Demnitatea este
principalul atribut al omului înţelept: ea ne este dată de raţiunea cu care am
fost înzestraţi. Demnitatea este calea de mijloc pe care omului înţelept o
alege în viaţă; este calea omului pro-activ, a omului care în orice împrejurare,
în orice situaţie îşi păstrează cumpătul, curajul, bunul simţ, iniţiativa şi creativitatea (în sensul că nu se ridică la furia
orgoliului şi nici nu coboară în
descurajarea umilului), este omul care nu abdică de la virtuţile raţiunii.
Demnitatea este calea gândirii raţionale.
Orgoliul şi modestia
sunt limitele extreme în care raţiunea umană jonglează, în funcţie de interese
şi scopuri. Aceste căi extreme ale raţiunii sunt alese cu deosebire de oamenii
re-activi. Cei pro-activi merg pa calea de mijloc – cea a demnităţii şi
înţelepciunii. Omul orgolios (îngâmfat, arogant, vanitos ori trufaş)
ca şi cel modest, (sfios umil,smerit) se situează la polul opus al gândirii raţionale. El trăieşte, nu sub
lumina raţiunii, ci sub orbirea stării afective de moment. Aşadar, dominată la
el nu este gândirea raţională, ci gândirea emoţională, căci starea afectivă care însoţeşte actul
gândirii este cea care domină cel mai
adesea raţiunea sa. Gândirea emoţională nu trebuie confundată cu cea sentimentală căci sentimentul
adevărat: iubirea se întâlneşte din punct de vedere moral pe acelaşi
palier cu raţiunea.
A iubi – înseamnă a fi
moral; a fi raţional semnifică acelaşi lucru – a fi moral. Emoţia nu poate fi
echivalată cu iubirea. De altfel, orgoliul nu generează iubire ci ură şi
dispreţ faţă de ceilalţi, în timp ce modestia, sfială, ură şi dispreţ, faţă de sine. Orgoliul ne dă iluzia puterii,
iar modestia pe cea a slăbiciunii, a micimii:
omul orgolios, aparent puternic, ascunde
în realitate pe cel slab, iar omul modest, aparent slab, ascunde pe cel
puternic. În timp ce la orgolios adesea voinţa se stinge ca un foc de paie, la
modest ea arde mocnit timp îndelungat.
Cei mai mulţi, trebuie s-o recunoaştem ne situăm la cele două extreme pe diferite
trepte ale orgoliului sau ale modestiei.
În funcţie de abaterea de la calea de mijloc – calea demnităţii şi a
înţelepciunii suntem percepuţi de ceilalţi ca atare. Cei care ne judecă apelează
la criteriile căii de mijloc, ale gândirii raţionale, care constituie
valoarea ideală la care toţi ne raportăm conştient sau inconştient. Omul demn
este omul drept, este omul care a adoptat în viaţă calea de mijloc în relaţiile
cu ceilalţi şi cu lumea în general. Omul drept este omul care trăieşte frumos,
căci ,,toate
cele drepte sunt şi frumoase.’’(Platon -
Alcibiade, 115a). \
Demnitatea
dă existenţei noastre valoarea morală a frumosului. Orgoliosul sau modestul este perceput ca om
nedrept, imoral, în măsura în care se abate de la normele demnităţii şi ale
gândirii raţionale; gândirea sa emoţională judecă deformat realitatea: nedrept
cele drepte şi drept cele nedrepte; el îşi trăieşte urât viaţa. De aceea
orgolioşii şi modeştii sunt oameni
profund nefericiţi.
În conformitate cu locul în care ne situăm în societate, de
averea şi bogăţia pe care o posedăm, de treapta puterii pe care ne situăm, de
scara politică pe care ne aflăm, suntem mai mult sau mai puţin orgolioşi, în
timp ce sărăcia ne situează în partea opusă, unde suntem mai mult sau mai puţin modeşti. Nu există o
delimitare clară a celor două categorii căci
orgolioşi şi modeşti se pot găsi şi de o parte şi de cealaltă, dar în
general bogăţia şi puterea generează orgolii, în timp ce sărăcia sfială,
modestie, umilinţă, smerenie.
E suficient ca un bogat să-şi cumpere o maşină
occidentală, ca orgoliul să-i producă
imediat o inflaţie a minţii proporţional cu preţul fabulos al maşinii. Nu mai vorbim de oamenii puterii,
ori parlamentarii la care aroganţa capătă forme dintre cele mai groteşti.
Orgolioşii, de regulă
privesc lumea de sus în jos , modeştii, privesc lumea de jos în sus . Ei
re-acţionează în relaţiile cu ceilalţi semeni, nu raţionează: nu cumpănesc
lucrurile şi nu gândesc; mintea lor autoprogramată pe orgolii sau umilinţe
intră imediat în reacţie. Drept urmare a
răspunsului lor re-activ, în confruntarea cu problemele existenţei, ei se
situează din punct de vedere psihic, în tabăra
personalităţilor nevrotice, care ascund grave nevroze provocate de
complexul de anxietate, pe care nu-l
conştientizează.
Acest complex de
anxietate poate fi consecinţa fricii generată de o experienţă mai puţin fastă
din copilărie care se manifestă la maturitate, amplificată sub forma aroganţei sau a modestiei, etc. Gândirea nevroticului
este influenţată de starea sa emotivă şi
mai puţin de cea a sentimentului adevărat. Şi aceste argumente de ordin psihic
vin în sprijinul idei că orgolioşii şi modeştii
sunt reprezentanţii tipici ai gândirii emoţionale.
Anxietate generează
inconştient ostilitate faţă de lume, de aici orgoliul sau sfiala celui care
trăieşte în acest complex şi reacţia lor faţă de lume. Orgolioşii şi modeştii
au cea mai mare trebuinţă de afecţiune. De aceea, cea mai mare influenţă
asupra lor o au linguşitorii, care, fără
îndoială, manifestă în raporturile cu ei o falsă afectivitate. Şi cum extremele
se atrag totdeauna vom întâlni această bizară atracţie între aroganţi şi umili, în care arogantul va fi
mereu secondat de linguşitori , de pupincurişti ( termen intrat deja în vocabularul
mass-media).
Mintea orgoliosului, alimentată
zi de zi cu orgolii, iar cea a modestului, cu umilinţe şi frustrări, cel mai
adesea se auto-programează în sensul informaţiei percepute de cortex. Forma mentis
este cea programată. Repetarea zi de zi a aceloraşi trăiri conduce
la auto-programare, la formarea unei memorii de lungă durată care
determină, la rândul ei, generarea de
noi reţele neuronale corespunzătoare informaţiei furnizate creierului în mod
repetat. Primul semn al arogantului este
atitudinea reală faţă de semeni(faţa lui
ascunsă) nu cea publică de dispreţ faţă
de cei care-l îl slujesc, a umilului prin linguşire sau exces de zel.
Neuro-plasticitatea este o calitate a creierului uman, care se menţine, după cum ne
asigură cercetătorii în domeniul ştiinţelor cognitive, până la vârsta de 45-50 de ani, când reţelele
neuronale se stabilizează şi comportamentul
psiho-uman nu se mai schimbă. Astfel, orgoliosul va deveni mai arogant, iar modestul mai umil.
Orgoliosul îşi va revărsa furia în exterior, spre ceilalţi, modestul în interior, spre sine.
Ultimul tren al Ancăi
Boagiu este demnitatea conferită de înalta funcţie de
ministru al transporturilor. Dar, ea situându-se
în aceeaşi comuniune de aroganţă cu cea a preşedintelui
,,legal ales’’, (la care minciuna şi aroganţa
sunt un modus vivendi), n-a vrut să accepte, în pofida evidenţelor, anume că locomotiva era defectă, cum, la fel,
în aceeaşi comuniune de aroganţă portocalie, Roberta Anastase nu vrea să
recunoască înşelăciunea, pe faţă, la votarea
legii pensiilor .
Apelul
la minciună îi decade din starea de demnitate umană , în pofida puterii pe care o deţin şi-i pune pe toţi aceşti
politicieni, aleşi după chipul şi asemănarea
lui Traian Băsescu, în postura nedemnă de aroganţi şi mincinoşi. Aroganţa şi minciuna îi determină
să comită mereu nedreptăţi. Aceşti oameni au pierdut ultimul tren acela
al demnităţii umane. Socrate se întreba
cum e mai demn pentru un om, să comită o nedreptate sau să suporte o
nedreptate? Dumneavoastră , dragi cititori ce părere aveţi?
Departe
de noi ideea că aroganţii sau modeştii nu ar fi oameni inteligenţi, dar
inteligenţa nu e totuna cu înţelepciunea; găsim oameni inteligenţi, chiar foarte inteligenţi la cele două
extremităţi. Ei , adesea , adoptă una din extreme şi nu calea de mijloc a înţelepciunii şi
demnităţii.
Un om arogant sau modest poate
fi deosebit de inteligent, dar această inteligenţă, de care este conştient, îl
poate face şi deosebit de orgolios sau îl poate face atât de sfios încât îi
inhibă acţiunile. Asemenea oameni, fie ei
şi cei mai inteligenţi trăiesc sub imperativul categoric al gândirii emoţională şi nu a celei raţionale
şi asta îi situează adesea la una din
extreme, de regulă în partea orgolioşilor,
dar îi întâlnim şi în zona celor modeşti
sau mai bine zis al falşilor modeşti.
Ca urmare a stărilor
emotive care însoţesc actul gândirii,
orgolioşii şi modeşti percep deformat realitatea, fie umflată, în cazul aroganţilor, fie
minimalizată, în cazul umililor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu