Cum să trăieşti cu un bărbat homosexual (cazul prinţesei Brianna Caradja)

Soluţia prima este terapia prin sex: iubirea activă este un panaceu universal. Ea menţine activitatea hipofizei şi a producţiei de estrogeni la femei şi testosteron la bărbaţi. Sexul este totuşi  cel mai bun ,,medicament’’  fiindcă este  natural. Pentru edificare şi  pentru o mai bună înţelegere a fenomenului sexual vă recomand  cartea dr. american D. Reuben, ,,Tot ce ai vrut să ştii despre sex.’’  

Sexul este şi rămâne pentru om cel mai bun balsam pentru trup, inimă, minte şi suflet. E un  bun remediu pentru multe boli la toate vârstele.  M. Preda sesizează importanţa sexului pentru adolescent. Tânărul student descoperă la ,,Mama răniţilor’’   valoarea coitului eliberator de tensiuni şi obsesii, care ,,îl torturase atâţia ani în singurătate şi vis.’’

Cât de important este sexul pentru un bărbat,  numai o femeie educată sexual poate să spună. Zicătoarea aceea populară,  care se referă la rolul social al femeii în afirmarea bărbatului sună foarte bine şi în cazul sexului.  ,,Femeia te urcă; femeia te coboară; femeia îţi  dă viaţă şi tot ea îl omoară.’’

O afirmă şi M. Preda, care a trecut prin aceleaşi chinuri ale sexului ca orice adolescent sănătos. Nu, abstinenţa este imposibilă chiar şi pentru filosof; nu renunţarea  la senzorial este soluţia, căci senzorialul nu poate eliminat din noi renunţându-se aşa dintr-odată la el. Sexul nu poate fi mortificat.                            Au dovedit această imposibilitate călugării catolici, care din nefericire au corupt  copii. ( a se vedea scandalurile preoţilor catolici din Irlanda de abuzare a  copiilor). Şi asta e vârful  aisbergului , dar nu ştim partea ascunsă a fenomenului. Să fim serioşi! Abstinenţa nu este o soluţie . Dimpotrivă,   naşte forme aberante  de sexualitate. Eu nu cred în infailibilitatea ascetismului monahal.  Eroticul trebuie să-şi găsească o supapă  de refulare. Nimeni,  până  în prezent, nu a oprit, în mod natural,  activitatea hipofizei. Doar dacă se găsesc medicamente sau prin intervenţie chirurgicală în creier. Dar cine are curajul  să elimine hipofiza?                                                   

 Totuşi senzorialul poate fi redus la ne-dorinţă prin practicarea lui, nu ca pe un scop în sine, ci ca o eliberare de tensiuni, după aceea  mintea să se poată înălţa iarăşi la puritatea ideilor. Este o necesitate să facem sex periodic: o minte sănătoasă este întreţinută de hrană şi de reciclarea la timp a hormonilor.

  Acelaşi Marin Preda remarca cât de important era sexul pentru eroul tânăr student. ,,... atunci mă duceam la Mama răniţilor împreună cu un nou Puloş şi, cu toate că nu mai găseam la ea o Ninetă, ci doar adrese de ţărănci eşuate şi cam trecute, după aceea simţeam cum gândurile îmi zburau din nou spre lumea pură a ideilor şi uitam multă vreme că în lume mai există şi o altfel de dragoste.’’ (M. Preda - Cel mai iubit dintre pământeni Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1984, p. 79). 

          Chiar şi Socrate  iubitor neînduplecat de înţelepciune recunoaşte în Phaidros că nu raţiunea este cea care ne face fericiţi, ci nebunia iubirii; ea e un dar al zeilor  şi că această nebunie le este dată doar adevăraţilor  îndrăgostiţi spre fericirea lor.          

  Absenţa  ,,iubirii active’’   poate fi  lesne observată la anumite persoane acrite de viaţă, ce se irită din senin, manifestă nervozitate , melancolie , apatie, într-un cuvânt cele care devin nevrotice.         

           

Deci, nu diferenţa de vârstă are importanţa fundamentală, ci indiferenţa femeii faţă de sex sau chiar mai mult, repulsia ei faţă de coit.  E o absurditate zicătoarea aceea populară: ,,femeia până la moarte şi bărbatul până poate.'' Nu femeia, mai cu seamă cea needucată sexual, dar educată de  creştinism cu  ameninţarea păcatului îşi încetează mai repede activitatea sexuală. Fără activitate sexuală periodică bărbaţii devin iritabili, apatici şi deprimaţi. Ei, de regulă, se refugiază în alcool: acolo îşi găsesc alinarea şi alintul.

Alţii,   mai cu seamă cei bogaţi îşi caute amante tinere care să le menţină  tonusul în pofida vârstei tot mai înaintate.  Băutura este un surogat  care provoacă mari necazuri pe care le suportă mai cu seamă nevasta şi copii. Femeile nu ştiu de ce bărbaţii beau; ele se întreabă mirate şi senine ,,de ce al meu s-a apucat de băut?’’

O femeie mai tânără decât bărbatul poate menţine vreme îndelungată potenţa bărbatului. Să amintim performanţele celebrului actor, Antony Quin, care a avut copil cu secretara sa la vârsta de 85 de ani. Dar şi femeile, mai cu seamă văduvele bogate nu renunţă la sex până la vârste înaintate; îşi angajează pe bani grei câte un ,,gigolo'' tânăr şi frumos. Pentru bărbaţii de vârsta a treia femeile tinere, fecioarele în general sunt la fel de vânate cum erau băieţii tineri pe vremea lui Socrate. Şi ca să fiu cinic, dar cât se poate de franc, îndrăznesc să spun o propoziţie universal valabilă  în spaţiu-timp: bani să ai că obiectul sexual vine singur la tine.            

Credeţi,   dragi cititori,  că un homosexual devine homo fiindcă aşa i-a fost soarta pecetluită de Dumnezeu? Oare omul, se întreba M. Preda, în Viaţa ca o pradă, nu are nici o vină? Putem oare să fim de acord cu această viziune fatalistă?  Atunci dacă omul nu are nici o vină pentru toate faptele sale, vinovat este doar Dumnezeu. Putem oare fi de acord cu ,,convingerile’’ prinţesei Maria din Război şi pace al lui Tolstoi: ,,Adio, Andrei, zice prinţesa  Maria fratelui ei, care refuză să ierte răul care i se făcuse. Adu-ţi aminte că nenorocirile vin de la Dumnezeu şi că oamenii  nu sunt niciodată vinovaţi.'' (add. M. Preda, Viaţa ca o pradă, p.307).

Mai pe şleau: nu poţi să faci sport extrem  imoral  fără să plăteşti, nu poţi să fii homosexual fără să suporţi consecinţele extremismului sexual (SIDA, hepatită, e coli  şi alte degradări fizice şi psihice), pe care nici cu mintea noastră încă inocentă nu le gândim şi, pe care le descrie atât de frust  dr. Reuben în ,,Tot ce ai vrut să ştii despre sex’’, ca practici frecvente în societatea americană, încât mă întreb dacă atacul terorist de la 11septembrie nu a fost o reiterare a Sodomei şi Gomorei? Orice ieşire din uman se plăteşte  şi  cele două turnuri   newyorkeze ,,demolate de  atacurile comandate de   Ben Laden’’, pot fi   percepute doar o  pură întâmplare,  dacă sunt  privite  prin prisma terorismului internaţional , dar , privite la scară planetară, prin prisma  autoreglării conturilor la nivelul inconştientului  colectiv ,   ele pot fi  reacţie împotriva  abrutizării  umane, care în New York a atins proporţii de  masă ( procentul de homosexuali fiind dublu celui european).

Anusul nu a fost proiectat de Creator pentru sex  şi cel mai bun organ pentru sexul bărbatului e totuşi vaginul.

Şi-atunci de ce preferă  tot mai mulţi bărbaţi  homosexualitatea? Explicaţia nu poate fi decât  una filozofică – rata înaltă de creştere a populaţiei provoacă aceste distorsiuni  sexuale în scopul  menţinerii  unei limite optime a creşterii populaţiei.        

     

                                                   

Un bărbat este atras de frumuseţea fizică  a femeii, de formele ei armonioase, fiindcă fiecare bărbat este impresionat ,,la vederea formei’’, aşa a fost constituit programul minţii sale, în vreme ce femeia la atingere, la mângâiere, la tandreţe. Această atracţie ,,la vedere’’ poate constitui adesea pentru un bărbat o capcană; orbit de frumuseţe el nu poate vedea sufletul femeii. Din acest punct de vedere bărbatul este un superficial. Dar cine oare ar putea fi înţelept în faţa unei frumuseţi feminine? Cel mai adesea nu putem decela frumuseţea de urâţenie; cum să vezi un suflet urât într-un corp frumos? Frumuseţea îl înspăimântă, adesea, pe bărbat, dar poate tocmai această spaimă îl atrage. Şi câţi bărbaţi nu şi-au pierdut capul ... în faţa unei frumuseţi feminine.

          Când un bărbat sau o femeie  se îndrăgosteşte el(ea) caută în celălalt inconştient  asemănarea, o informaţie comună fizică, mintală, psihică şi spirituală. O astfel de informaţie există în inconştient implantată în reţelele neuronale fundamentale, creierul cu care ne naştem. În el se regăsesc acele arhetipuri despre care vorbea Jung, informaţii ale inconştientului colectiv şi cu care noi percepem lumea. Când ne îndrăgostim, ne îndrăgostim de cineva care se aseamănă cu tatăl, în cazul fetei( arhetipul din inconştient  este o imaginea a tatălui din  momentul concepţiei), cu mama, în cazul băiatului (arhetipul din inconştient este o imagine a mamei din momentul concepţiei).  Când ne îndrăgostim, identificăm în celălalt real -   o variabilă a mamei,  respectiv a tatălui, care se potriveşte cu imaginea din inconştient.        

Nu este exclus şi faptul ca băiatul de care s-a îndrăgostit fata să semene cu mama sa, iar în cazul băiatului cu tatăl său. Este conform principiului  universal al    asemănării în oglindă, unde dreapta e stânga şi stânga e dreapta. Atracţia  între doi tineri e ca un joc de puzzle în care joncţiunea se realizează   fizic, mintal, psihic şi spiritual.  Cu cât asemănarea este mai mare cu atât atracţia este mai puternică. Ştim că iubim, dar nu ştim de ce iubim.

          Freud a crezut că această atracţie este de natură incestuoasă şi că de fapt ar fi atracţia fetei pentru propriul tată şi a băiatului pentru propria sa mamă. El anumit această atracţie ,,complexul lui Oedip’’, după celebrul  mit al lui Oedip. Oedip îşi ucide fără să ştie, tatăl şi se căsătoreşte, tot fără să ştie, cu propria sa mamă, Iocasta, regina Tebei.

Jung a făcut precizarea că fiecare purtăm în inconştient un portret, băieţii un portret  feminin, un chip al mamei, pe care psihanalistul l-a numit ,,anima’’  şi  fetele un portret al tatălui pe care l-a numit ,,animus’’. Astfel că atunci când ne îndrăgostim de cel din realitate  suntem atraşi de o variabilă a mamei, respectiv a tatălui. Pe aceste fundamente se bazează atracţia între un bărbat şi o femeie, pe o informaţie comună, asemănătoare, existentă în inconştient şi care face să   fim atraşi  unul pe celălalt.  Numai asemănare în oglindă ne face compatibili, o simetrie antinomică în care se oglindesc catodul şi anodul, plusul şi minusul.

Nu numărul de persoane care au un comportament sexual deviant  trebuie luat drept criteriu de decizie asupra normalului şi anormalului. Eu cred că biologicul, înmulţirea sexuată este un comportament general pentru toate vieţuitoarele pământului. Organele sexuale, inclusiv ale omului, au fost create în primul rând pentru reproducere. O demonstrează procesul meiozei, proces care produce spermatozoizi  continuu până la adânci bătrâneţe, cel puţin la bărbat care intră la andropauză în momentul când, la vârsta de peste 60 de ani, dacă întrerupe mai mult de şase luni de zile, coitul.  

Biblia spune ,,creşteţi şi vă înmulţiţi!'', însă în relaţiile homosexuale se face o risipă imensă de spermatozoizi şi ovule. Şi de unde ştim noi că în această imensă risipă de sămânţă nu se pierd zeci, sute, mii de capete luminate care ar fi putut să împingă mai repede omenirea spre alte niveluri   spirituale sau  cosmice care să  elibereze omul din leagănul în care viaţa terestră  devine  tot mai sufocantă şi ne face mai nevrotici. 

Nevoia de spaţiu vital pentru om se face resimţită la nivelul speciei prin inducerea  la tot mai mulţi indivizi a coitului  de tip homosexual, a sexului anal, oral şi împreunarea cu indivizi de acelaşi sex. Individul nu poate realiza ce se petrece la nivelul speciei; el îşi urmează chemarea sau, mai bine zis,  plăcerea lui homosexuală. Nu mai contează pentru el că i se stinge neamul.  Dar, după cum am văzut în cazul soţului  prinţesei  Briana Caragea,  gay, care  trăieşte  în  concubinaj cu un american, a găsit soluţia transmiterii genelor  - printr-o combinaţie sofisticată  şi costisitoare  - cumpărarea  unei  mame donatoare de ovule,  fecundarea în vitro  şi implantarea la o mamă purtătoare. După cum se vede, chiar  şi pentru lumea gay, femeia rămâne absolut necesară.  

Cum să trăieşti cu  un soţ homosexual?  Orice  soţie nu va  accepta nici măcar relaţia adulterină heterosexuală, cu atât mai puţin una  homosexuală.  Dacă, în cazul relaţiilor adulterine  heterosexuale, femeia este mai tolerantă, în cazul adulterului homosexual, femeia refuză, bărbatului,  iertarea acestui păcat capital. Totuşi, bărbatul nu  ar refuza o relaţie homo în cazul soţiei, dacă  aceasta ar fi de acord pentru  un triunghi amoros, de tip lesbiano-heteroerotic.  ( O experienţă a trei artişti este redată  în  romanul francez ,,În trei’’). În trei, adică un bărbat şi două femei, poate fi o reuşită , dar  în trei, doi bărbaţi  şi o femeie  e sigur un eşec.                                    

Toate cazurile de homosexualitate descoperite au sfârşit în divorţ. Chiar şi în vechea Eladă, cu tot libertinajul erotic, conferit de societatea democratică ateniană,  Hipparete, soţia lui Alcibiade, la multele escapade adulterine ale soţului cu hetaire şi iubiţi( eromenos),solicită divorţul. Chiar şi în libertina societate  ateniană, homosexualitatea era dispreţuită.                  

Homosexualitatea este o formă extremă de sexualitate  manifestată la nivelul   speciei  umane drept pârghie de autoreglare a numărului de indivizi umani  în creştere  în progresie geometrică.   Privită sub acest aspect strict  şi numărul de persoane  poate fi luat drept criteriu de formulare a normalului şi anormalului. Deşi putem spune că  homosexualitatea este o formă extremistă de sexualitate, ea devine ,,normală'' în condiţiile autoreglării speciei.

Calea de mijloc, care este cea a raţiunii umane , nu mai este valabilă în situaţiile extreme. Ea este valabilă, acum, din punctul de vedere al speciei. În atare condiţii, întrucât sexualitate umană e singura care nu poate stopată prin castrare, ,,raţiunea'' de supravieţuire a speciei a inclus toate formele de sexualitate în ,,calea de mijloc''.  În aceste condiţii, în care omenirea a ajuns la un număr critic de membri, homosexualitatea ca şi alte forme de autoreglare a speciei, devine comportament normal, dincolo de orice considerente religioase sau morale.

  

          Socrate  a afirmat  că normalitatea înseamnă a urma  ,,calea de mijloc'' . Pascal, mai târziu a completat definiţia dată de Socrate şi a spus că a ieşi din calea de mijloc înseamnă a ieşi din umanitate. Susţin în continuare punctul meu de vedere că homosexualitatea este o formă extremă de sexualitate, care iese din ,,calea de mijloc''', iese din raţional şi deci din normalul uman. Prin urmare, homosexualitatea este o formă aberantă de sexualitate. Dar cum omul a încălcat prima  interdicţie impusă de Dumnezeu şi prin asta a devenit ca El, este evident că tentaţia fructului hiperoprit nu-l va împiedica de la asemenea practici, chiar în pofida  ameninţării  cu scenarii apocaliptice de genul Sodomei şi Gomorei.             

Bărbatul are cu deosebire tendinţe poligame şi femeia monogame. Cât de bine a surprins Schopenhauer acest lucru, nu vă mai spun, vă las să aflaţi.  De aici şi două morale contrare ,care generează conflicte insurmontabile între bărbat şi femeie, cea a iubirii pure a femeii şi cea sexual erotică a bărbatului. Nu poţi impune bărbatului ,,moral purity’’ la care aspiră orice nevastă.

O femeie trebuie să cunoască, încă de la începutul căsniciei, că bărbatul suferă de aşa numita  ,,morală a şoarecelui'', aceea că până şi acest mic animal, care are multe asemănări cu omul, se satură de aceeaşi gaură, ca să mă exprim în limbaj popular. În această idee, cred că  religia musulmană  (sunt creştin ortodox şi nu subscriu la legile Coranului) este mai realistă decât cea creştină; morala şi religia nu ar trebui să fie contrare predispoziţiei genetice a fiecărui sex, altfel generează fără îndoială o falsă credinţă, o morală mincinoasă, face din bărbaţi nişte farisei şi induce comportamente ipocrite.

A accepta ideea  că bărbatul este un poligam  trebuie să-i pună femeii problema cum să-l determine la monogamie. Dar bărbatul nu este doar  predispus la experienţe heterosexuale, ci şi la cele homosexuale sau  bisexuale. Femeia îl imită, mai ales femeia cu dominata erotică masculină.

 O formă de masculinizare a femeii are loc în perioada de îndrăgostire  cînd  hipofiza ei produce  un exces de testosteron  şi cînd ea devine din pasivă activă sexual. Lesbianismul, de regulă, este pentru fată , o fază de tranziţie în  adolescenţă( legături inocente, pupături, strângeri în braţe, strângeri de mână , bine remarcată de  filosofia greacă în poemele poetesei  Sappho,  la fel ca băieţii de vârste  apropiate,  care  şi ei uneori, în grup se auto-stimulează) .

 Când   fata descoperă   bărbatul,  faza de ,, lesbianism’’  este  abandonată, la fel cum băiatul renunţă  la auto-erotism, când  descoperă femeia. În perioada  legăturii homoerotice a fetei , aceasta   învaţă ceea ce  Sappho, încerca să le înveţe pe discipolele sale – anume  -    arta de a fi femeie.  A învăţa arta de a fi femeie, aste  e o sublimă încercare pentru femeie , căci de arta ei depinde, în mare  măsură, fericirea conjugală,                                   

În acest sens, dacă femeia îşi iubeşte cu adevărat bărbatul trebuie să dea dovadă de măiestrie şi să facă din iubirea conjugală arta de a-l  lega pe soţ şi a-l determina  să nu caute la alta sau mai rău, ca în zilele noastre, la altul, ceea ce nu mai află  acasă  - misterul  erotic.   Ce vrea bărbatul de la femeia lui? Căldură sufletească şi sex. Cu trecerea anilor, mai cu seamă după apariţia copiilor,  femeia îi oferă tot mai puţin . Reproşurile , criticile, certurile din nimic, dar mai cu seamă manifestarea în varii conjuncturi a superiorităţii faţă de soţ, punerea mai mult sau mai puţin conştientă în inferioritate pe bărbat de faţă cu alţi masculi, îl alungă din patul conjugal.

Bărbatul caută atunci, în afara căsniciei, femeia care să-i redea dacă nu cu adevărat puterea, cel puţin iluzia puterii masculine. El găseşte puterea, de obicei la femei inferioare soţiei sale, dar care posedă marea artă de a-i induce bărbatului, iluzia ei. Masculul vrea să domine, nu să fie dominat.

De regulă, femeia răspunde re-activ la descoperirea infidelităţii bărbatului şi nu reuşeşte prin atitudinea sa acuzatoare decât  să înrăutăţească şi mai mult situaţia familiei:  afemeiatul  trebuie pedepsit cu orice preţ. Nevasta  nu-şi pune niciodată problema dacă nu ea este principala vinovată atunci când bărbatul a evadat din închisoarea căsniciei: toată vina e a lui. Iubesc trădarea dar nu iubesc trădătorii: asta e morala femeii. 

Prin toată conformaţia ei fizică, psihică, mintală şi spirituală  femeia  este predestinată realizării unităţii, a legăturii rupte. Or, prin reacţia ei vehementă, escaladează conflictul, uneori până la despărţirea definitivă şi irevocabilă şi aruncarea în haos a vieţii progeniturilor. Cât priveşte homosexualitatea pe care o vedeţi la fiica sau fiul (intuiesc teama şi îngrijorarea dvs. de mamă, vă e teamă de fiul sau fiica dvs. să nu apuce asemenea căi), cred că este o formă  extremistă de sexualitate şi se datorează în mare parte  conflictelor părinteşti, care au devalorizat până la a fi repudiată  -  iubirea conjugală.  

Pentru copii infidelitatea unuia dintre părinţi, a tatălui este percepută catastrofal de fiică, a mamei catastrofal de fiu, în parte şi geloziei inconştiente generată ( cf. psihanalizei lui Freud de ,,complexul Electra, respectiv ,,al lui Oedip’’.                 

Devenim, nu ne  naştem homosexuali şi lesbiene; numai că devenirea nu se produce pe tabula rasa.  Trebuie să existe o predispoziţie genetică, drept urmare fiecare bărbat şi fiecare femeie este un prezumtiv homosexual. Am putea crede mai departe că este opţiunea noastră, că avem liber arbitru şi că eul conştient optează pentru orientarea noastră sexuală. Dacă am crede aşa ceva am fi în eroare. Din nefericire, sau poate din fericire,  Dumnezeu ne-a  procopsit cu o  minte formată  din două surse informaţionale, cea a inconştientului implantată în reţele neuronale fundamentale, aceea cu care e naştem, şi acea din reţelele  cortexului, dobândită în procesul cunoaşterii , a formării şi definitivării reţelelor neuronale ale conştientului cu care percepem şi înţelegem realitatea.

 Fără prima sursă cunoaşterea  realităţii nu ar fi posibilă, fără cea de-a doua nu am putea înţelege  realitatea şi am cantona ca psihoticii într-o lume infantilă.

Predestinarea noastră este cea de fiinţe heterosexuale, fapt ce nu poate fi contestat de vreme ce am fost dotaţi cu organe  reproducătoare, ca toate celelalte animale care se reproduc sexual.   Totuşi cum se explică homosexualitatea la om? Trebuie să admitem un lucru; raportată la heterosexualitate, care este  calea de mijloc, orientarea  homosexuală este o formă extremistă de sexualitate care iese din normalitatea biologică. Omul, spre deosebire, de oricare alt animal are această vocaţie a păcatului originar, a  tentaţiei fructului oprit, aceea  încălcării legii cunoaşterii binelui şi răului, a experimentării tabu-ului. Drept urmare, accidental sau voit au avut loc  relaţii de tip homosexual; să ne amintim că la vechii greci asemenea relaţii nu erau hulite.  Dimpotrivă. Spre  exemplu frumosul  Alcibiade, înclinat spre plăcerile senzoriale, deşi strunit adesea de Socrate, nu se putea abţine de la ofertele celor care  î-l adulau. ,,Cleanthes  spunea că Socrate îl ţinea pe Alcibiade  de urechi  pe când rivalii  filozofului  îi ofereau  multe părţi, de  neatins pentru filozof, adică pântecele, mădularele ruşinoase , gâtlejul.’’  (Plutarh – Vieţi paralele)   În acea atmosferă greacă de  libertate  homoerotică, Socrate era printre puţinii elini care tânjeau dup femei.          

               

Se pare că   organizarea şi structurarea informaţiei în creier conform  ultimelor cercetări cognitiviste au revelat un comportament deosebit al reţelelor neuronale, specializarea şi non-specializarea neuronilor dintr-o anumită zonă sau mai multe zone ale creierului. Spre exemplu neuronii din zona plăcerii sexuale pot participa  în aceeaşi măsură şi la plăcerea defecaţiei şi implicit a coitului anal. Credem că Freud   nu a greşit, dimpotrivă a avut intuiţie genială când a vorbit  despre plăcerea suptului, a defecaţiei şi cea sexuală, manifestate în ordinea cronologică a devenirii fiinţei umane.

 Pentru a înţelege mai bine de ce devenim şi de ce nu ne naştem homosexuali   am să vin cu un exemplu; o femeie se adresa, în urmă cu ani,  celebrului sexolog, Bebe  Mihăiescu, cerându-i disperată un sfat. Iată povestea ei:,,În urmă cu aproape un an am fost la o   petrecere împreună cu soţul meu, unde am băut mai mult ca de obicei. Reveniţi acasă, soţul mi-a propus în seara aceea să avem un contact anal. Sub influenţa alcoolului îngurgitat am acceptat. Spre surprinderea mea mi-a plăcut. Mai apoi am avut contacte sexuale normale, dar nu am mai avut orgasm vaginal. Eram obsedată de sexul anal şi i-am cerut soţului, după aproape un an,  să avem un contact anal.  Acum  treaz, a acceptat cu greu şi nu a ezitat să-şi arate dezgustul. Pentru mine însă orgasmul anal a fost cutremurător.  De atunci   îmi este ruşine de soţ, de socri, de părinţi de copii. Am deschis cutia Pandorei ...şi acum îi suport consecinţele. Cum să revin la normal?’’    Credem că în creierul ei s-a format un nou circuit neuronal orgasmic - cel anal. Sexologul i-a propus terapie psihică , pe care  femeia a refuzat-o. ,,Nu vreau să merg la psiholog!''

Plăcerea anală  s-a dovedit a fi mai cutremurătore în raport cu cea vaginală,  din   mai multe motive, credem noi; s-a format o nouă reţea orgasmică ,nerodată. Sexul anal i-a oferit  miracolul ,, pentru prima  oară''  ; apoi teamă indusă de culpabilitatea încălcării unui tabu, acela al prea-curviei(sexul anal)  i-a crescut excitaţia şi nivelul plăcerii.

Sexul anal cu o  femeie este, în ultimă instanţă, o formă de homosexualitate mascată. Să amintim că nimeni  nu e perfect bărbat şi nimeni perfect femeie; în  configuraţia corporală, psihică, mintală şi spirituală suntem  în diferite proporţii androgini. Aşadar, într-o experienţă  homosexuală, accidentală  sau voită conştient, ne putem schimba definitiv şi aproape irevocabil orientarea sexuală. Un pederast pasiv va suferi aceeaşi schimbare orgasmică ca şi femeia din exemplul prezentat. Un homosexual activ, chiar dacă îşi menţine plăcerea în penis, orgasmul lui cutremurător va fi numai în contactul anal. De regulă,  prima experienţă sexuală   ne predestinează unei anumite orientări sexuale.  Totul depinde de cum  ne-am ,,programat''  plăcerea în creier. Pentru o mai  bună  înţelegere a fenomenului homosexual vă propun lectura nuvelei, Stavru, a scriitorului brăilean Panait Istrati.  Pentru  Stavru,  homosexualitatea a rămas în pofida dorinţei de a reveni la normal,  un drum fără întoarcere.