Blestem de iubire

Nu există sentimente de iubire!
îmi zise cu dispreţ băiatul;
e doar iluzia, unor visători ca tine,
ce ne-a legat unul de altul.

  e născocirea înfierbântatei tale minţi,
intrată-n transă ca misticii-n credinţă;
un moft al fetelor sentimentale şi cuminţi,
şi a bărbaţilor fără  de voinţă.

aşa-mi spunea băiatul, pe care l-am iubit,
în timp ce mă privea cu ochi de linx;
ucigătoarea lui privire de sfârşit
părea, mai rece, ca la Sfinx.

ca nişte suliţe, în inimă, mi s-au înfipt,
o , Doamne ce cuvinte care dor;
pământul, la acest sfârşit,
doream să se deschidă şi să mor.

O, cât l-am iubit pe-acest băiat!
i-am dăruit  sufletul şi trupul meu fără prihană;
dar lui nu-i pasă că mi le-a întinat,
şi inima îmi este, toată, rană. .

  voi mai putea iubi oare vreodată?
aşa cum l-am iubit pe-acest băiat!
cu sufletul, cu cugetul şi inima curată,
când toate mi le-a întinat?

  o dragoste, la fel de mare,
dă-i Doamne lui să întâlnească!
să fie chinuit de neagra disperare!
iubirea-n veci să nu găsească!
Vasile  Anton Ieșeanu,  20  iunie 
2011, Iași