Faceți căutări pe acest blog

joi, 5 aprilie 2012

Te crucești de (i)moralitatea societății românești - o profesoară bătută , în școală, de un elev sub ochii celorlalți.









       
 Citisem,  cu multă vreme în  urmă , un roman scris de un american, Jon Updike, intitulat  Centaurul, apărută în SUA  prin 1963 și tradusă la noi  prin 1968. Drama centaurului este drama  unui profesor   din școala americană. Profesorul  Caldwell este  un excelent  pedagog  care încurajează gândirea liberă a elevilor, dar, deși bun pedagog , profesorul nu este nici iubit , nici stimat de elevi.  E supus  ironiilor și chiar  insultelor  unor elevi grobieni și primitivi.                                        
       Dar acesta era un roman și nu puteam concepe că elevii ar avea îndrăzneala de a-și bate joc de dascălul lor. 
          În România , regimul comunist , un regim al constrângerilor draconice,   era imposibil  să te comporți necivilizat față de profesori, fără consecințe dramatice, mergându-se cu exmatricularea din toate școlile.                                                                                        
         Bătaia   elevilor  în școala românească  comunistă   era continuată   în forme aberante , fără nici o șansă de revoltă. Ei bine, acum, după întâmplările din școala românească, îmi dau seama că romanul  lui Updike  redă fapte reale din școlile americane din urmă cu jumătate de veac. Dar, de la  batjocura  imbecilă a  unui infatuat , probabil  fiu de bogătaș, care  comitea insultele ,  nu provocându-l pe profesor în mod deschis la un duel, ci  laș  și  josnic, ascunzându-se în turmă  și până la  a bate profesorul e o cale imorală a societății în care trăim. Elevul care   lovește  profesorul(profesoara în speță) nu va ezita mai târziu  să-și lovească părinții.     
              Caldwell era bărbat  și până la urmă, dacă  era  profesorul ce se trăgea de șireturi  cu elevii își  va  fi meritat soarta. De aici  și până la a lovi o profesoară  e  o mare diferență  și în ultimă instanță, un gest de primitiv.
      Ceea ce, însă,  șochează este atitudinea clasei de elevi. Imperturbabili,  elevii asistă, iar unul, gen paparazzi  de ocazie,    pidosnic  și  imbecil  ca bravii  informatori de pe vremuri, filmează și probabil vinde filmul, tabloidului Cancan, care titrează cu litere de-o șchioapă  informația șocantă.                                                                                                  ,,IMAGINI INCREDIBILE! O profesoară este snopită în bătaie de un elev, chiar în faţa clasei! O împinge şi o loveşte în ultimul hal
           O scenă incredibilă a avut loc într-o şcoală din România. O profesoară este luată la palme de un elev sub ochii colegilor săi, care nu fac nimic să o salveze.
           Femeia încearcă să iasă din clasă, dar elevul se postează în faţa uşii şi refuză să o lase să părăsească încăperea. Fără nicio autoritate în faţa adolescentului, profesoara îl împinge pe acesta, dar ajunge să încaseze câteva palme.
   "Ia uite, mă, ce-mi face! Du-te dracului de aici, du-te şi lasă-mă", îi spune ea tânărului care nu se lasă înduplecat.
"De ce dai tu, mă nimicule, în mine? Uite cine dă, un râs de-ăsta", exclamă ea. Colegii elevului se distrează de minune şi filmează incidentul cu telefonul mobil.
Când îşi dă seama că ar putea ajunge "vedetă" pe internet şi toată lumea va afla ce  a păţit, tânăra se îndreaptă nervoasă spre "cameraman" şi îi spune să şteargă ce a filmat” 
Domnilor, în ce lume trăim? Aproape că  îți vine să-i dai dreptate comentatorului agramat și prost, care scria:  Pitipoanca nu avea ce sa caute intr-o scoala ca si cadru didactic, dar in iepoca portocalie se intampla numai neintamplate!”           Comentariile moraliștilor  abundă  de  exclamații radicale  împotriva elevului -   de la exmatriculare definitivă și  închisoare,  până    la  cameră de gazare, ca și atitudini,   după culori politice,  de  genul  asta-i reforma învățământului  lui Marga și Andronescu (o absurditate mai mare  nici că putea exprima un anume  Moromete). 
Obiceiul acesta de a-și ascunde identitatea și a  pune etichete  agramate denotă un caracter laș.  
       Moromete  mai scrie:  ,,ANDRONEASCA , A NASCUT MONSTRII”( de-a dreptul incredibil cum pune  agramatul acesta virgula între subiect și predicat). Altul  exclamă:  LA PSUHCARIE CU ACEL GIBON !!!Dar dacă ar fi copilul lui, nepotul sau rudă  ar incrimina-o pe profesoară, nu-i așa?   
          Un altul spune că foarte bine a făcut că a plesnit-o, că ea a ridicat prima mâna  asupra lui.  Și bineînțeles, toate comentariile sunt pline de etichetări  gen cufuriți, giboni, proști, fără o analiză lucidă.                   
           Eu cred că o colaborare  părinți-profesori se impune  elevilor,  până  la facultate, altfel societatea românească  va educa  elevi care vor produce doar sex, droguri și filme de paparazzi.                                            
E nevoie de  o colaborare efectivă  părinți-profesori ,    de o schimbare    radicală  a atitudinii și mentalității părinților  de-a înceta de a  da vina pe profesori  și pe  stat, pe reformă  și pe miniștrii sau foștii miniștri ai învățământului.
Principalii vinovați îi găsesc pe părinții  unor asemenea elevi care nu  le-au dat educația corespunzătoare în cei șapte ani de-acasă. Un blogger de succes, Sebastian Bârgău, a scris   un eseu deosebit  intitulat  ,,O carte citita la timpul ei face cat 10 profesori. ”
           Iată ce scrie  acest blogger   pe blogul lui ,,visurât”   -  lucruri  de bun simț ce stau la îndemâna  tuturor  părinților care vor să-și vadă copii  realizați social, nu doar niște poveri pentru familie - drogați , alcoolici, inși fără  căpătâi,  care se întorc împotriva propriilor genitori, tocmai, fiindcă la momentul oportun  nu au primi  educația  cuvenită.
        ,,In acel timp, prin rotatie, ma luau la ascultat.Intai trebuiau sa verifice temele, ca sunau la profesori sa afle daca mi-au dat sau nu tema, prin urmare nu puteam minti. Nu sunau zilnic, doar cand ziceam ca n-am tema sau aleator, sa vada daca mi-am facut toate temele. Apoi venea partea de “studiu individual”. Trebuia sa-mi aleg niste carti pe care sa le citesc. In functie de cat de mari erau aveam calculat timpul necesar. Are cartea trei volume? Ai o saptamana. E o nuvela de 100 de pagini? Maine mi-o povestesti.
Si asta faceam. Ei imi calculau timpul ca, zilnic, minim o ora sa citesc. Eu calculam altfel. Azi nu citesc ora aia ci ma joc, maine citesc doua ore. Totul era la alegerea mea, nu eram fortat sa stau o ora pe zi in fata unei carti pentru ca era posibil ca in ziua aia sa nu am chef de citit. Dar la finalul saptamanii trebuia sa vin cu rezumatul scris si cu ce-am inteles eu din cartea sau cartile alea. Si, tot prin rotatie, se discuta pe marginea cartii. Si nu puteam fenta nicicum acest moment pentru ca parintii mei citisera toate cartile pe care trebuia sa le citesc eu. Daca nu citeam, incepeau bobarnacele. Nu luam bataie, dar se taiau beneficiile. Nu mai ieseam la joaca X zile, canci televizor, banii de prajituri dispareau si ei…
Ei bine, inmultiti asta cu 12 ani. 2-3-4 carti pe saptamana timp de 12 ani (da, stiam sa citesc inainte sa merg la scoala). Sunt niste sute de carti, nu? Culmea este alta. Toata “corvoada” s-a oprit la un moment dat. A inceput cu “ascultarea” la 2 saptamani, apoi o data pe luna, apoi deloc. Dar reflexul era format deja. Aveam ora mea de citit si, chiar daca nu-mi mai cerea nimeni acest lucru, continuam sa-l fac din obisnuinta si pentru ca ajunsese sa-mi si placa. Si acum vad ca nu mi-a prins deloc rau.
Prin urmare eu nu mai am mila nici de parintii care se scuza si nici de copiii semi-analfabeti. Ai mei au putut sa se sacrifice pentru binele meu, altii de ce nu pot? Ai facut copii, nu te-ai gandit daca poti avea grija de ei? Ce-ai crezut, ca-l arunci la scoala si cu asta s-a terminat responsabilitatea ta? Ei bine, nu.” (Sebastian  Bârgău  - O carte la timpul ei face cât zece profesori )    
          Ei bine, ceea scapă din  vedere  părinții este să-și  pună  odraslele   să citească  o carte pe săptămână , nu să-i  lase să stea  toată ziua și noaptea  pe net să se informeze și să se autoeduce cu fel și fel de bazaconii.     
   Vasile Anton, Iași, 5 aprilie 2012  

           

                                                                                                            

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu