Faceți căutări pe acest blog

duminică, 5 iunie 2011

Cum a pierdut ministra transporturilor ultimul tren

                          
                         Demnitatea este principalul atribut al omului înţelept: ea ne este dată de raţiunea cu care am fost înzestraţi. Demnitatea este calea de mijloc pe care omului înţelept o alege în viaţă; este calea omului pro-activ, a omului care în orice împrejurare, în orice situaţie îşi păstrează cumpătul, curajul,  bunul simţ, iniţiativa şi creativitatea  (în sensul că nu se ridică la furia orgoliului şi nici nu coboară  în descurajarea umilului), este omul care nu abdică de la virtuţile raţiunii. Demnitatea este calea gândirii raţionale.  
                         Orgoliul şi modestia sunt limitele extreme în care raţiunea umană jonglează, în funcţie de interese şi scopuri. Aceste căi extreme ale raţiunii sunt alese cu deosebire de oamenii re-activi. Cei pro-activi merg pa calea de mijloc – cea a demnităţii şi înţelepciunii. Omul orgolios (îngâmfat, arogant, vanitos ori  trufaş)  ca şi cel modest, (sfios umil,smerit) se situează la polul opus al  gândirii raţionale. El trăieşte, nu sub lumina raţiunii, ci sub orbirea stării afective de moment. Aşadar, dominată la el nu este gândirea raţională, ci gândirea emoţională,  căci starea afectivă care însoţeşte actul gândirii  este cea care domină cel mai adesea raţiunea sa. Gândirea emoţională nu trebuie confundată  cu cea sentimentală căci sentimentul adevărat: iubirea se întâlneşte din punct de vedere moral pe acelaşi palier  cu raţiunea.
                         A iubi – înseamnă a fi moral; a fi raţional semnifică acelaşi lucru – a fi moral. Emoţia nu poate fi echivalată cu iubirea. De altfel, orgoliul nu generează iubire ci ură şi dispreţ faţă de ceilalţi, în timp ce modestia, sfială, ură şi dispreţ,  faţă de sine. Orgoliul ne dă iluzia puterii, iar  modestia pe cea a slăbiciunii, a micimii: omul orgolios, aparent puternic,  ascunde în realitate pe cel slab, iar omul modest, aparent slab, ascunde pe cel puternic. În timp ce la orgolios adesea voinţa se stinge ca un foc de paie, la modest ea arde mocnit timp îndelungat.    
                          Cei mai mulţi, trebuie s-o recunoaştem  ne situăm la cele două extreme pe diferite trepte  ale orgoliului sau ale modestiei. În funcţie de abaterea de la calea de mijloc – calea demnităţii şi a înţelepciunii suntem percepuţi de ceilalţi ca atare. Cei care ne judecă  apelează  la criteriile căii de mijloc, ale gândirii raţionale, care constituie valoarea ideală la care toţi ne raportăm conştient sau inconştient. Omul demn este  omul drept, este omul care a  adoptat în viaţă calea de mijloc în relaţiile cu ceilalţi şi cu lumea în general. Omul drept este omul care trăieşte frumos, căci ,,toate cele drepte sunt şi frumoase.’’(Platon -  Alcibiade, 115a). \
                         Demnitatea dă existenţei noastre valoarea morală a frumosului.  Orgoliosul sau modestul este perceput ca om nedrept, imoral, în măsura în care se abate de la normele demnităţii şi ale gândirii raţionale; gândirea sa emoţională judecă deformat realitatea: nedrept cele drepte şi drept cele nedrepte; el îşi trăieşte urât viaţa. De aceea orgolioşii şi modeştii sunt  oameni profund nefericiţi.  
                          În conformitate cu  locul în care ne situăm în societate, de averea şi bogăţia pe care o posedăm, de treapta puterii pe care ne situăm, de scara politică pe care ne aflăm, suntem mai mult sau mai puţin orgolioşi, în timp ce sărăcia ne situează în partea opusă, unde suntem   mai mult sau mai puţin modeşti. Nu există o delimitare clară a celor două categorii căci  orgolioşi şi modeşti se pot găsi şi de o parte şi de cealaltă, dar în general bogăţia şi puterea generează orgolii, în timp ce sărăcia sfială, modestie, umilinţă, smerenie.
                         E suficient  ca un bogat să-şi cumpere o maşină occidentală, ca orgoliul să-i producă  imediat o  inflaţie a    minţii proporţional cu preţul fabulos al  maşinii. Nu mai vorbim de oamenii puterii, ori parlamentarii la care aroganţa capătă forme dintre cele mai groteşti.  
                         Orgolioşii, de regulă privesc lumea de sus în jos , modeştii, privesc lumea de jos în sus . Ei re-acţionează în relaţiile cu ceilalţi semeni, nu raţionează: nu cumpănesc lucrurile şi nu gândesc; mintea lor autoprogramată pe orgolii sau umilinţe intră imediat în reacţie.  Drept urmare a răspunsului lor re-activ, în confruntarea cu problemele existenţei, ei se situează din punct de vedere psihic, în tabăra  personalităţilor nevrotice, care ascund grave nevroze provocate de complexul de anxietate,  pe care nu-l conştientizează.
                         Acest complex de anxietate poate fi consecinţa fricii generată de o experienţă mai puţin fastă din copilărie care se manifestă la maturitate, amplificată sub forma   aroganţei  sau a modestiei, etc. Gândirea nevroticului este influenţată de starea sa  emotivă şi mai puţin de cea a sentimentului adevărat. Şi aceste argumente de ordin psihic vin în sprijinul idei că orgolioşii şi modeştii  sunt reprezentanţii tipici ai gândirii emoţionale.
                         Anxietate generează inconştient ostilitate faţă de lume, de aici orgoliul sau sfiala celui care trăieşte în acest complex şi reacţia lor faţă de lume. Orgolioşii şi modeştii au cea mai mare trebuinţă de afecţiune. De aceea, cea mai mare influenţă asupra  lor o au linguşitorii, care, fără îndoială, manifestă în raporturile cu ei o falsă afectivitate. Şi cum extremele se atrag  totdeauna vom  întâlni această  bizară atracţie între  aroganţi şi umili, în care arogantul va fi mereu secondat de linguşitori , de pupincurişti ( termen intrat deja în vocabularul mass-media).                                    
                         Mintea orgoliosului, alimentată zi de zi cu orgolii, iar cea a modestului, cu umilinţe şi frustrări, cel mai adesea se auto-programează în sensul informaţiei percepute de cortex.  Forma mentis  este cea  programată.  Repetarea zi de zi a aceloraşi trăiri conduce  la auto-programare, la  formarea unei memorii de lungă durată care determină, la rândul ei, generarea  de noi reţele neuronale corespunzătoare informaţiei furnizate creierului în mod repetat.  Primul semn al arogantului este atitudinea  reală faţă de semeni(faţa lui ascunsă) nu cea publică de dispreţ  faţă de cei care-l îl slujesc, a umilului prin linguşire sau exces de zel.                
            Neuro-plasticitatea este o calitate a  creierului uman, care se menţine, după cum ne asigură cercetătorii în domeniul ştiinţelor cognitive, până  la vârsta de 45-50 de ani, când reţelele neuronale se stabilizează  şi comportamentul psiho-uman   nu se mai schimbă.  Astfel, orgoliosul va deveni  mai arogant, iar modestul mai umil. Orgoliosul îşi va revărsa furia în exterior, spre ceilalţi,  modestul în interior, spre sine.
                         Ultimul tren al Ancăi Boagiu  este  demnitatea conferită de înalta funcţie de ministru al transporturilor. Dar, ea  situându-se în  aceeaşi  comuniune de aroganţă cu cea a preşedintelui ,,legal ales’’, (la care minciuna şi aroganţa  sunt  un modus vivendi),  n-a vrut să accepte, în pofida evidenţelor,  anume că locomotiva era defectă, cum, la fel,  în aceeaşi comuniune de aroganţă  portocalie, Roberta Anastase nu vrea să recunoască înşelăciunea, pe faţă,  la votarea legii pensiilor . 
            Apelul  la minciună îi decade din starea de demnitate  umană , în pofida puterii  pe care o deţin şi-i pune pe toţi aceşti politicieni, aleşi după chipul şi asemănarea  lui Traian Băsescu, în postura nedemnă de aroganţi  şi mincinoşi. Aroganţa şi minciuna  îi determină  să comită mereu nedreptăţi. Aceşti oameni au pierdut ultimul tren acela al demnităţii umane.  Socrate se întreba cum e mai demn pentru un om, să comită o nedreptate sau să suporte o nedreptate? Dumneavoastră , dragi cititori ce părere aveţi?                                       
                         Departe de noi ideea că aroganţii sau modeştii nu ar fi oameni inteligenţi, dar inteligenţa nu e totuna cu înţelepciunea; găsim oameni inteligenţi,  chiar foarte inteligenţi la cele două extremităţi. Ei , adesea , adoptă una din extreme şi nu  calea de mijloc a înţelepciunii şi demnităţii.
                         Un om  arogant sau modest   poate fi deosebit de inteligent, dar această inteligenţă, de care este conştient, îl poate face şi deosebit de orgolios sau îl poate face atât de sfios încât îi inhibă acţiunile. Asemenea oameni, fie ei  şi cei mai inteligenţi trăiesc sub imperativul categoric al   gândirii emoţională şi nu a celei raţionale şi  asta îi situează adesea la una din extreme, de regulă în  partea orgolioşilor, dar îi  întâlnim şi în zona celor modeşti sau mai bine zis al falşilor modeşti.
                         Ca urmare a stărilor emotive care însoţesc actul gândirii,  orgolioşii şi modeşti percep deformat realitatea, fie umflată, în cazul aroganţilor,  fie  minimalizată, în cazul umililor.
                        

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu