Nașterea lui Isus – ipoteze.
În
Evanghelii în general, dar mai cu seamă în Evanghelia după
Ioan, susţinerea provenienţei divine al lui Isus este evidentă.
Evanghelia după Ioan, pare a fi cea mai bizară prin conţinutul ei
supralumesc. Cu toate acestea, cele
patru Evanghelii, considerate canonice,
din care trei sinoptice au fost,
probabil selectate, după Conciliul de la Niceea din 325 d. Chr.
La acest conciliu s-a stabilit natura duală al lui Isus - divină și umană în același timp. Deoarece
se întemeiaseră două viziuni diametral opuse, aceea a adopțianiștilor, care îl vedeau
pe Isus eminamente uman și aceea a docetiștilor care îl vedeau eminamente divin,
exista riscul schismei bisericii. Din acest motive s-a întrunit Conciliul de la
Niceea. În acest Conciliu, un diacon, pe nume Atanasie a
susținut o teorie paradoxală, anume că, Isus era divin și uman în același timp.
(
Bart d. Ehrman – Adevăr și ficțiune în Codul lui da Vinci)
În Evanghelia după Ioan, Isus susţine că a fost trimis de Tatăl. Aici
apare un paradox. Dacă a fost trimis de Tatăl de ce a fost nevoie de o
imaculată pământeancă, care să-l nască, iar dacă nu a fost trimis de Tatăl şi
Fecioara Maria a fost fecundată de Duhul Sfânt e o dovadă că a fost o clonare o împreunare a Tatălui cu o pământeancă, folosindu-se mijloace supra-biologice. ,,Iar nașterea lui Isus Hristos a fost așa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; și înainte
ca să locuiască ei împreună , ea s-a
aflat însărcinată de la Duhul Sfânt”(Matei
- 1.18).
Dar
în vreme ce în Evanghelia după Matei este înștiințat în
vis, Iosif, logodnicul Mariei, în
Evanghelia după Luca, Maria este cea
care primește vestea de la un înger, Gavril, care stă ,,înaintea lui Dumnezeu” trimis să aducă de la
Dumnezeu vestea că Fecioara Maria a fost
aleasă spre a-l naște pe Isus, fiind însărcinată de Duhul Sfânt. ,, Maria
a zis îngerului: Cum se va face
lucrul acesta, fiindcă eu nu știu de bărbat?”
,,Duhul Sfânt , îi răspunde îngerul
Gavril, se va pogorî peste tine și puterea Celui prea înalt te va umbri.”
( Luca 1.33-34)
Gnosticii susţin că Maria a
fost doar purtătoarea, fără să aibă vreo contribuţie informaţională, în sens genetic.
Creştinii, însă, apără dogma unirii divinului cu umanul, în Maria.
Aşadar,
din punct de vedere creștin, Isus a fost un hibrid - jumătate om, jumătate zeu.
Chestiunea creștină a zeului hibrid vine,
mai mult ca sigur, din cultura
greacă unde, în numeroasele mituri
grecești, zeii se împreunează cu pământence își amestecă sămânța cu cea a oamenilor și pământencele nasc semizei. E drept că astfel de împreunări
le găsim, în biblie, cu fii lui
Dumnezeu. Dumnezeu a curmat relațiilor fiilor săi, sub pretextul că
aceste împreunări între divini și femeile pământence au
determinat ,,stricăciunea
oamenilor.”
Din acest motiv, Dumnezeu a decis să extermine progeniturile hibride, prin potop. Singurul
Noe, care era un fiu al cerului a scăpat împreuna cu familia și a întemeiat
noua lume.
Amestecul informaţiei Tatălui, prin Duhul Sfânt, cu genele din
ovulul Fecioarei indiferent prin ce mijloace de fecundare s-a făcut – ne induce ideea fecundării Fecioarei de Dumnezeu, chiar dacă nu a fecundat-o material, ci
doar spiritual, adică informaţional. Și Zeus a fecundat-o pe Danae, preschimbat
într-o ploaie de aur. Totuşi aici este paradoxul creştinismului: cum a fost
posibil ca o creatură, fie ea pură ca orice fecioară, să-l nască pe Creator?
Din aceste considerente credem că
Isus a fost dincolo de ceea ce cunoaştem a fi bărbat şi dincolo de ceea ce
cunoaştem a fi femeie ca fiinţe umane. El a întruchipat ideea androginului. Isus a fost dincolo de bărbat şi
femeie, a fost un Mare Înţelept căci în El s-au înmănuncheat idealul valorilor iubirii şi
raţiunii umane.
Din acest motiv credem că Isus întrunea toate calităţile
fiinţei fabuloase numită Androgin, dar un Androgin având dominanta mintală și spirituală
feminină. Credem că naşterea lui
de către o Fecioară a fost posibilă
numai printr-o operaţie de clonare. A fost mai uşor ca în locul celor 23 de
cromozomi din ovul, să fie implantaţi 46 din chiar genomul Fecioarei sau, de ce
nu, al lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt sau prin combinare genetică dintre divin și uman, ca să respectăm previziunile conciliului de
la Niceea.
Asta se putea face printr-o simplă
comandă informaţional energetică, prin
care Duhul Sfânt a pogorât
asupra Fecioarei Maria și i-a
implantat genomul. ,,Şi cuvântul (informaţia semnal) s-a
făcut trup şi a locuit printre noi plin
de har şi de adevăr.(Ioan1.14).
Ideea
unui Isus ce
provine din Maria și are o dominantă feminină ne-a fost
indus de manifestarea psihomentală
a Mântuitorului. Comportamentul și atitudinea acestuia denotă o dominantă
psihologiei feminine: iubirea, pacifismul, împăciuirea, mila, ascultarea, smerenia, etc.
Psihicul său preponderent feminin ne îndreptăţeşte de a prrsupune clonarea drept modalitate de fecundare a Fecioarei, dar
cu coparticiparea în proporții
egale a genelor divine și a celor umane.
Mulţi
autori au observat acest lucru, că la conceperea lui Isus îi lipseşte Tatăl
pământesc și comportamentul lui
denotă o feminitate aproape
totală. Unii autori merg
până la extrem și afirmă că
,,aportul
masculin în natura umană al lui Hristos este nul.’’ (Mihaela Miroiu, Convenio,
Despre natură femei şi morală, Ed. Polirom , Iaşi, 2002, p.39, add Anca
Mihalache , Problematica feminină în Biserica lui Hristos, Ed,. Mitropoliei
Banatului, Timişoara, 1994, p.67).
Bărbatul este deţinătorul informaţiei sexului masculin
şi feminin, numai informația cu al 23-lea
cromozom X, poate, prin clonare, genera femeia (să amintim că Eva după cum ne spune mitul biblic a
fost creată din coasta lui Adam – a se
vedea eseul meu: Cine se află la originea lumii –
bărbatul sau femeia?), dar din femeie, bărbat prin clonare , este imposibil.
Şi în acest caz rămâne o necunoscută; cine a fost containerul purtător în cazul
Evei, fiindcă Adam nici într-un caz nu a
fost, decât dacă a fost, androgin dotat cu ambele sexe.
Se cunoaşte, despre clonările de până acum, ca
de pildă oiţa Doly, că, prin clonare, a
generat tot o oiţă şi nu un berbecuţ, un
produs de acelaşi sex cu mama-clonă. Numai celule somatice ale
bărbatului conţin informaţia androgină; numai celule sexuale masculine,
spermatozoizii conţin, la egalitate cromozomul masculin XY şi cel feminin XX.
În cursa fecundării ambele loturi pornesc pe linia de start cu şanse
egale.
Dacă naşterea din fecioară e un fapt
real, ea rămâne totuşi o mare enigmă, căci această intervenţie a lui Dumnezeu în mersul istoric al omenirii
face să triumfe doctrina ocazionalismului islamic, preluată și de filozoful francez Nicolas Malebranche.
La fel ca ocazionaliștii islamici, Malebranche consideră că numai Dumnezeu are putere
cauzală asupra lumii. Dar este posibilă intervenția lui Dumnezeu în această
lume? După cum am afirmat, în Cartea mea: Cum să scriu un eseu... lumea aceasta a fost concepută să
funcţioneze la nesfârşit, autonom, fără intervenţia Creatorului.
Totuși Vechiul Testament redă numeroase
exemple referitoare la intervenţia lui
Dumnezeu în mişcarea istorică a omenirii. Noul testament vorbeşte despre fiul
lui Dumnezeu ca fiind născut de o pământeancă, de Fecioara Maria. Cert
este un lucru, anume că, reale sau imaginare,
intervenţiile Creatorului au schimbat radical mersul şi destinul
omenirii. Deși am mari reticențe în ideea intervenției divine, am totuși
în vedere ipoteza unui joc al particulelor cuantice ca dominată a
binelui și creativității existenței în
acest univers. Cuvântul autorului: Cum să scriu un eseu...
Dar a intervenit Dumnezeu în această
lume? Biblia vorbeşte de intervenţia permanentă al lui Dumnezeu în destinul
oamenilor. Totuşi cum se împacă
autonomia lumii, cu intervenţia divină? A fi de acord cu
intervenția divină în existența umană
înseamnă a cădea în capcana doctrinei ocazionalismului.
Epicur spune că zeii sunt
indiferenţi faţă de această lume, că nu
au nici măcar un rol în creaţie; acesteia şi
duc o existenţă izolată, intermundii (în intervalul dintre lumi). Deși
grecii au crezut în multe intervenții ale divinului în lume, până la urmă ei
și-au dat seama că acestea nu sunt decât mistificări, că intervenția
divinului este imposibilă. Totuşi
aceste fiinţări providenţiale,
inexplicabile, în momentele critice, pentru destinul unei comunităţi sau a omenirii par să ne îndemne a crede într-o monitorizare a lumii de
către divin și intervenția
acestuia în lume.
Majoritatea religiilor afirmă că
există mai multe ceruri (unele vorbesc de șapte altele de nouă ceruri), iar această idee ne poate sugera că
există mai multe universuri cuprinse unele în altele sau lumi cuprinse în alte lumi de tipul –
păpușii rusești Matrioșca.
Cea mai vizionară descriere a unei lumi în lumi, fantastică în accepția noastră, a
făcut-o Jorge Louis Borges, în povestirea Aleph, care probabil l-a condus la această viziune asupra existenței. Borges, după cum ne spun e Ioan Petru Culianu, în copilăriei s-a jucat cu cubul
lui Rubik – un hipercub. ,,Am văzut
circulația propriului meu sânge obscur;.. am văzut Aleph-ul din fiecare punct
și fiecare unghi și în Aleph am văzut pământul
și în pământ Aleph-ul și în Aleph
pământul; am văzut propriul meu chip și
propriile mele viscere; am văzut chipul tău.” (J. L. Borges – Moartea și
busola, Ed. Univers, București,1972, Aleph, pp.322-341)
Ideea existenței mai multor ceruri ar putea fi luată în considerare, având în
vedere descoperirea de către fizicienii a Universului multidimensional. Ființe din Universul cu
patru dimensiuni spațiale, spre exemplu, ne monitorizează și ne controlează, fără ca
noi să le putem percepe prezența prin simțurile noastre , așa cum noi am putea s-o face cu ființe care ar fi bidimensionale.
Și tot astfel, cu
fiecare cer urcat, ființele existente în acele universuri sunt mai superioare și le controlează pe cele
inferioare. În Cartea lui Enoh, spre exemplu, se vorbește despre șapte ceruri și despre o sacralitate
crescândă acestora în funcție de cerul situat mai sus.
Ființele existente dincolo de această lume tridimensională, ființe existente în lumile multidimensionale, lumi net superioare, ne monitorizează și pot interveni în lumea noastră fără a fi percepute. Deși acestea pot interveni în lumea noastră tridimensională, fără a fi percepuți, locuirea efectivă a acestora în spațiul tridimensional impune întruparea acestora. Dimpotrivă migrarea ființelor umane, în universurile superioare , impune decorporalizarea (a se vedea călătoriile șamanice, cele din miturile biblice sau grecești).
Ființele existente dincolo de această lume tridimensională, ființe existente în lumile multidimensionale, lumi net superioare, ne monitorizează și pot interveni în lumea noastră fără a fi percepute. Deși acestea pot interveni în lumea noastră tridimensională, fără a fi percepuți, locuirea efectivă a acestora în spațiul tridimensional impune întruparea acestora. Dimpotrivă migrarea ființelor umane, în universurile superioare , impune decorporalizarea (a se vedea călătoriile șamanice, cele din miturile biblice sau grecești).
Discursul lui Ioan
Petru Culianu în Călătorii în
lumea de dincolo și Experiențe
ale extazului ne-a
determinat să luăm în calcul o
asemenea ipoteză a existenței lumilor multidimensionale, adică a unor lumi
în lumi. Demonstrația lui Culianu , bazată pe argumentele științifice ale unor fizicieni vizionari, vine să probeze
o posibilitate a
intervenției divinului, pe care tot mai
mulți încep s-o agreeze. În susținerea
acestor ipoteze Culianu aduce ca argument cubul
lui Rubik. El își fundamentează
ideile pe cartea lui Hinton
- A patra dimensiune, ,, o carte de o
stranie complexitate pentru cititorul neavizat, cuburile sunt pur și
simplu strămoșii cubului lui Rubik,
folosit pentru efectuarea unor operații
care arată cum poate fi rotit un obiect tridimensional prin spațiul cvadridimensional. Evident,
singura modalitate de a răsuci un
obiect, în așa fel încât partea sa
dreaptă să devină stânga și invers, este aceea de a-l trece printr-o dimensiune
superioară a spațiului. În consecință, pentru a demonstra că un cub
a fost trecut prin a patra dimensiune
este suficient să-l transformi în
imaginea sa din oglindă. Hinton a făcut
aceasta, construind un cub mare din șaizeci și patru cuburi mai mici, ale căror fețe le cunoștea după culoare și nume… […] Imaginată
iniţial în secolul al XIX-lea, dimensiunea a patra a fost o ipoteză nouă, care a sugerat pentru prima
dată o explicație simplă, atractivă și
probabil chiar convingătoare din punct de vedere științific , a multor
fenomene misterioase , asociate de
regulă cu religia și magia. Ea
nu acreditează în mod
necesar posibilitatea existenței
teoretice a zeilor , fie și complet invizibili pentru noi, deoarece este
evident faptul că, chiar dacă nu avem organ pentru perceperea celei de-a patra dimensiuni înseși, putem
vedea în trei dimensiuni lucruri
a căror explicație devine
clară dintr-o anumită perspectivă.”(Ioan Petru Culianu – Călătorii
în lumea de dincolo, pp.59-60).
Dacă
trecerea dincolo de spațiul
tridimensional nu se poate face
decât sub formă spirituală, ca spre
exemplu a sufletului eliberat de trup (a se vedea Ioan Petru Culianu - Experiențe ale extazului),
pătrunderea divinului și locuirea efectivă printre oameni, în spațiul nostru tridimensional, impune întruparea acestuia.
Cum
spuneam, în multiple mituri se vorbește de mai multe ceruri urcarea la al șaptelea cer , în altele până la al nouălea cer. De aici putem înțelege că fiecare cer corespunde unui anumit număr de dimensiuni spațiale, al
nouălea, probabil cel mai înalt și cu
gradul cel mare al divinului, ar
corespunde spațiului cu unsprezece
dimensiuni, spațiu ce a fost descoperit teoretic de fizica cuantică (teoria supergravitației). În această ordine de idei, cerul 1 , în care ne ducem noi existența, ar corespunde spațiului tridimensional.
Trecerea dintr-o lume în alta nu se poate face decât ,,prin oglindă”, prin inversarea sensului
de rotației a particulelor
elementare ale materiei – respectiv
de la o lume materială la o lume anti-materială.
În istoria omenirii sunt nenumărate exemple de pătrundere a
ființelor umane în spațiile celeste, de la cele evidențiate de miturile biblice
până la ritualurile șamanice sau
descrierea unor experiențe în
afara corpului, numite pe scurt- EAC.
Mă
voi opri, însă, la un caz deosebit, acela
al Ioanei D’Arc, care
este greu de explicat din punct
de vedere uman, dacă nu ar exista o
asemenea posibilitate cel puțin
teoretică. Ce informaţie mintală a
determinat ca o simplă fecioară de ţărani – să aibă asemenea viziuni? Cum a ajuns ea la o asemenea viziune, aceea că, a fost aleasă de divinitate, să
împlinească misiunea ce i-a fost
hărăzită ? A fost ea omul providenţial? Aşa apare privită din perspectiva
istoriei. Când toată ţara suferea de
defetism, fata aceasta dă imbold și
curaj armatei franceze.
Din biografia sa ne apare a fi fost predestinată acestui rol încă din
copilărie. ,,Era
o simplă ţărancă, scrie Jacques Collin de Plancy, tatăl ei se numea Jacques
D’Arc,mama Issabella Romée. Încă din copilărie manifesta o timiditate fără
pereche şi fugea de orice plăcere, dedicându-se cu totul lui Dumnezeu. Dar
făcea exerciţii să strunească caii şi se observa încă de atunci aplecarea
războinică ce avea s-o facă eliberatoarea francezilor.’’ (Jacques Collin de
Plancy – Dicționar diabolic, vol II, pp. 180-183)
Fata avea viziuni în timpul amiezii
- se spune – în care apăreau arhanghelul
Mihail şi îngerul Gabriel, sfânta Ecaterina şi sfânta Margareta. Aceste
,,voci’’ i-au comandat să meargă în împrejurimile oraşului Orléans şi în pofida
interdicţiilor şi ameninţărilor părinţilor, ea a ascultat de acele ,,voci’’.
Faptul că încă din copilărie manifesta înclinaţie spre asemenea jocuri –
strunirea cailor şi jocuri războinice poate confirma teza noastră, aceea a predestinării. Dar ce joc cuantic i-a programat psihomentalul ei, care genetic
provenea din țărani spre aceste
manifestări? Analizată sub aspect psihiatric
- auzirea de voci este azi
diagnosticată drept schizofrenie. Dar a fost Fecioara din Orleans o schizofrenică? Nu a fost cum nici Isus nu a fost.
Un fenomen
similar s-a întâmplat la români
cu Ecaterina Teodoroiu, în primul război
mondial. Ea nu a fost trimisă pe front de voci, ci de
chemarea unei iubiri cât se poate de pământene – dar iubirea poate face miracole, îți poate fi conferi puteri supranaturale. Imboldul
dat soldaţilor români nu a fost mai prejos decât cel dat de Ioana D’Arc.
Prin naştere, Isus este un Fiul Omului; prin puterea magică pe care o
arăta, prin miracole pe care le face
prin atingere (vezi: transformarea apei în vin, vindecarea orbilor, vindecarea
de diferite boli, inclusiv a leprei,
înmulţirea pâinilor, însănătoşirea
fiicei lui Iair, mersul pe mare şi cea mai celebră – învierea lui Lazăr, îl fac
pe Isus un Fiu al Cerului. ,,Împărăţia mea nu este din lumea această’’,
afirmă Isus, la întrebările lui Pilat, în Evanghelia după Ioan.
Dar Evanghelia
după Ioan, scrisă mult mai târziu, după formarea primelor secte creştine, a
putut fi ajustată de acel Ioan. Că a
fost uman sau divin nu putem ști, cert
este că Isus dispunea de energii greu de înțeles și de acceptat, cu toate că și alți oameni au posedat asemenea energii, poate
într-o mai mică măsură decât Isus.
A
fost Isus un Fiu al Cerului sau unul din milioanele de sclavi ale Imperiului
roman, unul din miile de învăţători care
apăruseră în lumea evreiască, în acele vremuri şi care propovăduiau eliberarea de sub romani?
Asemănarea
minții lui Isus cu a mentalului
feminin este un fapt indubitabil. De ce mintea femeii este capabilă de asemenea
performanţe? Să amintim aici că cele mai
multe vrăjitoare şi clarvăzătoare provin din rândul sexului frumos; ele au
puterea de a citi gândurile mai cu seamă ale bărbaţilor şi au chiar capacităţi
paranormale, pre-cognitive, au darul de a prevedea evenimente ulterioare, au
vise premonitorii. Explicaţia ştiinţifică poate fi aceea că femeia având corpul
calos cu treizeci la sută mai dezvoltat decât la bărbat, legătura dintre cele
două emisfere ale cortexului și la informaţia
existentă în inconştient este mai rapidă
și mai profundă decât la bărbați.
Puterea
lor de hipnoză este net superioară bărbatului – avantajul lor este frumuseţea
(câte femei întorc capul pe stradă după un bărbat şi câţi bărbaţi o fac când
trece o femeie?).
Femeia
este magie, căci ea este Iubire şi Frumuseţe şi acestea calităţi fascinează mai
mult decât Raţiunea şi Puterea. Dar ca pol opus femeia este atrasă mai mult de
Putere şi de Raţiune.
Dacă acceptăm mitul biblic că Isus a
fost născut de Fecioara Maria care ,,s-a aflat însărcinată de la Duhul
Sfânt” şi nu prin actul biologic al reproducerii vom înţelege că
Isus a fost ,,o clonă” a Fecioarei Mariei şi de aceea el s-a născut cu un
program al minţii preponderent feminin. Dar poate că divinul este eliberat de manifestările puterii și raționalului și ține
doar de logica iubirii. Privit sub acest unghi spiritualul divin ar
fi asemănător spiritualul uman feminin.
Cum poate
exista o minte dominant feminină
într-un trup de bărbat? Poate că Isus nu
era nici bărbat nici femeie, ci era asemenea
îngerilor din cer, adică asexuat. La ce
le mai trebuie sex unor entități
cu viață veșnică?
În acele vremuri de misoginism extrem (dominanta
falică a civilizației acelor vremuri
impunea un misoginism extrem), cultura falică la care aderau, fără rezerve
bărbații , cu excepția lui Isus, îi determina să recuze femeia, chiar și ucenicii săi pe Maria Magdalena.
În Imperiul roman cultura falică era ridicată la rang de religie de stat.
Primul care a îndrăznit a recuza puterea
falică a romanilor, scriind că urăște
îmbrățișările în care niciunul, nici celălalt nu se dăruiesc a sfârșit prin a
fi exilat de Augustus, la Pontus Euxin. Împăratul a considerat cugetarea lui Publius Ovidius Naso
drept un atentat la virilitatea
bărbaților romani și implicit a statului. Îndată după publicarea cărții Ars amatoria, Augustus l-a
trimis la gurile Istrului, iar
Tiberiu i-a refuzat cererea de grațiere.
O cultură a puterii și măreției falice impunea gesturi sexuale violente. ,,Sodomizarea sclavilor de către stăpâni
constituia o regulă.” Amenințarea
verbală frecventă a
stăpânilor romani era: Te paedico! (te sodomizez) sau Te irrumo!(
îți umplu gura…) . Fetele violate
erau considerate fără prihană,
dar matroanele violate erau sortite
morții. (Pascal Quignard – Sexul și spaima, p.
19).
În Evanghelia după Toma, (evanghelie apocrifă,
descoperită al Nag Hammadi) sau după o mai
veche denumire a localităţii – Pajiştea gâştelor), în logionul 114, (logion , în greacă, are semnificația de spusă, spiritul falic manifest al lui Simon Petru cere îndepărtarea Mariei.
Dar Isus,
ca prim promotor al feminismului și
deschizător al erei matriarhatului găsește o formulă
paradoxală și bizară, dacă o privim din perspectiva timpurilor noastre. ,,Simon
Petru le-a spus: Maria să plece dintre noi, căci femeile nu
sunt vrednice de viața veșnică. Isus a
apus: Iată , eu o voi călăuzi [în aşa
fel] ca s-o fac bărbat, ca să fie şi ea un suflet viu asemenea vouă
bărbaților. Căci orice femeie care se face bărbat va intra în împărăția
cerurilor. (Tom 22.Gal. 3,28-29)
Dacă
am fi de acord cu teza materialist-ateistă care susţine că Fecioara Maria , logodită cu Iosif, de fapt a rămas însărcinată cu un oarecare ostaş roman şi chiar Iosif a gândit astfel, căci voia s-o lase, atunci Isus nu ar fi
fost decât unul din miile de
sclavi ai Imperiului roman.
Nașteri
din fecioare au mai fost întâlnite în istoria omenirii. Chiar și în zilele
noastre, adică ale epocii de tristă
amintire, am aflat o poveste, în care o
fată virgină a rămasă gravidă accidental. Fata a făcut baie după sora ei proaspăt măritată care locuia cu soțul și părinții în același
apartament Cum apa
caldă era dată cu ora și nici atunci respectată, fata a
făcut baie în aceeași apă în care se îmbăiase sora cu soțul ei. Ei bine, sora mai mică virgină a rămas însărcinată. Cum a fost posibil? Părinții
fetelor , oameni respectabili și
deosebit de exigenți cu cumințenia acestora au
rămas stupefiați la aflarea veştii. Fata
a plâns, s-a dat de ceasul morții,
dar și susținut
nevinovăția. Au
dus-o la doctor să-i verifice
virginitatea. Doctorul, om cu experiență și cu gândirea logică a descusut-o pe fată și
astfel a dedus de unde putea să
provină sarcina fecioarei.
Este
cunoscut faptul că spermatozoizii supraviețuiesc de la
câteva ore la câteva zile în funcție de mediu – căldură, mediu acid, etc.
Prin
urmare este posibil ca, în acele vremuri,
lucrurile să se fi petrecut , aproape la fel. Cum, în cadrul unor
ritualuri religioase, să practicau abluțiuni în băile de lângă
templu din Ierusalim (de curând s-au descoperit în săpăturile arheologice , amenajări ce
puteau servi la astfel de ritualuri) și cum întâietate aveau bărbații și apoi femeile este posibil ca unul tânăr, cu
cojones mari, abstinent, cu multă
sămânţă să-și fi lepădat accidental sămânța fără voia lui în
apa caldă. Așa a putut apare posibilitatea ca Fecioara Maria să rămână ,,însărcinată de la
Duhul Sfânt.”
Întâmplarea aceasta ar fi făcut din El unul din miile de sclavi ai Imperiului roman.
Dar
dacă ar fi fost doar om, un simplu pământean,
n-am putea explica calităţile sale paranormale care au făcut posibile
minunile şi vindecările miraculoase şi
învierea din morţi, asta doar cu puterea minţii.
Dar nu calităţile paranormale îi
explică divinitatea. Originea lui divină se poate observa în gândirea şi în
spiritualitatea lui, care nici până la
El, nici după El nu a fost atât de celestă şi totuşi atât de axată şi de
cunoscătoare a minţii şi psihicului uman.
Aşadar, ideea materialistă a naşterii sale prin reproducere nu poate fi luată în
consideraţie, iar ideea biblică că Isus a fost
un divin, născut de o Fecioară
rămâne plauzibilă. În general doctrinarii creștini îl consideră pe Isus ca
trecând prin Fecioara Maria ,,quasi per tubum”. (Umberto
Eco - Kant și ornitorincul, Ed. Pontica,
Constanța,2002).
Dacă
există un Programator care a creat programele informaţionale ale vieţii (codul
genetic) oare este de neacceptat ideea
intervenţiei sale pentru clonarea
Fecioarei şi naşterea unui Mântuitor
care să dea o nouă orientare morală şi spirituale lumii pământene?
Poate
că nu ar trebui să înţelegem clonarea ca o acţiune materială cum este ea
realizată azi, ci informaţională şi deci imaterială. Şi cum ar fi fost ea însărcinată de la Duhul
Sfânt dacă nu prin implantarea în ovulul Mariei, a genom printr-o comandă
informaţional-energetică.
Din toate acestea putem vedea că Isus nu a fost o simplă clonă a
Mariei, şi că informaţia genotipului său
nu provenea numai de la ea. Isus nu putea să fie un Dumnezeu pur printre oameni;
El trebuia să aibă chip şi organism uman.
Fără
această înfăţişare umană el nu ar fi fost credibil, ar fi fost o pur şi
simplu un zeu şi nu ar fi putut să se
arate oamenilor. Fiul lui Dumnezeu trebuia ca pe Pământ să fie el însuşi om. De
aceea considerăm ca o ipoteză de luat în seamă că Isus,
într-un anume sens, a fost o clonă a
Mariei.
Că a fost o clonă, un copil din flori sau o făptură divină rezultată din legătura lui Dumnezeu cu o pământeancă
nu se poate şti cu exactitate.
Cert este că Isus a
fost un om deosebit nu numai prin minunile
care le-a săvârşit , dar mai cu seamă prin morala iubirii pe care a
propovăduit-o şi prin care a câştigat de
partea sa în primul rând lumea
feminină şi prin ea pe
cea masculină.
Dominanta mintală feminină este aceea a iubirii ,
toată morala
propovăduită de Isus este o morală a iubirii , prin urmare mintea cristică este una
dominant feminină. În locul unui Dumnezeu drept, prin răzbunare
, Isus exaltă un Dumnezeu drept, prin
iubire. Supremele legi sunt iubirea lui Dumnezeu și iubirea aproapelui. Aceasta este o caracteristică a psihomentalului
feminin.
Chiar
privit prin ipoteza
lumilor multidimensionale, Isus ,
dacă a fost în cealaltă lume ,,ca îngerii din cer”
, venit
în lumea tridimensională a suferit
o rotire ,,prin oglindă” , nu în
sens sexual , ci pishomintal de la o
dominată masculină ca fiu al Tatălui ceresc , la o dominată
feminină și s-a întrupat bărbat . Ridicarea la ceruri, respectiv la lumile
multidimensionale, impune eliberarea
sufletului de trup, venirea în lumea tridimensională impune întruparea.
Odată
cu apariția istorică al
lui Isus începe epoca matriarhatului. Dan Brown are dreptate când
vorbește în Codul lui Da Vinci despre respingerea femeii de către Biserică , numai
în măsura în care biserica
dominată de bărbați a făcut-o cu osârdie,
temându-se de puterea pe care i-a conferea Isus femeii, pentru că dominanta spirituală a învățăturilor lui este
prin excelență feminină. Chiar Isus, după afirmațiile lui Dan
Brown , preluate din Evanghelia
după Filip, ar fi încredințat
construirea bisericii sale, unei femei,
respectiv Mariei Magdalena, niciunui alt ucenic. Dar pentru acele vremuri unei femei îi era imposibil să construiască Biserica lui Cristos
În
adevărul ei profund, toată
învățătura nazarineanului se fundamentează pe
spiritualitatea feminină ; femeile au jucat cel mai important rol în creștinism, în pofida confiscării dogmei
de către bărbați și deturnării învățăturilor Nazarineanului spre
menținerea puterii falice a
Bisericii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu