De ce 24 cugetări? Fiindcă sunt fascinat de numărul douzeci şi patru . E un număr care îmi poartă noroc şi care mi-a marcat într-un fel destinul . Secretul acestui număr îl voi dezvălui într-o postare viitoare. Iată cele două zeci şi patru cugetări:
1) Oamenii care se abat de la calea de mijloc a moralităţii au grave afecte psihice. Calea dreaptă a binelui este
calea morală. Calea morală ţine de calea
de mijloc a raţiunii – care este implicit
şi calea adevărului. Acela care
păcătuieşte prin minciună deformează adevărul, realitatea, existenţa suferă de
nevroză. Din această forma mentis
nevrotică decurg celelalte păcate
– lăcomia, laşitatea, răutatea, necinstea, furtul, delaţiunea, ignoranţa, trufia şi prostia.
2)Într-o căsnicie bărbatul
este motorul şi femeia este caroseria sau remorca. Aceasta e cazul a două
treimi din populaţia masculină. Se întâmplă ca la o treime din populaţie rolurile să se inverseze. În acest caz,
femeile a dominanta mintală masculină şi sunt motorul familiei şi conducătorul acesteia,
în vreme ce bărbaţii care au dominantă
mintală feminină, se mulţumesc şi
se simt bine în rolul de caroserie sau
remorcă.
3) Bărbaţii cu dominantă
fizică feminină au hemoglobina la nivelul minim sau chiar sub minim, apropiată
de cea a femeilor.
4) Toate problemele sexuale
de cuplu apar odată cu erodarea iubirii. Erodarea iubirii apare odată cu
apariţia progeniturilor. Odată cu fecundarea, la femeie se produce transferul erotic de la
bărbat la progenitură. În bărbat femeia iubeşte copilul.
5) Explozia muzicală din
cluburi cu ţipete stridente, cu
atmosferă de tip horror denotă o denaturare a extazului dionisiac, o agresivitate şi o violenţă ce irumpe în cascade de furie, sex şi erotism, ca a
bacantelor din antichitate.
Nevoie de descărcare a energiilor nervoase, acumulate de dorinţe refulate, prin dans şi ţipete demoniace e un mod de reveni la
normalitate. Tinerii născuţi într-o societate, care devine din ce în ce mai violentă, simt necesităţi din ce în ce mai mari pentru descărcare
energiilor psihice negative în dansuri deşucheate,
ţipete muzică hard. Acestea reiterează complexul de moarte-naştere, pe care l-au
trăit în momentul traumei naşterii şi-ii
imunizează împotriva răului ascuns, distructiv.
6) Ignorantul optează pentru
ceea ce doreşte, înţeleptul pentru adevăr,
bine, dreptate.
7) Omul care munceşte cu pasiune are toate virtuţile de a fi om drept; nedrept este omul leneş .
8) Munca este prima premisă pentru omul
drept.
9) Iluzia e o credinţă care orbeşte
raţiunea.
10) Când iluzia se destramă numai prin
experienţa trăită îi cunoşti amăgirea.
11) Oricât ar fugi un om de răul pe
care l-a comis, răul îl va ajunge din
urmă şi-l va lovi ca un bumerang, chiar
atunci când se crede mai invincibil.
12) Fă-te ascultat! Nu poţi convinge pe nimeni dintre aceia care nu vor să
te asculte.
13) Bătrâneţea nu ne scapă de tirania sexului. Dacă pe femeie menopauza o
eliberează de tirania sexului pe bărbat numai moartea.
14) Averea este un bine, doar numai atunci când nu este acumulată prin rău şi
nedreptate.
15) Cel care a obţinut banul prin muncă cinstită îl va preţui mai mult
decât acela, care l-a moştenit sau care
l-a obţinut prin fraudă.
16)Omul vorbeşte cel mai mult despre
ceea ce posedă – cel bogat de avere, cel
îndrăgostit de nevasta sa frumoasă, cel talentat de creaţiile sale.
17) Bărbatul iubeşte mai mult creaţiile sale spirituale, femeia pe cele materiale
.
18) Bărbaţii iubesc propriile lor
creaţii mai mult decât pe propriile lor
progenituri. Femeile iubesc mai mult propriile lor progenituri decât
creaţiile bărbaţilor
19) Industrializarea excesivă şi cultura de masă, nu l-a umanizat pe om, ci l-a transformat în robot. Înstrăinarea de natură
şi de natural îl dezumanizează, îl face anxios
şi nevrotic, un înstrăinat anxios, un rătăcit în labirintul social, care, pentru apărare împotriva
lumii ostile, găseşte ieşirea în alcool, drog, crimă sau suicid.
20) Când un tânăr pălmuieşte sau loveşte un bătrân, inerent, mai devreme
sau mai târziu, îşi va lovi tatăl.
21) Nu inteligenţa şi raţiunea, nu starea de îndrăgostire
ne face înţelepţi, ci iubirea. Logica iubirii e mai presus decât logica
raţiunii. Cea mai mare înţelepciune este ştiinţa iubirii.
22) Adevărata putere a unui om nu constă nici în puterea fizică , nici în
inteligenţa sa, ci în starea lui morală: luciditatea, cinste şi corectitudine
în raportul cu semenii.
23) Bărbatul a fost creat după chipul şi asemănarea Creatorului, el însuşi
este un creator; femeia i-a fost dată ca
ajutor( muză, inspiratoare). Când bărbatul nu-şi regăseşte în el forţa divină a
creativităţii, creşte şi se dezvoltă forţa demonică, distructivă sau autodistructivă.
24) Umilinţa naşte ură: ura cere
răzbunare.
La 9 ar merge și: „Credința este o iluzue care orbește rațiunea”...
RăspundețiȘtergereDa! Credinţa fanatizează!
RăspundețiȘtergereȘi fanatizarea duce la violență...
RăspundețiȘtergere