziile dragostei, induse de Alain Finkielkraut. De aceea, am mari îndoieli că, occidentalii şi NATO, i-ar stopa drumul spre dictatură lui Traian Băsescu. Comportamentul şi acţiunile sale politice indică, cât se poate de evident, că toate drumurile portocalii duc spre dictatură. Criza economică poate fi invocată drept cauză serioasă pentru ca dictatura să devină o necesitate politică. Democraţia reală este funcţională într-o economie prosperă, în criză apar extremismele şi implicit necesitatea dictaturii. Apartenenţa, la UE şi NATO, nu e un obstacol pentru un politician, veros şi lipsit de scrupule, cum e Traian Băsescu. Puţin îi pasă Occidentului cinic, de problemele noastre democratice . Noi trebuie să-i stopăm, dacă vrem Democraţie, drumul spre dictatură. Autorii cărţii, Democraţia şi alternativele ei, sunt de părere că, pentru dictatură mai este necesară o condiţie, anume o ideologie. Dar sunt şi dictaturi fără ideologii. Şi spun aceşti autori că ,,pentru a institui o dictatură fără ideologie este nevoie de un lider sau o elită care să concentreze toată puterea. Sunt destui politicieni care ar vrea să comande un regim. Întrebarea existenţială a unui dictator în devenire este cum să câştige puterea’ ’ (Richard Rose , William Mishler, Cristian Haerpfer - Democraţia şi alternativele ei, Ed. Institutul European , 2003, pp. 249-250)
În aceste momente, la noi, toate condiţiile pentru dictatură sunt pregătite de Traian Băsescu şi guvernarea portocalie. Nu întâmplător, clamează el, stabilitate. Stabilitatea cui, cerea, în discursul său, Traian Băsescu? Cel de-al patrulea escu... după Ceauşescu, n-a precizat. Aţi ghicit, ghicitoarea mea! Stabilitatea lui Traian, Boc, Udrea, Oprea a camarilei, a caracudei portocalii şi implicit a ,,politrucilor de profesie’’ - acum portocalii, până la căderea lui Băsescu-boc, mai apoi , cine ştie... Din declaraţiile premierului de ,,parteneriat’’ politic cu preşedintele, înţelegem că, Boc nu vrea să plece decât la braţ cu stăpânul său, cum nici Traian nu poate pleca fără Boc. Ei sunt Stan şi Bran ai României, comedianţii scenei politice, comedianţi care, în mod paradoxal , nu ne fac să râdem, ci să ne îngrijorăm. Căci una e scena fictivă, a celebrilor actori şi alta e scena noastră politică, cu efecte sociale dramatice, adesea tragice. Ca simpli actori cei doi ar putea fi percepuţi drept cei mai mari comedianţi ai României. Dar, cînd aceşti doi comedianţi decid soarta a 22 de milioane de români comedia se transformă în dramă, adesea în tragedie. Întâmplător, în seara zilei de 26 ianuarie 2012, am urmărit dezbaterea politică de la România TV , având ca moderatori pe Cătălin Striblea şi Corina Dragotescu şi invitaţi jurnaliştii Florin Iaru, Grigore Cartianu, Bogdan Chiriac şi un anume profesor , căruia nu i-am reţinut numele. Dezbaterea era axată pe afirmaţia, lui Traian Băsescu, ,,Nu sunt dictator’’. Florin Iaru a expus un punct de vedere realist, exprimat , astfel ( reproduc din memorie). Dacă privim din perspectiva dictaturii ceauşiste, Traian Băsescu nu este un dictator, dacă privim din perspectiva democraţiilor Occidentale este un dictator. Un semnal care trebuie să pună în gardă pe cei care iubesc democraţia este că Opoziţia a fost pusă în imposibilitatea de a-şi exercita, conform Constituţiei, dreptul de veto la abuzurile guvernului. Aducând opoziţia în rolul de decor democratic şi având toate instrumentele puterii, precum şi complicitatea justiţiei, în speţă, a Curţii Constituţionale, drumul spre dictatură şi consolidarea oligarhiei portocalii i-a fost deschis. Din aceste motive, Opoziţia a fost tratată nu ca un partener de dialog, ci, cum spune Octavian Paler, ,,ca pe un duşman care trebuie discreditat şi zdrobit.’’ (Octavian Paler - Vremea întrebărilor , Ed. Polirom , Iaşi , p.62)
Toată propaganda portocalie are un singur scop - acela de a impune adevărul unic. Adevărul unic, al cărui monopol, după cum au dovedit portocalii, îl deţine doar Traian Băsescu de la care au emanat toate deciziile, eronate sau absurde, ori legile aberante. Românii au simţit pericolul unei dictaturi ,,cu faţa umană’’, care ne-ar fi împins spre renunţarea treptată la libertate şi demnitate. De la furtul unei flote la furtul unei ţări nu fost decât un pas politic – alegerile comasate. Argumentele mele sunt întărite de remarcabilul eseu al profesorului Liviu Antonesei, intitulat: Dreptăţile şi nedreptăţile Preşedintelui – http://antonesei.timpul.ro/2012/01/25/dreptatile-si-nedreptatile-presedintelui/ , în care domnia sa face o caracterizare psihologică a înclinaţiei lui Traian Băsescu spre dictatură. ,,Dl Băsescu are dreptate, nu, nu este un dictator, pentru că nu-i permit condiţiile externe actuale în care se află România, mai ales apartenenţa la UE şi NATO şi datoriile acumulate de ţară. D-Sa este numai un lider autoritar, fiindcă numai atât e posibil în situaţia dată. Dar, ca în gluma aritmetică cu 2 + 2 = 4, asta tare îl mai enervează. Toate datele de structură, amintite sumar în pasajul anterior, cuplate cu experienţa dumisale profesională anterioară, în structuri militarizate – şi pe mare, dar şi pe uscat, la Anvers – îl predispun către un stil autoritar, iar în condiţii favorabile, chiar dictatorial. E o structură similară cu cea a dictatorului Lukaşenko din Belarus, a autocratului Putin, care conduce cu mâna de fier Rusia, chiar dacă e doar premier!, sau a venezuelianului Hugo Chavez, dintre cei actuali şi cunoscuţi. Şansa noastră este apartenenţa la structurile europene şi euroatlantice, altfel… Să ne imaginăm o clipă că ar fi fost ultimul secretar general al PCR! Păi, dacă am fi putut face comparaţia, Ceauşescu ni s-ar fi părut un biet copil! Sau să ne imaginăm că ar fi fost în postura dlui Iliescu imediat după 1990. Păi, Iliescu chiar ar fi părut o biată bunicuţă, pe care o ajuţi să treacă strada!’’
Din acest motiv au ieşit , românii, în stradă. Nu , cum încearcă să acrediteze , unii politruci portocalii că ar fi manipulaţi de SRI sau cum clamează Traian Băsescu că ar fi din cauza crizei. Protestele, din Piaţa Universităţii şi din ţară , nu vizează revendicări economice, ci revendicări morale acelea că, nu alegătorii trebuie să fie slugile politicienilor , ci politicienii slugile alegătorilor. Lozinca, ,,Jos Băsescu!’’ , revine cu obstinaţie , aproape pe toate placardele. Oamenii au presimţit, mai mult sau mai puţin conştient, pericolul, pe care îl reprezintă drumul , spre care împinge România, Traian Băsescu. A-l ţine în frâu pe acest politician, avid de putere şi de privilegiile ei, este isprava ce mai grandioasă, a protestatarilor din Piaţa Universităţii şi din întreaga ţară, pentru menţinerea libertăţii democratice, atât de fragilă în aceste momente de criză economică. Vrei să rămâi la putere , trebuie să munceşti d-le politician, nu să furi! Să munceşti de trei opri mai mult decât muncesc oamenii de rând, şi pentru binele lor , nu numai a-l tău. În toate democraţiile din Vest, politicienii muncesc, nu doar se prefac ca Emil Boc, dând cu lopata sau trăgând la coasă , mimând , ca un comediant, gen Bran sau Stan, o jalnică comedie populistă. Un român, în etate de optzeci şi patru de ani, d-l Ionel Petrişor, stabilit, din timpul regimului comunist, în Suedia, pe care îl preţuiesc mult, mi-a trimis un comentariu la eseul meu ,, De ce iubesc Democraţia şi Capitalismul’’, care sună astfel: ,,La ora actuala, in Romania, nu cunosc programul politic al fiecărui partid, dar se pare ca deja majoritatea romanilor nu mai ştiu către cine sa-şi îndrepte votul, toate având urme de abuz politic si economic. Aici sunt doua grupări politice, socotite oarecum de stânga şi de dreapta. Vorbind mai departe, despre democraţie, substratul politic actual este diferit faţă de ce-a fost cu nu multa vreme şi aici in Suedia. Politica am făcut aici numai cu votul pentru cel ce a făcut si in trecut ceva bun in Suedia. Explicaţia dominantă a succesului actual al partidului aflat la guvernare este rafinamentul politic si economic, care a dat satisfacţie mai mare celui ce până mai ieri vota cu partidul advers. Alegatorul a primit mai mult in traista, prin avantajele avute in timpul prezentei la guvernare a actualului partid. Politica cere, in primul rând, acurateţea programului pentru satisfacerea majorităţii alegatorilor in primul rând si apoi a leului. Politica dusă trebuie să fie clară in favoarea alegatorilor, daca doreşte sa-si păstreze poziţia de guvernare. Orice greşeală făcută de o persoana, aflată in echipa de guvernare, are urmări neplăcute pentru guvernarea.’’ Suntem atât de departe de Suedia, atât de departe.... de toate democraţiile scandinavice şi cele occidentale!
Să-l dăm jos pe Traian Băsescu nu este un lucru imposibil. Cum am reuşit cu Ceauşescu, vom reuşi şi cu Băsescu. Octavian Paler în Vremea întrebărilor a remarcat această uşurinţă de a da jos un dictator. Problema foarte grea este reformarea structurile de tip mafiot pe care le-a creat, care ţin de privilegiile puterii , această mafie din umbra portocaliilor , politizaţii din toate structurile statului, instauraţi, nu prin merite profesionale , ci prin obedienţa faţă de Traian Băsescu şi puterea portocalie, veritabili mafioţi, leneşi şi tiranici, amorfii sociali, egoişti, perfizi şi lacomi. Ei mă îngrozesc prin răul pe care îl pot comite în numele ordinelor primite de sus, a ordonanţelor de urgenţă ce le sunt ,, impuse’’, prin zelul şi slugărnicia faţă de putere., pentru a-şi păstra funcţia ori sinecura portocalie. Pe acest fond, se amplifică nevroza socială , creşte gradul de mefienţă generală. Din subteran, mi-e teamă că , se vor naşte mişcările extremiste - salvatoare ale neamului! Ce poate să înveţe un tânăr român care a depăşit stadiul edenic şi începe a decela binele şi răul , păşind în această societate? Oare, mai crede el în valorile morale, în ,,lupta dreaptă’’, spre a-ş realiza visurile tinereţii? Oare sufletul lu i nu este pervertit de această minciună mare cât secolul, care de revoluţie şi până acum, a fost amplificată ca un soare muribund, ce trece prin fazele de dilatare roşu , portocaliu şi sfârşeşte Democraţia într-o pitică albă? O minciună mare cât secolul, cu conducători veroşi şi duplicitari. Ce preţ mai au valorile morale ale Democraţiei de dreptate şi adevăr, pe care le propagă şcolile şi realitate politică, bazată pe minciună şi nedreptate, pe care o percepe? Nu va fi acest tânăr , convins că mai de preţ , pentru o existenţă comodă este să devină un politruc de profesie , să-şi asigure, astfel, o funcţie bună şi o sinecura de la stat, prin partidul aflat la putere? Ce valoare mai are munca, ce forme concurenţiale, ale reuşitei celui mai bun, vor fi agreate de tânăr, când e promovat, de partidul aflat la putere, politrucul de profesie?
O primă mare reuşită a societăţii civile a fost respingerea de către Curtea Constituţională a legii comasării alegerilor. Oare credeţi că această Curte Constituţională , care, dacă ar fi cu adevărat liberă şi demnă şi nu aservită lui Traian Băsescu, ar mai fi votat legea Comasării alegerilor ca fiind Constituţională? Dacă am fi avut o Democraţie ca în Vest, portocalii n-ar fi îndrăznit să-şi asume o asemenea lege. Ne iluzionăm asupra imparţialităţii justiţie române, ca o ultimă ,,bucăţică de speranţă'', cum scria poetul George Georgescu. Votul de necostiţionalitate e o primă victorie reală a mitingiştilor şi nu judecata lucidă a Curţii care a dat verdictul - împotrivă, sub presiunea străzii. După Montesquieu, justiţia trebuie să joace un rol fundamental în Democraţie, anume acela de arbitru între guvernarea şi Parlament, sau mai bine zis între Opoziţia critică şi Puterea abuzivă. Numai că Justiţiarii noştri, în loc de a judeca liberi şi demni, se lasă aserviţi de Putere, pentru privilegii , pe care şi-aşa le au. Avem dreptul la opinie. Iată o libertate de necontestat în Democraţie. Dar ce faci cu această liberate într-o democraţie originală ca a noastră, când alte libertăţi ne sunt încălcate în mod samavolnic ca dreptul la adevăr, când aroganta coaliţie portocalie, cu tehnica bine ştiută de-a întoarce adevărul pe dos şi provoacă atâtea distorsiuni şi neîncredere , amplificând starea de anomie socială. Atunci când legile sunt asumate contra poporului – prin tăieri de salarii şi de pensii, când Constituţia este încălcată după bunul plac, când transformă, prin şantaj, corupţie, şi cumpărări de parlamentari şi reproduc noi partide - creaturi prezidenţiale , de timpul UNPR – ului , Opoziţia într-un figurant , când îşi asigură complicitatea justiţie, drumul spre Dictatura este deschis. ,,Nicăieri, afirmă Octavian Paler democraţia nu e de conceput fără existenţa unei Opoziţii serioase, capabilă să asigure echilibrul politic şi să impună guvernului un dialog la care acesta să n-aibă cum să se sustragă. (Octavian Paler - Vremea întrebărilor, Ed. Polirom , Iaşi ,2011, p.49). De ce au ieşit mitingiştii în stradă ? E oare zadarnică acţiunea lor? Ei cer libertate şi demnitate. Acelaşi doleanţe le-am simţit şi eu , scriind în eseul ,,De ce iubesc Democraţia şi Capitalismul?’’ De ce iubesc cele două ideologii - Democraţia şi Capitalismul - cea politică şi cea economică ( a se vedea că cele două interacţionează firesc , ca manifestări naturale ale fiinţei umane)? Acestea sunt interdependente, coagulează nu una dintre cele mai bune societăţi posibile, dar dintre toate societăţile posibile, este cea care răspunde cel mai bine necesităţilor creative ale umanului . ,,Fiindcă vreau să trăiesc liber şi demn în ţara mea, fiindcă vreau să-mi câştig pâinea cinstit, cu sudoarea frunţii mele şi capacitatea mea creativă, nu vreau să fiu sluga nimănui, cu atât mai puţin a vreunui politician, veros, de teapa lui Băsescu, Boc , Udrea , Oprea sau un unui partid unic - Doamne fereşte!’’
Unii, naivi , au zis că mitingiştii repetă, prin lozinca liberate, sloganuri de la revoluţie. Dar pare că istoria se repetă! După cum se vede, drumul pe care a apucat Traian Băsescu şi camarila care îl secondează este unul care conduce poporul la sclavia portocalie. În aceste momente, când sunt gata să postez acest text, am aflat că, Piaţa Universităţii, a germinat un lider. Mai există o ,, bucăţică de speranţă.'' Dacă e adevărat, puterea portocalie şi Opoziţia s-ar putea să aibă o problemă, imposibil de rezolvat.
Vasile Anton , Iaşi , miercuri, 1 februarie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu