În ,,Cum să scriu un eseu’’ , prins de viziunea lui
Huxley, aceea a unei lumi tot mai incerte şi mai imprevizibile, am îndrăznit să avansez ipoteza că
existenţa umană actuală se află într-o continuă acceleraţie, ca şi cum
ar corespunde mişcării tot mai accelerate de expansiune a Universului, şi că,
evenimentele umane devin, datorită vitezei existenţiale, tot mai imprevizibile,
ca şi cum anumite forţe cosmice ar produce distorsiuni ale
spaţiului-timpului terestru. Se ştie că
acceleraţia unei mase deformează spaţiul-timpul. Dar, nu numai acesta a fost
motivul, că m-am lăsat ,,prins’’ , ci pentru a arăta că eseul , spre deosebire de alte scrieri,
permite digresiunea.
Aceste forţe cosmice
de care se leagă cu osârdie astrologia,
care se complace în practica ghicirii
şi nu în a explica
fenomenul, ar putea fi declanşate
de acceleraţia tot mai mare a
Universului aflat în expansiune. Ei
bine, pentru această ipoteză am avut
îndrăzneala să corelez ideea emisă de Huxley, privitoare la incertitudinea şi
imprevizibilitatea socială cu teoria expansiunii tot mai accelerate a
Universului şi m-am întrebat dacă există o legătură între viteza cosmică tot accelerată, expansiunea universului şi cea a existenţei pământene.
Teza corelaţiei universale este teoretizată de fizicienii
relativişti şi se regăseşte în
teoriile Universului holografic,
a sincronicităţii holistice, dar
această ipoteză - precum în cer
aşa şi pe pământ - este foarte
veche. Viziunea paralelismului celor două lumi, a lumii din
cer şi a lumii de pe pământ, a fost promovată încă din timpul civilizaţie
sumeriene. Sumerienii au intuit
existenţa unei reflexii în
oglindă a lumii cereşti şi a celei pământene.
,,Aşadar, sumerienii vedeau dubluri gigantice , uriaşe
ale unor fiinţe umane sau ale unor
obiecte, şi, în esenţă, admiteau că există un Univers paralel cu al
nostru, o lume a zeilor pe care o vedeau în anumite împrejurări. Aşa se face că
sumerienii şi după ei akkadienii credeau că tot ce există pe pământ există
într-un anumit fel şi în cer, fiecărui lucru de pe pământ îi corespunde cu
precizie un lucru identic în cer, după al cărui model ideal s-a realizat(cf.
Mircea Eliade, Cosmologie şi alchimie babiloniană, Buc. 1937, Ed. Vremea, p.21)
Aceea viziune o
expune şi Constantin Daniel în Civilizaţia sumeriană
,,
Analogia strictă ce există între pământ
şi cer, microcosmosul căruia îi corespunde
macrocosmosul din cer, a fost reluată de multe credinţe de la China
antică până la alchimiştii evului mediu european şi la gnosticii greci sau
Kaballişti, dar această corespondenţă este reductibilă la experienţa sensibilă
a mirajelor în ultimă instanţă.’’ (Constantin Daniel – Civilizaţia
sumeriană, p. 172).
Ideea corespondenţei cer – pământ a fost
transpusă în Europa de filosofia platoniciană, care vede, sub influenţa orfică , că lumea este o copie a
lumii Inteligibilului.
Dar cu adevărat, aceste idei
au pătruns pe calea filozofie
oculte, după cum ne asigură profesorul
Culianu, prin filiera arabă, îndeosebi Picatrix a matematicianului andaluz al-Madjritî, care printre banalităţile omologiei
macrocosmos şi microcosmos, promovează legătura practică dintre cer şi om –
recte astrologia. Cel care va influenţa
în mod
fatal gândirea europeană a evului mediu , este al – Kindî, cu lucrarea ,,Despre radiaţie’’, în
care susţine existenţa ,,unei reţele
de raze invizibile provenind de la
stele, ca şi de la toate obiectele de pe Pământ.’’ În
mic, lumea pământeană este o reflecţie
în oglindă , o antilume a Universului. Ideea
a fost reluată şi dezvoltată de
filosoful raţionalist, Leibniz, în teoria monadelor. El susţine că Universul este
alcătuit dintr-o multitudine de substanţe identice numite monade. Monada este Ideea infinitului mic, a
individualităţilor metafizice,
sugerată din calcul infinitezimal,
al cărui autor a fost Leibniz.
Orice monadă, spune Leibniz, este o oglindă a Universului
mare. ,,Monada este o individualitate, asemenea sufletului
nostru, o contracţie a universului, o
lume în miniatură.’’(Mircea Florian -
Îndrumare în filosofie , Ed. Ştiinţifică, 1992, Bucureşti, p. 281).
Ideea comuniunii omului cu Universul a fost avansată şi
de Alfred Adler, cel de-al treilea
psihanalist din triumviratul psihologiei veneţiene. Aceste teze
sunt tot mai mult dezbătute azi de noile teorii cosmologice fundamentate
pe teoria relativităţii, a mecanicii
cuantice şi teoria stringurilor.
Vechile filosofii
oculte, mai cu seamă geomanţia
venită din arta islamică, practicată în
vechime prin trasarea de puncte şi linii
pe nisip, este modernizată, după cum ne spune profesorul Ioan Petru Culianu, de filozofi florentini ai Renaşterii. Aceasta ar
avea la bază legătura invizibilă în întregul cosmos , fapt pentru care
evenimentele istorice ,, pot fi prezise pe baza unor modele
matematice simple, repetitive’’ (Ted Anton – Eros , magie şi asasinarea
profesorului Culianu, Ed. Nemira, 1997,
p.36). În baza acestei teorii oculte
islamice s-a dezvoltat nespus demult, în evul mediu, arta magiei.
Recent, mai mulţi fizicieni au găsit corelaţii între
gândirea mistică orientală şi
rezultatele cercetărilor din
fizica cuantică, văzând Universul, nu ca un ansamblu de aglomerări
materiale şi vid, ci, la fel, ca
misticii orientali , un ,,paradis al lui Indra’’ în care se află o împletitură de perle, în care privind pe
una le vezi pe toate reflectate în ea,
în care orice obiect din lume le implică pe celelalte. Ideea texturii este exprimată de poetul profet englez,
William Blake, astfel:
Să vezi lumea într-un grăunte de nisip
Şi cerul într-o floare de câmp
Să ţii infinitul în palmă
Şi veşnicia într-o
oră.
Aşijderea, Eminescu
exprima în filosofia sa, viziunea Universului în celebra sa aserţiune, a sâmburelui care cuprinde ,,ideea stejarului
întreg’’ , sau şi mai fascinata ideea că
,,Dumnezeu e un atom,
un punct matematic.’’
E de observat că existenţa umană, în sincronicitate cu
acceleraţia cosmică, şi-a accelerat
dinamica existenţială; aceasta amplificare a acceleraţie spaţial-existenţiale, corelată cu încălzirea globală, ar contribui
la accelerarea mişcării de tip brownian
a indivizilor acestei lumi.
Omul modern trăieşte informaţional şi spaţial mai
intens existenţa şi, prin asta, şi
temporal. Individualismul a crescut tot mai mult în detrimentul colectivismului
ce promova ritualul( în toate culturile aşa zis
primitive ritualul era un fundament al comuniunii cosmice ), conferea omului securitatea
psihică în faţa Universului rece şi implacabil. Ritualul întărea spiritul de comuniune socială. În epoca modernă ritualul, lipsind
din ecuaţia existenţială, generează un individualism egocentric şi o stare nevrotică accentuată.
Ritualurile şi
ceremoniile au fost redus la simulacre,
nu mai au forţa extazului
colectiv, care generau o forma mentis eliberată de stres şi anxietăţi. În
Univers ritualul este forma
fundamentală prin care materia îşi manifestă mişcarea şi se
auto-organizează.
Atunci, cum se explică această necorelare cu socialul
uman actual ? Să găsim aceasta soluţie în cheia platoniciană a participării
lumii materiale la lumea inteligibilului? Să influenţeze mai mult lumea umană
Universul? Este oare posibilă o schimbare de forţă în Univers, anume spiritul uman să influenţeze mai puternic
lumea inteligibilului prin
,,participare’’?
Nici
religia, nici sectele, nici alte forme care impun ritualul ca fundament al
organizării şi structurării, ca de pildă lojele masonice, misa, nu mai pot suplini autenticitatea trăirii
sentimentului de comuniune socială.
Prin urmare, individul uman se află tot mai singur şi mai
izolat, iar reţele de socializare virtuală
de genul Facebook, nu au darul de a genera o
stare psihică satisfăcătoare. Dimpotrivă, în faţa avalanşei de
informaţii-bombe, omul se simte tot mai izolat şi singur, mai anxios şi din aceste motive tot mai nevrotic,
căci legăturile virtuale nu pot suplini
legăturile psihosociale. Interacţiunile umane pe spaţii globale sunt
tot mai frecvente, dar interacţiunea naţionalităţilor
( Babilonul modern), are efect de respingere
a legăturilor. În pofida căsătoriilor mixte sentimentul de
comuniune socială este tot mai mult abandonat în favoarea individualului – un fel
de a fi ,,singur printre străini.’’ E un sentiment acut de înstrăinare a omului
de om.
Acceleraţia
existenţială pare să conducă spre
ideea intrării lumii într-o fază nouă de
haos existenţial. Această sincronicitate a stării de haos a fost remarcată de unii cosmologi în
Univers şi în lume. ,,Se ştie deja că evoluţia de tip haotic este un numitor
comun la toate scările astronomice: la scara sistemului solar, la scara
galaxiilor, la scara clusterelor de galaxii, şi tot aşa până la scara
întregului univers însuşi [..] Într-o societate cu fiinţe vii inteligente vom avea un haos în plus adăugat la
haosul din ecuaţiile lui Einstein’’ ( Frank J. Tipler – Fizica
nemuririi, Dumnezeu, cosmologia modernă şi învierea morţilor, p.(X).
Starea de haos se petrece şi la nivelul individului,
neliniştit şi nemulţumit de propria sa existenţă. De regulă, starea de haos la
nivelul individului duce la nevroze severe. Se cunoaşte că numărul pacienţilor
nevrotici sunt în continuă creştere. Este acelaşi lucru pe care-l remarca şi Ioan
Petru Culianu în celebra sa carte ,,Eros
şi magie în Renaştere, 1484’’, anume că, civilizaţia occidentală modernă
reprezintă produsul Reformei, care a
avut drept consecinţă cenzura imaginarului , adică aceea ce Socrate numea ,,nebunii divină’’ - ritualul şi divinaţia sau imaginarul , prin apariţia ştiinţei şi a instituţiilor moderne şi în plan
psihosocial - proliferarea nevrozelor.
O lume tot mai nebună şi
mai haotică înlocuieşte vechile structuri
sociale familia de tip celular sau atomic - ca bază a socialului, ca şi cum, odată cu fizica cuantică lumea pare a fi
intrat în haosul cuantic. Ceea
ce nelinişteşte este că, odată cu aceasta
valorile morale sunt din ce mai
puţin respectate, cu atât mai puţin cele
religioase, omul intrând, în
cercul vicios al mizerie morale, al distrugerilor şi omorurilor
iraţionale, a sexualităţi şi criminalităţii absurde, a sectelor
sinucigaşe, a satanismului, ce induc angoase şi mai incontrolabile - terorism, pedofilie, abuzuri de tot felul, apariţia
familiei homo, sinucideri în
masă, etc. E ca şi
cum timpul lui Dumnezeu a fost luat de timpul
lui Satan. Forţa lui Dumnezeu din noi este înlocuită tot mai
mult de forţa satanei.
El se infiltrează subtil, ca o informaţie benefică , prin persuasiunea ştiinţei,
cunoaşterii şi tehnologiei , dar mai cu seamă, prin abdicarea de la câtimea de norme
morale ce trebuiesc respectate de
fiecare individ în parte, prin abdicarea de la credinţă.
Implicit destinul individului, în condiţiile accelerării
vieţuirii şi a intrării omenirii într-o fază
nouă de haos, se schimbă. În
pofida amplificării cunoaşterii şi a dezvoltării tehnologice, sau poate tocmai din acest motiv, destinul individului a căpătat o nouă viteză
existenţială. Amplificarea interacţiunilor umane creşte pericolul de haos
existenţial. Dovada cea mai palpabilă o constituie creşterea şi amplificarea relaţiilor şi corelaţiilor matrimoniale, creşterea numărului de copii fără
tată sau fără mamă, a familiilor uni-parentale, care proliferează nevrozele şi sporesc
haosul existenţial.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu