Cine aprinde, mai întâi, scânteia: bărbatul sau femeia?!

Paradoxul  perechii

  Cine  aprinde, mai întâi, scânteia: bărbatul sau femeia?!

Cine stăpânește focul, cine  apa?!

Cine se joacă cu Eros, cine trudește cu sapa?

Cine-i slugă, cine-i zmeu?!

Cine tace, cine vorbește mereu? 

Cine-i  Sfântul,  cine-i Iuda?!

Cine-i frumosul,  cine-i sluta?!

Cine-i demon, cine-i înger?!

Cine-i stejar și cine sânger?                   
Cine  zâmbește mereu, cine plânge ușor?
Cine barda, cine-i  coada de topor?!

Cine  iubește  mai mult  - cine iartă?!

Cine începe, cine sfârșește o ceartă?!

Cine-i  cocoșul,   cine-i găina?

Cine-i  trântorul,  cine-i albina?

Cine-i forma, cine-i conținutul?

Cine-i  spiritul și cine-i lutul?

Cine-i   pe  jos, cine-i călare?

Cine  pe cine duce-n spinare?

Cine-i  bărbatul , cine-i femeia?!

Cine-i Androgin  și cine-i Maya?    

Cine-i întregul , cine-i  jumătatea?

Cine-i risipitorul,  cine austeritatea?

Cine-i  copilul,  cine e tata?

Cine e purul, cine e pata?

Cine e pisc, cine-i căldare?

Cine-i sexul slab, cine-i sexul tare?         

    

   

……………………………………………….                 

        

Ce arogant e masculinul? Cât de profund  e femininul!

Cât de centrat e masculinul? Ce  difuz e femininul!

Ce iubește  mai mult bărbatul?! Ce iubește   mai mult femeia?!

Cine aprinde, mai întâi,  scânteia?!

Vasile Anton, Iași, 20 iunie 2012    

Ziua în care vine trenul meu...

  De fiecare dată  când merg la gară să aștept pe cineva  la tren, ori să petrec vreo  rudă care pleacă, am o strângere de inimă, o senzație  sufocantă a sfârșitului,  a plecării  din această lume.
           Trenul care vine sau trenul care pleacă îmi induce două stări extreme, fie a  bucuriei în așteptarea întâlnirii cu cineva drag,  fie   a despărțirii de cineva drag.   
            În  toată  viață  nu mi-au plăcut trenurile care plecau din gară, ci doar acelea care veneau. Viața mea a fost legată mereu de trenuri,  mereu am plecat de acasă - știi când pleci , dar niciodată când vii. Și dacă mai vii! 
             La  început a fost o bucurie de a pleca. Și oare pe care adolescent nu-l   tentează  bucuria aventurii în lume. Singur și independent, de capul meu, doar eu cu mine și micul geamantan - fără dădăcirea mamei, fără  asprimea tatălui.  
          Prima oară, ei bine, când am plecat în prima     mea aventură   singur,  a fost demult, tare demult, într-o iarnă, cu  ninsori la fel  de abundente  sau poate mai abundente  ca anul acesta..., de la Iași la Bacău, o noapte de iarnă în care eram gata  să mă pierd  prin nămeți,  prin noapte și  orașul străin.  Acum nu-mi mai face plăcere nici trenul care vine. Toate au îmbătrânit odată cu mine... și odată cu mine acele fete minunate ce abia dădeau în floare și care  dădeau atâta farmec vieții...          
Vasile  Anton , Iași, 21 martie 2012     

Acvila Legiunii a IX - a

Un joc predilect, dintotdeauna pentru puştanii aflaţi la vîrsta prepubertară, între 9 -12 ani, este jocul de-a războiul – jocul cu soldăţei, jocul cu arcurile, jocul cu săbiile, cu pistoale şi armele. Cu aceeaşi înclinare spre arta războiului au rămas şi băieţii din zilele noastre , la care predilecte, acum, sunt jocurile virtuale. Pe vrermea mea, cultura română era dominată de spiritualitatea comunismului rus. Prin urmare, o carte, pe care am citit-o cu sufletul la gură, a fost ,,Copii eroi.’’ Nu mai îmi amintesc autorul, dar fascinat de eoismul copiilor ruşi dincel de-al doilea răboi mondial , aş fi vrut să fiu la fel ca ei. Era o carte despre copii-partizani, în care, puştani, aflaţi sub impulsivitatea instinctuală, se angajau să îndeplinească misiuni pe care cei maturi nu le-ar fi putut duce la bun sfârşit. Eram departe de ceea ce am aflat mai târziu anume că noi românii ne-am trage de la Râm şi că am fi urmaşii Romei. Apariţia romanului Acvila Legiunii a IX-a mi-a adus în memoria copilăria cu impresionantele jocuri de-a războiul. Dacă există o carte bună de citit pentru băieţii, atunci aceasta este. Şi nu doar pentru băieţii , ci şi pentru maturii, care vor să-şi retrăiască copilăria. Rosemary Sutcliff , ofiţer al Ordinului imperiului britanic, s-a dedicat romanului istoric şi literaturii pentru copii. Un tânăr, pe nume Marcus, aproape un copil porneşte în căutarea tatălui său, conducătorul acestei legiuni. Călătoria, plină de primejdii, îl transportă pe cititor într-o lume fascinantă şi plină de misterioase aventuri , care fac din micul călător un adevărat erou de poveste. Nici un copil, aflat la vârsta aventurii, nu ar trebui să treacă nepăsător fără a citi acest roman. Romanul îi deschide ochii asupra lumii şi totodată îl încarcă de emoţii pozitive. Dacă aş mai fi copil, aş vrea să fiu acel Marcus din Acvila Legiunii a IX-a.